Consiliul Județean Sălaj vrea să reducă birocrația și timpul de așteptare în livrarea serviciilor către cetățeni și instituții

După ce Primăria municipiului Zalău a început demersurile în vederea obținerii finanțării unui proiect menit să reducă drastic birocrația din instituție, și Consiliul Județean dorește să implementeze un astfel de proiect cu finanţare europeană. Astfel, instituția îşi propune să reducă birocraţia şi să îmbunătăţească serviciile pe care le oferă, simplificând procedurile administraţiei locale.

Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă reducerea cu cel puțin 30 la sută a timpului destinat livrării serviciilor către cetățeni, primării locale, ONG-uri, asociații și mediul de afaceri prin oferirea unor servicii cu acces on-line, crearea unei arhive digitale si eliminarea birocrației existente.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 2.931.000 de lei cu TVA, din care 2.491.888 de lei cu TVA (85 la sută)  reprezintă finanţare din Fondul Social European, 381.112 lei cu TVA (13 la sută)  finanţare din Bugetul Naţional şi 58.632 de lei cu TVA (2 la sută) cofinanţarea eligibilă a Consiliului Judeţean Sălaj. Durata proiectului este de 24 luni de la data la care va fi semnat Contractul de Finanțare. Deocamdată, proiectul a trecut de verificarea administrativă şi a eligibilităţii şi de etapa de evaluare tehnică și financiară, aflându-se  în etapa de selecție și contractare.

Reprezentanții Consiliului Judeţean spun că instituția intenţionează “reducerea la maxim a fluxului clasic pe hârtie pentru urmatoarele servicii oferite exclusiv de Consiliul Județean Sălaj pentru: obținere informații despre concesionare/închieirere/vânzare bunuri proprietate publică sau privată; obținere Acord prealabil lucrări în zona drumurilor județene; obținere Acord privind efectuarea de lucrări în clădirile de patrimoniu județean; solicitare sprijin financiar cazuri sociale; comunicarea privind începerea lucrărilor de construire/desființare; comunicarea privind încheierea execuției lucrărilor de construire/desființare; licență de transport”.

De asemenea, instituţia îşi propune simplificarea fluxurilor interne, prin eliminarea unor acte doveditoare eliberate deja de către instituție, îmbunătățirea accesului la informații prin up-gradarea site-ului web al instituției pentru a fi receptiv, intuitiv și accesibil persoanelor cu dizabilitați, elaborarea unui instrument extranet pentru confirmarea veridicității actelor emise de instituție, precum şi creșterea eficienței serviciilor oferite prin instruirea a cel puțin 70 de angajați din aparatul propriu.

 

 

 

Alte articole

3 Thoughts to “Consiliul Județean Sălaj vrea să reducă birocrația și timpul de așteptare în livrarea serviciilor către cetățeni și instituții”

  1. Anonim

    Astept anuntul cu reduceri de personal !

  2. Anonim

    mui3 s3curistul tiberiu mark

  3. Anonim

    In primul rand, birocratia este provcata de legislatia nationala, apoi de hotararile locale si organizarea circuitului dintre institutiii sau dintre compartimentelor interne ale unei institutii. In prezent, birocratia este in avantajul majoritatii functionarilor publici, greselile si incompetenta isi pot pierde urmele in spatele birocratiei. Trecerea in online, asa cum este in occident, insemna reducerea semnificativa posturilor, si nu cred ca se doreste asta cu adevarat. Reducerea birocratiei corelata cu cresterea transparentei ar aduce o relatie calitativa intre cetateni si autoritati, fapt posibil doar printr-un management institutioonal in adevartul sens al cuvantului.

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul