Zilele revistei “Caiete Silvane” și “Primăvara Poeziei”, amânate de pandemie

Organizarea a două mari festivaluri de literatură realizate de Centrul de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj a fost amânată din cauza situației epidemiologice. După cum a explicat managerul CCAJ Sălaj, Daniel Săuca, este vorba despre Zilele revistei “Caiete Silvane” care urma să aibă loc în cursul acestei luni, fiind la a XIII-a ediție și Festivalul internațional “Primăvara Poeziei – A Költészet Tavasza”, care urma să aibă loc în luna mai, fiind la a XX-a ediție. De asemenea, va  fi amânată  și editarea unei noi antologii bilingve româno-maghiare, omonime, și pentru că o asemenea carte a apărut relativ recent, în toamna anului trecut, amânată fiind tot de pandemie. “Considerăm că organizarea celor două manifestări poate fi făcută în condiții optime numai în sistem <<față către față>> având în vedere și complexitatea lor: lansări și prezentări de carte; lecturi publice; vernisarea unor expoziții de arte vizuale; desanturi scriitoricești în licee și colegii; concursuri de recitări din poezia românească și maghiară; dezbateri culturale. Dacă ne va lăsa pandemia, intenționăm să organizăm Zilele revistei Caiete Silvane în toamna acestui an. Sperăm, nădăjduim că vor veni vremuri mai bune și pentru noi, și pentru organizarea de evenimente așa cum se cuvine pentru iubitorii de cultură din județul Sălaj”, a precizat Daniel Săuca, managerul CCAJ Sălaj.

 

2 Thoughts to “Zilele revistei “Caiete Silvane” și “Primăvara Poeziei”, amânate de pandemie”

  1. Anonim

    Alți ziariști, ai PSD ce-i drept, scriu ca cele doua evenimente au fost anulate! Voi scrieți ca au fost amânate, cum ii până la urmă?

  2. Dorin

    Felicitari, oamenilori de Salaj!

Leave a Comment