Un precursor al Marii Uniri: arhidiaconul Grigore Pop de Băsești (1815-1901)

Ne-am propus în cele ce urmează să readucem în memorie personalitatea unui membru al familiei Pop de Băsești, mai puțin cunoscut în zilele noastre. Desigur, s-au scurs mai mult de 200 de ani de la nașterea lui, considerăm însă că meritele îi sunt prea puțin cunoscute și recunoscute în sânul neamului în care a văzut lumina zilei.
Este vorba despre Grigore Pop, care s-a născut în anul 1815, probabil la Băsești, în marea familie Pop. În această familie, înnobilată în anul 1676 de către principele Mihail Apaffy, s-au născut câțiva membri ai elitei românilor sălăjeni; mai întâi: Ștefan al lui Dumitru (care a câștigat nemeșia-nobilitatea pentru familie) și Petre Pop cel Bătrân (prim-pretor, casier, iar după aceea vice-comite). La două decenii după nașterea lui Grigore Pop, despre care vom încerca să vorbim în acest demers, avea să se nască omul care a intrat în istoria românilor ca „badea George Pop de Băsești”. Cel care avea să-și vadă împlinit visul cu ochii, Marea Unire, era feciorul lui Petru Pop cel Tânăr (1814-1869), frate cu Grigore Pop. Prin urmare, protopopul Grigore era unchiul lui George Pop de Băsești.
Grigore Pop a urmat teologia la Blaj, fiind coleg cu alți câțiva preoți greco-catolici de înaltă ținută din locurile sale de origine. Aidoma lui, aceștia aveau să slujească ani îndelungați în aceeași parohie: Daniel Vultur (Bârsău de Sus), Grigore Popdan (Cean și Unimăt), Simeon Hoszu (Santău).
Din registrul de naștere al celor doi copii ai lui Grigore Pop, știm că soția se numea Nastasia. Apare cu numele de familie Pop, nume des întâlnit în Ardeal, și la familiile de preoți greco-catolici. A fost hirotonit în anul 1836, fiind instalat ca paroh în localitatea natală, Băsești. Este interesant de consemnat faptul că predecesorul său în parohie se numea tot Grigore Popp, și era membru al aceleiași familii nobiliare, de Băsești. Acesta deținea și funcția de arhidiacon al locurilor, unul dintre cele mai mari ale Solnocului de Mijloc, cu 9777 de credincioși, a slujit la Băsești cel puțin din anul 1813, remarcându-se prin grija de a dota cât mai bine parohiile cu cărți bisericești și cu cele necesare slujirii în biserică. În lipsa suportului documentar, putem doar avansa ideea că ar fi putut să fie tatăl său. Grigore Popp a repausat la 29 iunie 1837, fiind înmormântat la Băsești, de către preotul Ioan Pop din Băița.
Tânărul preot Grigore Pop a avut o ascensiune spectaculoasă, aceasta denotând cu siguranță buna pregătire teologică, pentru că în anul 1842 era deja protopop al districtului Băsești.
A organizat prin strădaniile sale un cor impresionant la Băsești, sprijinit desigur și de către George Pop de Băsești, după ce acesta s-a întors de la studii. L-a avut alături în anii săi de preoție la Băsești pe învățătorul Teodor Pop, iar din anul 1886, pe Ioan Chira, absolvent al Preparandiei din Zalău, care reușește încă din anul următor, 1887, înființarea unui cor al plugarilor din Băsești, el fiind, printre altele, și un pasionat al muzicii. Se poate spune că protopopul Grigore Pop a avut „mână bună” în alegerea colaboratorilor.
Biserica din Băsești dispunea în vremea sa de aproximativ 50 de jugăre de pământ, din care 35 erau folosite de către paroh, restul de comunitatea parohială.
O primă realizare în parohia Băsești a fost construirea bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. S-a terminat construcția în anul 1846, la un an după începerea lucrărilor, „din repartiție aruncată pe credincioși și din contribuiri cu grâu (dijmă) după stare. Fost-au vreo patruzeci inși, cari au dat anul câte 500 zloți (taleri) de argint”. I-a fost alături parohului Grigore Pop, în acest demers, fratele său Petru, tatăl lui George Pop de Băsești.
A fost considerat unul dintre patrioții români sălăjeni ai momentului 1848, alături de vicarul Alexandru Sterca-Șuluțiu și preoții greco-catolici Petru Bran, Ioan Pop-Suduranul, Ioan Dragoș, Ioan Costea etc.
