Ancheta epidemiologică din Primăria Zalău nu este finalizată

Zilele acestea se împlinește o lună de la depistarea primului caz de coronavirus în Primăria Zalău, Direcția de Sănătate Publică Sălaj demarând o anchetă epidemiologică în instituție, potrivit dispozițiilor legale. Ulterior, la interval de câteva zile, în cadrul aceleiași instituții a fost confirmată o nouă persoană infectată cu noul coronavirus, ancheta având în vedere și acest caz. În multe solicitări sau întrebări care vin pe adresa redacției, cititorii ne întreabă care este stadiul acestei anchete și dacă au fost luate măsuri concrete. Magazin Sălăjean a informat cititorii în urmă cu două săptămâni cu privire la stadiul anchetei, iar acum revenim cu o informație nouă dar… la fel de veche, pentru că nu am primit date noi în legătură cu această anchetă epidemiologică, implicit nici eventualele concluzii la care s-ar fi ajuns ori măsurile finale dispuse. Așadar, ancheta nu este încă finalizată, prin urmare, nici măsurile, altele decât cele standard ce au fost luate de autorități și de conducerea Primăriei, nu pot fi dispuse, instituția fiind în continuare sub un anumit grad de risc având în vedere că activitatea continuă cu un număr mic de angajați. Reprezentanții Instituției Prefectului Sălaj, cea sub coordonarea căreia se află Direcția de Sănătate Publică Sălaj – autoritatea care efectuează acest tip de anchete, ne-au comunicat faptul că nu sunt date noi în ceea ce privește această anchetă, iar primarul Zalăului, Ionel Ciunt, ne-a transmis un punct de vedere argumentat, anume că instituția nu are informații noi, iar Primăria nu este în măsură să emită un punct de vedere legat de această anchetă, instituția fiind cea vizată și nu cea care efectuează ancheta și care, la final, trebuie să ia măsuri. Vom reveni cu informații noi pe măsură ce acestea ne vor fi communicate de autorități.

6 Thoughts to “Ancheta epidemiologică din Primăria Zalău nu este finalizată”

  1. Anonim

    un articol care nu spune nimic ! deci intrebarea este: DE CE L-ATI MAI SCRIS ????
    voi ziaristi, nu avesti „surse” ? cum se face ca noi, o parte cel putin, stim mai multe decat voi? in loc sa ne informati, sa faceti o „ANCHETA zurnalistica” (stiti ce-i aiai?) , voi veniti cu articole care sa umple spatiu !
    p.s. in primarie se doarme pe capete ! nimeni nu misca nimic, caci oricum nu au ce lucra si cand au ceva de lucru amana si prelungesc sub pretextul ca sunt in „carantina” ! o adresa pe care o primeai intr-o zi , maxim doua, acuma dureaza si 4-5 zile !!! cica „mapa” se plimba doar o data pe zi , la cate un sef, si cati sefi sunt, atatea si zile sunt !

    1. Anonim

      Ca sa arate ca DSP-ul Salaj e depasit de situatie.Ancheta epidemiologică trebuia sa fie gata de mult si luate masurile ce se impuneau.????!!!!

      1. Vigilentul

        Prima măsură ar fi ca Ligiuta să fie trasă pe linie moartă că e depășită de situație.

  2. Anonim

    No da unde s angajatii Dsp.Stau bine mersi acasa pe salarii babane, ca doar nu vor sa fie contaminati de covid19.Alo dle Prefect! !!!!!!!!!!!!!! Cat mai tolerați lipsa de activitate a acestei instituții in plina pandemie ?

  3. Anonim

    Cât mai tolerați nepriceperea, reavoința, minciuna și falsul?

  4. Vigilentul

    Prima măsură ar fi ca Ligiuta să fie trasă pe linie moartă că e depășită de situație.

Leave a Comment