Fluturi exotici şi gândaci, în expoziţie la Galeria “Ioan Sima”

La Galeria de Artă “Ioan Sima” a avut loc joi, 2 aprilie, vernisajul unei impresioanate expoziţii de fluturi exotici şi gândaci de pe toate continentele mapamondului. Expoziţia cuprinde peste 5.000 de exemplare din colecţia de insecte a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău. Colecţia de fluturi exotici şi gândaci a fost achiziţionată de la colecţionarul zălăuan Takács Adalbert, fiind un patrimoniu muzeal care reprezintă una dintre cele mai importante colecţii entomologice, din punctul de vedere al diversităţii speciilor, însumând aproape 13.000 de exemplare. În cadrul acestei expoziţii, cei interesaţi pot admira şi obiecte personale, instrumente speciale de lucru şi documente legate de activitatea colecţionarului Takács Adalbert, dar şi specii rare de fluturi, aflate deja pe cale de dispariţie, într-un ambient natural al insectelor – reconstituit. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 2 aprilie – 10 mai, de marţi până vineri, în intervalul orar 9-17. La vernisajul expoziţiei au luat parte reprezentanţi ai muzeului, Szabo Atilla – şeful Galeriei de Artă, Bodola Kinga – nepoata colecţionarul şi organizatorul expoziţiei, foşti angajaţi ai instituţiei, elevi şi pasionaţi de etnomologie.
Galeria de Artă “Ioan Sima” din municipiu este un muzeu unic în ţară datorită unei colecţii impresionante de fluturi şi gândaci.
Colecţia impresionantă de fluturi şi gândaci se află în patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă încă din anul 1984.

2 Thoughts to “Fluturi exotici şi gândaci, în expoziţie la Galeria “Ioan Sima””

  1. […] La Galeria de Artă “Ioan Sima” a avut loc joi, 2 aprilie, vernisajul unei impresioanate expoziţii de fluturi exotici şi gândaci de pe toate continentele mapamondului. Expoziţia cuprinde peste 5.000 de exemplare din colecţia de insecte a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău. Colecţia de fluturi exotici şi gândaci a fost achiziţionată de la colecţionarul zălăuan Takács Adalbert, fiind un patrimoniu muzeal care reprezintă una dintre cele mai importante colecţii entomologice, din punctul de vedere al diversităţii speciilor, însumând aproape 13.000 de exemplare. În cadrul acestei expoziţii, cei interesaţi pot admira şi obiecte personale, instrumente speciale de lucru …read more […]

  2. Ben

    Caut colaboratori pentru publicare anunturii
    Se lucreaza comod de acasa maxim 3 ore pe zi,in functie de abilitati
    Cerinte:necesar calculator
    -conexiune internet
    -rabdare
    -cunostinte minime PC
    -seriozitate
    -perseverenta
    -atentie la detalii
    Nu este necesara experienta.
    Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail.
    Veti trece mai intai prin instruire apoi daca doriti,o sa incepeti sa lucrati.
    Program part-time.
    Important:nu cereti detalii pe facebook.
    Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice.
    Pt. informatii trimiteti textul ,,info” la adresa serenamarco@msn.com
    Oferim si solicitam seriozitate!
    In caz ca nu primiti o lectie din probleme tehnice va rog sa ma anuntati!
    Raspunsul la informatiile solicitate o sa-l primiti in maxim 24 ore.

Leave a Comment