La 20 aprilie 1848 a avut loc în Bobota un sinod, unde au fost desemnați delegații, protopopi, preoți și mireni care aveau să facă deplasarea la Marea Adunare Națională de la Blaj din 3-5 mai 1848. Din ordinul vicarului Alexandru Sterca-Șuluțiu, un sinod similar a avut loc la Băsești, prezidat de către protopopul Grigore Pop, fiind desemnați delegații din zona Codrului.
În 7 ianuarie 1849 scrie pretorului Kaisler (Kaizler) Sándor că deși a primit destul de târziu ordinul comitetului de apărare națională, l-a îndeplinit, pentru a asigura liniștea în parohia sa.
După evenimentele din 1848/1849 a făcut parte din grupul celor care l-au sprijinit pe vicarul Silvaniei, Alexandru Sterca-Șuluțiu, pentru ajungerea acestuia în scaunul episcopal de Alba-Iulia și Făgăraș: Petru Bran, Demetriu Coroianu și Ioan Pop-Suduranul. A fost alături de ceilalți militanți pentru întărirea învățământului școlar greco-catolic din vicariat, un imbold important fiind dat cu ocazia sinodului desfășurat la 10 ianuarie 1850.
Următorul vicar al Silvaniei, Demetriu Coroianu, l-a avut pe Grigore Pop de asemenea printre colaboratorii apropiați.
În 18 septembrie 1861, la Băseşti, a fost citit „Memorandumul sălăjenilor”, prin care românii din aceste părți, sprijiniți de numeroși locuitori români din alte zone aparținătoare de imperiu, protestau împotriva alipirii comitatelor Crasna şi Solnocul de Mijloc la Ungaria. Grigore Pop a fost desemnat în comitetul permanent pentru comitatul Solnocul de Mijloc, alături de: pr. George Stanciu (Năpradea), pr. Daniel Vultur, pr. Vasile Pop, Alexandru Pop (jude cercual), George Filep și George Pop de Băsești, proprietari.
În primăvara anului 1863, Grigore Pop îi trimite lui Iacob Mureșianu un document în limba latină, scriindu-i despre originea sa: „Stimate Domnule Redactor! Cercând de curând între actele nobilitare ale familiei mele, am dat de un exemplar al unei suplici a națiunei românești din Transilvania fără dată, care însă combinând din alte asemenea scrisori mi se pare a fi scrisă la anul 1781 de mâna lui Mihai Pap de Illiesfalva fostului atunci jude-primariu în comitatul Bihariului – acest act mi se vede a fi important din acea privință, că revarsă lumina preste starea nobililor români față cu cei maghiari din secolul trecut, care poate servi de un argument puternic spre înfrângerea aserțiunilor unor publiciști maghiari, cărora le place cu toată ocazia a întări că nobilimea noastră totdeauna a fost asemenea respectată cu a lor; din care motiv am onoarea aici închis în origine a vi-l transmite, care, de-l veți afla a merita publicarea, veți binevoi a-i da loc în foaia st. Domnilor Voastre. Despre alta cu onoare am rămas în Băsești 17 Januarie 1863. A st. Domniilor Voastre umilit serv, Gregoriu Pop, A.-Diaconul Băseștilor”.
De altfel, legătura sa cu „foile” românești din Transilvania era de mai lungă durată, el figurând încă din 1854 printre abonații „Gazetei Transilvania”.
A fost deputat în Dieta de la Pesta, care și-a început lucrările în 10 decembrie 1865, numărându-se printre cei 24 de aleși români din Ungaria și Banat, cărora li se adăugau 14 deputați din Transilvania. Lucrurile erau însă neclare, nu știm dacă Grigore Pop și-a ocupat postul, pentru că în ședința din 14 martie 1866 a Dietei, deputatul Aloisiu Vlad a cerut lămuriri asupra alegerilor din Cehu Silvaniei. Acestea erau cercetate de către delegatul Dietei, Tury (probabil Thúry Gergely). Președintele a răspuns că actele sunt la deputatul conte Ráday, care însă era bolnav. Actele au fost prezentate în ședința din 11 aprilie 1866, când s-a hotărât organizarea altor alegeri. S-au stârnit discuții, luând cuvântul deputații: Aurel Maniu, Sigismund Borlea, Vincențiu Babeș, Andrei Medan și Iosif Hodoșiu. A fost anulat mandatul deputatului Décsey, fiind dispusă, într-adevăr, organizarea de noi alegeri, în urma cărora „a învins apoi candidatul român Grigorie Pop de Băsești”.
