Porecle din satul Hida, județul Sălaj

Într-un sat în care au trăit de-a lungul anilor români, evrei, maghiari, țigani și poate alții, era normal să fie o varietate de nume, prenume și supranume. Unele dintre acestea, în anumite condiții istorice, au suferit modificări prin traduceri, adaptări sau preluări.
Oficial persoanele erau identificate după nume și prenume. În cazul în care erau coincidețe de nume și prenume, pentru precizare, se adăuga supranumele sau strada (ulița). În unele cazuri erau necesare și alte precizări pentru a nu crea confuzii.
Trebuie spus faptul că era o diferență clară între supranumele provenite din: locul de muncă, funcția sau ocupația persoanei respective și supranumele privit ca poreclă (poreglă, ciufală), în legătură cu anumită trăsătură caracteristică a fizicului, psihicului sau a activității persoanei în cauză și, de obicei cu tentă batjocoritoare. Supranumele legate de locul de muncă, funcția sau ocupația persoanelor respective nu erau puse de cineva anume, ele veneau ca ceva firesc și nu aveau, în niciun caz tentă batjocoritoare. Ele erau definitorii pentru anumite persoane, fiind adăugate prenumelui sau puteau fi spuse ca atare, fără a crea confuzii.
În legătură cu locul de muncă se spunea: X de la Cooperativă, X de la Moară, X de la tapițerie, X de la Poștă etc.
Funcțiile și ocupațiile au creat și ele supranume care putea fi spuse ca atare sau adăugate prenumelui: căuaciu (căuaci = fierar), cesaru (cesar = ceasornicar), deputata (mama a fost opt ani deputată în Marea Adunare Națională), diacu, fătu, hornaru (hornar = coșar), moașa, opincărașu, plevaru (plevar = tinichigiu), șuștăru (șuștăr = cizmar), etc.
Alte supranume au provenit din trecerea la feminin a supranumelui soțului: diecița, fătoaia, hornărița etc. Majoritatea femeilor căsătorite erau identificate după modificarea numelui sau prenumelui soțului: Filimonoaia, Lodăneasa, Micloaia, Rățoaia, Timaroaia, etc.
Unele persoane puteau fi identificate după prenumele care se adăuga:
– prenumele soțului: Măria Petrii (mama), Florica li Bujor, Florica li Silic, Aurica Costichii;
– prenumele soției: Petrea Mării (tata), Iuănu Lucichii;
– prenumele soțului modificat: Paladica li Gyula, Vironica Nașculi, Maria li Ianoș;
– prenumele mamei : Victoru Mării (fratele meu);
– prenumele tatălui : Nuța li Silic;
– prenumele tatălui modificat: Nuța li Gyula, Nușa li Feri;
– porecla familiei: Nușa Râpii, Florica Țârdii;
Uneori la prenume se adăuga prenumele soțului, soției, tatălui, mamei și porecla: Măria Petrii Struguroaii (mama, tata, bunica).
Spre deosebire de aceste supranume, poreclele, în adevăratul sens al cuvântului, erau date, de obicei, în bătaie de joc, unor persoane cu trăsături caracteristice ale fizicului sau psihicului.
Multe porecle s-au dat în legătură cu reacția celui în cauză față de anumite situații, ticuri verbale, stâlcirea unor cuvinte de către copii etc.
Poreclele (poreglele, ciufuliturile, ciufelile) erau date de anumite persoane din sat care erau numite ciufulitori.
În sens larg ciufulitor era nu numai cel care punea porecle ci și cel care făcea uz de porecla altuia, făcea aluzie la defectele fizice, psihice, defecte de vorbire, stare materială, familie etc. A ciufuli nu era un lucru tocmai de cinste, se spunea: „Așa-i de ciufulitor, își bate joc de tătă lumea. Nu să vede pă el?”
Acceptată sau nu, porecla a ajuns cu timpul să fie definitorie pentru o anumită prsoană, chiar mai mult decât numele și prenumele.
Sigur, bunul simț nu permitea să te adresezi direct unei persoane folosind porecla. De regulă acestea se foloseau în discuțiile dintre persoane, atunci când cel poreclit nu era de față.
