Implanturile MIS, tot mai populare în România, au fost declarate printre cele mai sigure implanturi dentare în 2018

Un studiu recent arată că implanturile dentare MIS – unele dintre cele mai apreciate tipuri de implanturi folosite în România, atât de către medicii dentiști, cât și de către pacienți – se numără printre cele mai sigure din lume.

Studiul aparține organizației non-profit CleanImplants din Germania și face parte din proiectul numit „Implant Study 2017/2018”, a cărui concluzie arată că implanturile dentare MIS sunt curate și „îndeplinesc toate standardele înalte de calitate” necesare pentru ca un astfel de tratament stomatologic să fie unul reușit.

În același timp, statisticile naționale arată că 7 din 10 adulți din România și-au pierdut definitiv cel puțin un dinte natural, fapt pentru care tot mai mulți români se văd nevoiți să apeleze la implantul dentar.

Una dintre cele mai mari provocări pe care aceștia le întâmpină într-o astfel de situație, însă, constă în alegerea tipului de implant dentar.

Implantul dentar MIS oferă garanția calității

MIS – o companie cu peste 20 de ani de experiență în proiectarea și fabricarea implanturilor dentare, situată în top 5 al celor mai mari astfel de companii din lume și prezentă în 65 de țări – produce unele dintre cele mai folosite implanturi dentare din România.

Într-un comunicat de presă publicat recent de compania din Israel se arată că implanturile dentare V3 au făcut obiectul studiului întocmit de CleanImplants, însă rezultatele sunt „reprezentative pentru toate implanturile MIS, supuse unor procese extrem de stricte de purificare și tratare a suprafețelor”.

Toată atenția și resursele pe care le avem sunt concentrate asupra purității și siguranței implanturilor noastre, cu privire la care nu facem niciun fel de compromis.

Acest lucru este realizat prin efectuarea zilnică a unor evaluări cuprinzătoare privind asigurarea calității, pe parcursul întregului proces de producție”, se mai arată în comunicatul MIS.

Implanturi dentare sigure, la un preț decent

Fondată în 1995, în Israel, compania MIS și-a format un renume mondial în industria implantului stomatologic mizând pe soluții inovatoare care să atingă cele mai înalte standarde internaționale și oferind întotdeauna calitate fără compromisuri la un preț decent.

Astfel, în spatele implanturilor MIS se află activitatea unei adevărate armate de oameni de știință și ingineri de clasă mondială, dedicați cercetării și dezvoltării permanente a soluțiilor în materie de implanturi dentare.

Începând din 2016, MIS aparține de colosul Dentsply Sirona – cea mai mare companie de produse stomatologice din lume – ceea ce nu poate decât să confere un plus de încredere în privința siguranței și a calității implanturilor fabricate în Israel.

Totodată, MIS este prezentă pe piața stomatologică din România încă din 2013, având distribuitori care acoperă fiecare zonă a țării. De asemenea, clinicile dentare și medicii specializați în Implantologie au la dispoziție un catalog cu implanturile MIS pe site-ul companiei.

(P)

Leave a Comment