A câștigat în 1866 alegerile în faţa lui Alexandru Buda, o personalitate foarte controversată a epocii. Cert este că în acest mandat a fost deputat al Partidului Deakist, reprezentând Cercul Cehu Silvaniei între decembrie 1866-mai 1867. Această formațiune s-a grupat, așa cum îi spune și numele, în jurul lui Deák Ferenc.
A fost sprijinit în alegeri de către fratele său, Petru Pop cel Tânăr, dar și de către cei doi băieți ai lui, „Sándor” și „Imbrus”, numiți așa de către „I.C.”, cel care relata în publicația românească „Albina” din Viena, „De pre Dealul Cacovei”, din Chieșd.
Într-unul din numerele viitoare, Grigore Pop îi răspunde corespondentului din Chieșd, arătând că în alegerile din 1865 i-a oferit tot sprijinul lui Alexandru Buda, numai așa acesta câștigând mandatul. În luna februarie, într-o altă corespondență trimisă „De sub Codrul Sălagiului”, semnată de această dată de către „Un fecior de Codru”, Grigore Pop este acuzat că nu ar fi respectat o convenție cu care inițial fusese de acord la Babța, înainte de alegeri, astfel că și-a câștigat sprijinul maghiarilor, cu ajutorul cărora l-a învins pe Alexandru Buda. Un articol mai moderat scrie de la Pericei Daniel Deleu, care regreta eșecul în alegeri al lui Al. Buda, dar insistă mai mult pe comportamentul contrar românilor sălăjeni al judelui cercual Kövári Sándor.
În 14/27 februarie 1867, deputatul Grigore Pop a votat „Proiectul de lege pentru regularea și asigurarea naționalităților și limbilor în Ungaria”, alături de alți deputați precum Anton Mocioni, Vincețiu Babeș și Ioan Popovici-Desseanu. Au subscris pentru această lege 17 români, 8 sârbi și un rusin. Dintre deputații români, 10 au ales să nu voteze acel proiect.
S-a implicat pentru a asigura progresul învățământului confesional greco-catolic românesc, solicitând manuale de la Episcopia din Gherla. Edificatoare în acest sens este corespondenţa purtată în anii 1858-1859 cu Ioan Pop, arhivarul diecezei din Gherla, referitoare la achitarea celor 150 de abecedare şi a 50 de Istorii biblice. Prin aceeaşi misivă îl ruga să nu mai trimită întrucât: „… ABCedare şi Istorii biblice pe la şcolele de pe aicia acum nu mai lipsescu, şi celea ce se trimit de la Oficiul Diecesanu … vor sta depusă în Cancelaria Off. AD (Oficiului Arhidiaconatului, n.n.) …”.
Aceeaşi problemă a manualelor şcolare, ce era o piedică în progresul pruncilor şcolari din Protopopiatul Băseşti, exista şi în anul 1864, când protopopul Grigore Pop solicita Ordinariatului diecezan trimiterea pe cale poştală a 250 de exemplare de abecedare şi 12 table de perete. Condițiile în care se desfășura pe atunci învățământul confesional românesc rezultă și dintr-o scrisoare pe care i-a expediat-o în 30 septembrie 1882 învățătorul din Asuaju de Sus, Gheorghe Șimonca: „Trecusă mult timp de când eu în persoană am venit și rugat pre Rdisim Dvoastră ca să binevoiți a dispune credincioșilor acestei parohii că cele mai necesare supraedificate economice să le facă și caută să le arăduiască doresc iute! Că ploile de toamnă au început, puțin mălai și alte bucate ce am pus pre podul școalei putrezesc de ploi fiind coperișul stricat pre vârf, odorul școalei fiind foarte mic la călcat vitele de s-o făcut o tină groaznică și în aceia tină îmi leg vitele preste noapte în ploaie îmi îngrăș porcul de slănină, I Octobre e aci e de început școala dar chilia de învățământ a trecut de mult anul de când nu a fost curățită, cuptoriu de încălzit nu este copiii vin desculți și goi, timpul trece vă puteți închipui ce progres poate bietul învățător iară toate aceste Reverendissime Domn vi le-am fost adus la cunoștință; deoarece Reverendissime Dvoastră ați uitat cu totul de mine pentru aceia eu cu mai mare umilință vin a vă ruga ca să vă îndurați spre mine și să bine voiți dela judele cercual a mijloci trimiterea unui pandur pentru facerea celor de lipsă, că altcum de voie bună nu se vor face în veci”.