În general lumea avea simțul umorului și-și accepta porecla fără a avea racții dure. Erau însă și cazuri de neacceptări, supărări sau certuri.
Uneori, atât adulții cât și copii, la supărare, sau pentru a răspunde unei răutăți din partea cuiva, îi spuneau acestuia porecla pe care o însoțeau cu cuvinte mai puțin plăcute.
Se făceau chiar în societate referiri la porecle, dar nu cu tentă batjocoritoare, ci mai mult ca un gest care arată că cei doi au simțul umorului și sunt într-un fel pe picior de egalitate. De exemplu la nuntă când se striga cinstea și lumea era binedispusă, tarostele mai făcea unele referiri și la porecle (doar cu cine își permitea, altfel risca să-i strice cheful persoanei respective).
Unul dintre cei care au pus foarte multe porecle în sat a fost Florea zis Pesăla, dar sigur înaintea lui au fost și alții.
Poreclele au avut ca punct de pornire:
– defecte fizice, aspecte mai ciudate, părți ale corpului etc.: Bucuța, Cioncu, Cracu, Crăcuțu, Cotu, Gușa, Jejetoi, Netedu, Piroș, Ptielhosu, Știopu, etc.;
– referiri la animale: Calău, Catâru, Circhi, Gaga, Găina, Iambor, Lupu, Ouăiepure, Sarca, Sărcuța, etc.;
– de la palnte: Ciotu, Ciotic, Cireșoaia, Grăuncior, Nucu, Prunea, Struguroaia (bunica din partea tatălui);
– obiecte: Ciocica, Colbosu, Cuibuș, Dețu, Fuștel, Jașcău, Izmănuca (Izmana), Pipa, Pițula, Porlogoaia, Roștei, Stâlpu (străbunicul din partea mamei), Ștrimflu, Șuba, etc.;
– cuvinte spuse cu anumite ocazii: Dobăga, Dărăbuț, Dăraba, Heteș, Beteg, Liuculiu, Niomaș, Răcoarea, Răgula, Șeșișe, Țucuteaua, Țuptricătane, etc.;
– asemănarea cu cineva sau ceva: Buga, Chicibiro, Dracea, Hindemburg, Piroșcuța, Râpa, Scaraoschi, Sfântu, Ștraus, etc.;
– aptitudini: Ceardaș, Haspele, Joacăbine, etc.;
– sărbători: Crăciunoaia, etc.;
– alimente: Chigăla, Mujdei, Șoaitoș, Uățăt, etc.
Puteau avea porecle numai soțul, numai soția, amândoi aceeași poreclă sau diferite, sau niciunul.
Erau și cazuri de persoane cu două porecle: Buleata-Haspele, Bengu-Dracea, Dăraba-Betegoaia, Ciotic-Hodori, Ptielhoc-Roibu.
Uneori porecla soțului, trecută la feminin, se folosea și pentru soție, deși în unele cazuri aceasta avea porecla ai: Beteg-Betegoaia (Dăraba).
Diminutivul poreclei părinților trecea și la copii: Sarca – Sărcuța, Izmana – Izmănuca, Beșica – Beșicuța.
Pentru o mai bună identificare le voi prezenta în ordine alfabetică, fără a avea pretenția că lista este completă sau că la unele porecle transcrierea este corectă, deoarece acestea s-au transmis doar pe cale orală și în mod sigur unele au suferit modificări.
Adiont, etc.
Basic, Bădica, Bălu, Bătoreasa, Benciu, Bengu (Dracea), Bengoaia, Beșica (Beșicuța), Beteg, Betegoaia (Dăraba), Bica, Bisăla, Bisăloaia, Buric, Bologoaia, Brezu, Bucuța, Buga, Buleata (Haspele) etc.
Calău (Țupticătane), Catâru, Călbaju, Ceardaș, Checheșuc, Cheteli, Chigăla, Chicibiro, Chipeț (Ilichipeț), Ceacu, Cimbalău, Ciocica, Ciocioi, Ciombiloi, Cioncu, Ciotic (Hodori), Ciotu, Circhi, Ciresoaia, Colbosu, Colboasa, Clenciu (Clencerii), Cotu, Cotoaia, Cracu, Crăcuțu, Crăciunoaia, Cuibuș, Cuibușana, Curci, Chicioaia, Câțâla, Cornu, Cănina etc.
