Tablete noi și școală modernizată pentru elevii din Cizer

Școala Gimnazială „Horea” din Cizer a trecut printr-un amplu program de reabilitare și dotare, lucrările vizând și modernizarea grădiniței din centrul de comună, dar și construcția unei săli de sport.

Sala de sport a fost construită deja. Lucrările au început în primăvara anului 2021 și au fost recepționate în acest an, valoarea investiției fiind de aproximativ două milioane de lei. Finanțarea a fost asigurată de Compania Națională de Investiții, a explicat primarul comunei Cizer, Nicolae Pavel. Un alt proiect, cu o valoare de aproximativ 2,1 milioane de lei, a vizat modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale „Horea” din centrul de comună. Grădinița, la care se lucrează, este inclusă într-un program de modernizare și reabilitare printr-un proiect de finanțare în valoare de 1,6 milioane de lei, iar lucrările sunt aproape de final, a precizat primarul. Finanțarea a fost asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală. „Identificarea unor surse de finanțare ne-a facilitat implementarea unor programe de dotare a școlilor cu echipamente care să permită adaptarea la noile condiții de predare online, iar achiziția de tablete pentru elevi a reprezentat o prioritate pentru actuala echipa din primărie”, a punctat Nicolae Pavel. Datele proiectului arată că au fost asigurate 127 de tablete pentru folosință școlară, toate cu acces la internet, 15 unități de tip laptop, 9 proiectoare, dar și o tablă interactivă. De asemenea, printr-o suplimentare a acestor proiecte se va realiza și dotarea celor două unități școlare cu aparatură de specialitate pentru laboratoare de fizică, chimie, info-birotică.

One Thought to “Tablete noi și școală modernizată pentru elevii din Cizer”

  1. […] Școala Gimnazială „Horea” din Cizer a trecut printr-un amplu program de reabilitare și dotare, lucrările vizând și modernizarea grădiniței din centrul de comună, dar și construcția unei săli de sport. Sala de sport a fost construită deja. Lucrările au început în primăvara anului 2021 și au fost recepționate în acest an, valoarea investiției fiind de aproximativ două milioane de lei. Finanțarea a fost asigurată de Compania Națională de Investiții, a explicat primarul comunei Cizer, Nicolae Pavel. Un alt proiect, cu o valoare de aproximativ 2,1 milioane de lei, a vizat… Citeste mai mult […]

Dă-i un răspuns lui Tablete noi și școală modernizată pentru elevii din Cizer - Ziare Online 24 - Stiri Online - Stiri locale Romania Anulează răspunsul