Probabil că protopopul a reușit să detensioneze relațiile acestui dascăl cu sătenii. Aceștia aveau să facă mari progrese datorită activității acestui prim învățător calificat, care a funcționat în școala confesională greco-catolică din Asuaju de Sus.
Problema aceasta la Asuaju de Sus era mai veche, aceasta știm din epistola pe care o trimite parohul Alexiu Varna în 29 august 1882, în aceeași chestiune, a „supraedificatelor”. Să apreciem răspunsul pe care protopopul Grigore Pop îl emite în data de 2 septembrie 1882.
În mai 1866, Grigore Pop raporta Ordinariatului că a primit suma de 72 de florini, drept recompensă pentru activitatea de comisar conscriptural al Locotenenței maghiare în problema veniturilor parohiale.
A participat cu drept de vot la alegerea, în toamna anului 1868, a mitropolitului Ioan Vancea. Deținea deja funcția de canonic onorar.
Uneori a fost confundat cu un alt deputat, purtător al aceluiași nume – Grigore Pop. Acesta s-a născut în 1820. A fost ales la începutul lunii iulie 1848 ca reprezentant al Scaunului Sebeșu Săsesc (Mühlbacher Stuhl), pe lângă deputații Samuel Meister și Simion Balomiri, ca deputat supleant, alături de Josef Hahn. Casa l-a confirmat ca deputat și pe „Papp Gergely” în 18 iulie 1848. Acest deputat era fiul parohului greco-catolic Basilius Pap din Tioltiur (comitatul Dăbâca, azi în jud. Cluj); care cel puțin între anii 1835-1842 a slujit aici.
Credem că din această perioadă datează fotografia protopopului Grigore Pop de Băsești. Afirmăm acest lucru pentru că imaginea poate fi regăsită și pe un site maghiar, dar a fost publicată și în prima monografie românească a comitatului Sălaj.
În 1872 a devenit membru fondator al Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni, în 14 mai 1887, adunarea generală având loc în Băsești, condusă de el, împreună cu George Pop de Băsești.
A fost decorat cu „Crucea de Aur” cu coroane, pentru merite deosebite pe tărâm ecleziastic și civil. A trecut la cele veșnice în 26 decembrie 1901, după o scurtă suferință, fiind înmormântat la 28 decembrie în cimitirul din Băsești. Au participat la înmormântare: vicarul Alimpiu Barbuloviciu, protopopul Alexiu Varna și preoții Ioan Vașvari, Dumitru Cionca, Iuliu Lobonțiu, Ștefan Szabo, Ioan Pop și Teodor Lenghel. A avut o avere considerabilă, 20.000 de florini.
În momentul decesului avea doi fii, Alexandru și Emeric, despre care vom vorbi în cele ce urmează.
Primul născut în familie a fost Alexandru. A venit pe lume la Băsești, în 5 aprilie 1838, fiind botezat de către parohul de Oarța, Ioan Vitéz, iar naș i-a fost Mihai Pop. După școala primară, urmată în localitatea natală, a studiat în clasele liceale la minoriții din Baia Mare și apoi la Liceul Catolic Regesc din Satu Mare, unde a absolvit în anul 1857; a fost coleg în cei doi ani, pentru care avem deocamdată suport documentar, cu viitorul preot greco-catolic Corneliu Bud.
A început să studieze teologia, a renunțat însă – după trei ani și jumătate! – chemat acasă de tatăl său. A urmat totuși dreptul la Academia din Oradea, unde a absolvit în anul 1869, pentru a îmbrățișa apoi o carieră administrativă. Mai întâi a fost ales pretor apoi protopretor în cercul Subcodrului din comitatul Solnocul de Mijloc. A obținut cenzura de avocat în 1871 și a fost numit judecător în cercul Cehu Silvaniei, funcționând în această funcție vreme de 32 de ani. A fost membru fondator al Institutului de credit și economii „Codreana”, societate pe acțiuni, din Băsești, el fiind conducătorul adunării desfășurate la 30 iunie 1905. A încercat să ocupe postul de jude de tablă în Cluj sau Pesta, tribunalul de la Zalău i-a pus însă piedici, „sub cuvânt că e daco-român, căci cetește Gazeta și Tribuna”.