Dărăbuț, Dăraba (Betegoaia), Dâba, Dâboaia, Dâcu, Dereș, Dereșoaia, Doboș, Doboșoaia, Dobăga, Dracea (Bengu), Dețu, Dudu, Dublete etc.
Fiscu, Fica, Foafani, Foiuțu, Forca, Frăsâna, Fuștel, Fușteloaia, Fărinoasa etc.
Gaga, Găina, Găinoaia, Goandi, Golea, Goloaia, Grăuncior, Greșa, Gușa etc.
Handoc, Handocița, Haspele (Buleata), Hăranca, Hârca (Râpa), Heteș, Hindămburg, Hodori (Ciotic), Hodoroaia, Holoboc, Hoporica, Hoporicoaia etc.
Iambor, Izmana, Izmănuca, Izmănoaia, Iencăluț etc.
Liliuăr, Lilioroaia, Liuculiu, Loloș, Loloșoaia, Lupu etc.
Mărula, Mandula, Mornoi (Mornău), Mujdei, Mucedu etc.
Netedu, Netedoaia, Niomaș, Nucu etc.
Ouț (Ouăiepure), Ouțoaia, Oaia etc.
Pâcalău, Pârlea, Pâscu, Pesăla, Pichici, Pipa, Piroș, Piroșcuța, Pițula, Pliuna, Porlogoaia, Prilej, Prunea, Ptielhoc (Roibu), Puliherț etc.
Raia, Rantău, Răcoarea, Răgula, Râncu, Râpa (Hârca), Richi, Roibu (Ptielhoc), Roștei, Rotiș etc.
Sarca, Sărăcuța, Scaraoschi, Sfântu, Struguroaia (bunica din partea tatălui), Stâlpu (străbunicul din partea mamei) etc.
Șalbău, Șandri, Șeșișe, Șoaitoș, Știopu, Ștrimflu, Ștudi, Șuba, Șucăla, Ștraus, Șumanga, Șumăngoaia etc.
Terem, Tichiți, Tichițoaia, Tihi, Tioru, Tioroaia, Tomăguț, Tistu, Tistoaia, Tiotiu, Tota, Tupuleana etc.
Țânța, Țârdea, Țârdeoaia, Țucuteaua, Țuptricătane (Calău) etc.
Uățăt etc.
Voacoaș, Vlădicu, Vasăr, Vârvoara etc.
Zoabăr, Zobăroaia, Zovroaia etc.
La unele dintre aceste porecle semnificația este clară și nu necesită explicații, la altele trebuie făcută o „traducere”, iar la altele nu se știe de unde provin.
Adiont – dioantă = sacâz, Beșica – beșică = vezică urinară sau mică umflătură pe piele plină cu lichid, Beteg – beteag = bolnav, Chigăla – chigală = o parte dintr-o mâncare numită ciolent, Ciocica – cioci = botoșei croșetați din lână, Cioncu – ciung, Clenci – bucată de lemn, Colb = praf, Dăraba – dărab = bucată, Dâba – dâba = caro, Dețu – deț = 100 ml, Fuștel – fuștel = bucată de lemn de la scară, Iambor – nume de bivol, Jașcău – jașcău = pungă, Jejetoi – jejet = deget, Piroș – piroș = roșu, Piroșcuța – piroșcă = sarma, Porlogoaia – porlog = bucată de piele groasă, Răgula – răgulă = regulă, Știopu – știop = șchiop, Ștrinflu – ștrinflu = ciorap, Tioru – tior = chior, Tomăguț – tomaji = tăieței, Țânța – țânță = țintă, Uățăt – uățăt = oțet, Șeșișe – șe și și = așa și așa.
Sunt convins că au mai fost și mai sunt și alte porecle înafară de cele amintite mai sus. Poate unele cu timpul s-au pierdut, iar la altele s-a pierdut semnificația lor.

Petru ACHIM

Alte articole

Leave a Comment