A fost căsătorit cu Terezia (1840-1913), fiica vice-arhidiaconului de Carei, Toma Șorban de Cerneşti. Nunta a avut loc la Carei, în 7 februarie 1865, preot oficiant fiind Grigore Borlan, alt ginere al lui Toma Șorban. Naș (martor) la cununie a fost Ioan Șorban de Cernești, căpitanul suprem al Chioarului și mama acestuia, Ana Anderco. Au avut mai mulți copii: Laura (căsătorită cu Dr. George Pop de Oarța), Teresia (căsătorită cu Dr. Victor Colceriu), Sigismund, Alexandru (despre el vom vorbi mai pe larg) și Victor, amândoi absolvenți de studii juridice. Probabil că a mai avut o fiică, Cornelia, născută în 1867 la Băsești.
La data decesului tatălui, aceasta nu mai trăia, sau cel puțin numele ei nu figurează în necrolog. A trecut la cele veșnice în ziua de 5 decembrie 1907, fiind înmormântat în cimitirul din Băsești.
Emeric, al doilea născut în familia lui Grigore și Nastasia Pop, s-a născut la Băsești, în data de 2 martie 1841, botezat fiind de către Ioan Vitéz, protopop al Oarței de Jos, având același naș, ca fratele Alexandru. Trebuie să amintim că în registrul nașterilor apare cu prenumele „Imre”. Cel puțin un an de gimnaziu a studiat la Liceul Catolic Regesc din Satu Mare. A urmat apoi studii de drept tot la Oradea, absolvind cu câțiva ani înaintea fratelui său, în anul 1865. A avut doi copii: Virgil și Elena (decedată la Jibou în 30 septembrie 1906); la data decesului fiicei se pare că deja era văduv. Avocat fiind la Cluj, s-a implicat în procesul Memorandului, sperând în reducerea cheltuielilor de judecată, impuse pe nedrept condamnaților de către Tribunalul judecătoresc din Cluj, intervenind chiar la Ministerul de Justiție din Budapesta. Tot la Cluj fiind, s-a implicat în organizarea adunării generale a „Astrei”, desfășurată în vara anului 1901 la Șimleu.
A avut de suferit în timpul alegerilor din anul 1905, când l-a sprijinit pe George Pop de Băsești. Asta nu l-a făcut să nu se implice în alegerile din mai 1906, sprijinindu-l din nou pe „Badea George”.
Membru marcant al „Astrei”, în 1901 făcea parte din comitetul de conducere al Despărțământului Cluj. A contribuit cu suma de 5 coroane pentru ridicarea unui monument închinat memoriei lui Aurel Vlaicu, banca „Selăgiana”, pe care o conducea, contribuind cu 20 de coroane. A sprijinit spiritualitatea românească în toate manifestările naționale. În 1915, Banca „Selăgiana” a contribuit cu 50 de coroane pentru înzestrarea Muzeului Asociațiunii din Sibiu. A trecut la cele veșnice în anul 1927 și a fost înmormântat în cimitirul din Băsești.
Vom vorbi în cele ce urmează despre unul dintre nepoții protopopului Grigore Pop, Dr. Alexandru Pop. S-a născut în anul 1877, în familia lui Alexandru Pop de Băseşti şi a Tereziei Şorban. A urmat studiile liceale la Gimnaziul Superior Reformat din Zalău. A fost apoi absolvent de studii juridice la Universitatea din Cluj, cu doctoratul obținut la 21 iunie 1902. De-a lungul carierei sale profesionale a îndeplinit mai multe funcţii: avocat, director de bancă, membru în consiliul baroului avocaţilor, curatorul bisericii române din Băseşti, preşedinte al Sfatului şcolar din Cehu Silvaniei. De asemenea, s-a implicat în evenimentele premergătoare Marii Uniri şi a fost primul primpretor român al plasei Cehu Silvaniei (aprilie-decembrie 1919).
Încă cu mult înainte de anul 1918 a participat activ la toate acţiunile politico-naţionale, alături de unchiul său George Pop de Băseşti. Astfel, la 30 iunie 1905 participă la înfiinţarea băncii româneşti „Codreana” din Băseşti, unde adunarea îl alege de notar. În anul 1906 îl aflăm în Cehu Silvaniei, centru de plasă, ca „avocat stagiar”, iar din anul 1908, ca titular în funcţia de avocat de plasă.
La 1 august 1907 participă la adunarea generală a despărţământului sălăjean al Astrei şi a Reuniunii Femeilor Române Sălăjene ţinută în Băseşti, unde cu această ocazie s-au aniversat şi cei 72 de ani de viaţă ai marelui fruntaş naţional-român, George Pop de Băseşti. În anul 1908 este ales ca secretar al adunării populare româneşti ţinută la Băseşti, la 1 noiembrie, unde au participat aproximativ 500 de persoane ce protestează împotriva proiectului de lege electorală.
În 27 noiembrie 1918, la Cehu Silvaniei are loc adunarea pentru alegerea delegaţilor care urmau să participe la Adunarea Naţională de la Alba Iulia. Printre cei desemnaţi să reprezinte Cercul electoral Cehu Silvaniei este şi avocatul Dr. Alexandru Pop din Cehu Silvaniei care, împreună cu ceilalţi delegaţi, avându-l în mijlocul lor pe „Badea George”, preşedintele Partidului Naţional Român, a luat parte la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 şi a votat Unirea Transilvaniei cu România.
La întoarcerea acasă, având această însărcinare, pregăteşte terenul pentru preluarea puterii administrative a plasei Cehu Silvaniei. În 25 aprilie 1919, Prefectura judeţului Sălaj a fost preluată de către avocatul Dr. George Pop şi căpitanul Valeriu Vlaicu. În aceeaşi zi era numit ca subprefect Dr. Octavian Felecan, iar ca primpretor în plasa Cehu Silvaniei a fost numit Dr. Alexandru Pop, care a şi depus jurământul de credinţă, având vârsta de 41 de ani, cu o vechime de 16 ani de „praxă avocațială”.
În 29 aprilie 1919, însoţit de preşedintele Consiliului Național Român, Dr. Mihai Pop şi secretarul Iuliu Vaida, prelua Pretura plasei Cehu Silvaniei.
În funcţia de primpretor, Alexandru Pop se implică în restabilirea ordinii, dezarmarea populaţiei şi rezolvarea diverselor probleme cu care se confrunta administraţia plasei Cehu Silvaniei: aprovizionarea cu alimente, salarizarea funcţionarilor, starea sanitară deplorabilă şi iminenţa unei epidemii de tifos, funcţionarea serviciilor de poştă şi a telefoanelor, nemulţumiri legate de activitatea jandarmeriei etc.
La 11 decembrie 1919, Alexandru Pop renunță la postul de primpretor al plășii Cehu Silvaniei pentru a candida din partea Partidului Național Român la alegerile pentru primul Parlament al României Mari, însă pierde mandatul în faţa „ţărănistului” Adrian Pop din Băseşti.
După scurta experiență electorală, Alexandru Pop își continuă activitatea de avocat în Cehu Silvaniei, apoi este numit membru în Comitetul administrativ al județului Sălaj, iar în 25 august 1925 era ales ca membru al Camerei de Agricultură Sălaj. În plan politic se afirmă ca unul din fruntaşii PNR, apoi PNŢ (după fuziune) din plasa Cehu Silvaniei. În 5 noiembrie 1927, după moartea avocatului Dr. Mihai Pop, Alexandru Pop era ales în funcţia de preşedinte al organizaţiei PNŢ din plasa Cehu Silvaniei.
Din nefericire, s-a stins din viață fulgerător, în ziua de 8 octombrie 1929, după o lungă și grea suferință, în anul 52 al vieții sale laborioase, fiind înmormântat în cimitirul din comuna Băsești.
Despre Grigore Pop, autorul uneia dintre contribuțiile monografice dedicate Băseștiului, ierarh al Bisericii Române Ortodoxe, afirma: „Figura blajină încadrată de o barbă albă ca neaua a acestui octogenar a rămas vie multă vreme în memoria tuturor celor ce l-au cunoscut, apreciat și respectat pentru alesele sale însușiri. Din arhiva parohiei reiese alături de veniturile stolare stabilite pentru el, activitatea pastorală și spiritul său de sacrificiu pentru propășirea turmei sale”.
Noi nu am reușit să găsim decât o fotografie din tinerețea protopopului Grigore Pop, avem însă nădejdea că alți cercetători vor reuși să găsească alte informații, poate și o fotografie cu „figura blajină” a arhidiaconului. Suntem siguri că atât viața, cât și activitatea sa ar trebui mai amănunțit cercetate. Prin acest articol nu am făcut decât să deschidem calea altor cercetări privitoare la personalitatea acestui intelectual merituos din Țara Codrului. Astfel, poate că „bătrânul octogenar” va fi redat mai pe deplin Băseștiului și Țării Codrului!
Viorel Câmpean și Daniel-Victor Săbăceag

Alte articole

Leave a Comment