Popas duhovnicesc: Grija zilei de mâine (Matei 6,22-33)

Știu, că am ajuns să fim sătui de tot felul de promisiuni pe care le-am auzit și pe care poate le-am crezut, dar care în timp s-au dovedit a fi promisiuni deșarte. Când treci prin astfel de dezamăgiri, încet, încet devii reticent și neîncrezător în acest tip de abordare. Spun aceasta deoarece și în Sfânta Scriptură sunt foarte multe promisiuni, dar pe care nu le face un om ci le face Însuși Dumnezeu. Nu ar fi corect însă, ca din pricina încrederii mari pe care am avut-o în anumiți oameni și care mai apoi ne-au dezamăgit, să tratăm cu neîncredere și promisiunea lui Dumnezeu. Referindu-ne strict la textul scripturistic de mai sus, vedem că Mântuitorul Hristos folosindu-se de situații concrete din viața oamenilor și din natură, incriminează grija prea mare pe care omul o are față de propria sa existență. Dumnezeu nu este numai creatorul acestei lumi, El nu este un Demiurg, nepăsător de propria Sa creație, ci El este și proniatorul sau purtătorul de grijă al întregii creații. Faptul că noi îl numim Tată, scoate mai bine în relief această grijă părintească a Creatorului. Dar dacă Dumnezeu poartă de grijă lumii acesteia în ansamblul său, cu ce ajută grija mea nemăsurată pentru existență? Cu nimic. Eu exist datorită proniei dumnezeiești, nu datorită grijii mele personale. Acest lucru îl scoate în evidență Mântuitorul atunci când face următoarea promisiune: ,,Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.”(Matei6,33)
N-aș vrea să se înțeleagă faptul că Dumnezeu ne invită doar la odihnă, rugăciune și meditație, iar toate celelalte necesare traiului zilnic fiindu-ne oferite în mod gratuit fără niciun efort. Nu. Mântuitorul Hristos dorește însă să ne restabilească prioritățile, chemându-ne să ne punem nădejdea în Dumnezeu, harnici fiind în același timp. Problema muncii și a răsplătirii ei este o temă adesea dezbătută în paginile Sf. Scripturi tocmai datorită importanței acesteia. Când Hristos spune: ,,Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca”(Matei 6,25), acest ,,nu vă îngrijiți” trebuie înțeles în sensul de ,,nu vă îngrijorați peste măsură”, nu disperați, ci faceți ceea ce vă stă în putință, puneți-vă nădejdea în Dumnezeu și lucrați lucrul pe care îl știți să îl faceți cel mai bine. În această situație, Dumnezeu văzând efortul vostru nu vă va lăsa fără de pâinea cea de toate zilele.
Există însă o deosebire de termeni. Una este ,,a te îngriji” și alta este ,,a te îngrijora”. A te îngriji este un mod firesc de reacție al omului. Astfel te îngrijești de casă, de copii, de hrană, te îngrijești cu aceași grijă și de cele sfinte, este un fel de punere în rânduială a activităților de zi cu zi. A te îngrijora este cu totul altceva. Îngrijorarea poate fi acea neliniște, când aștepți pe cineva să vină și nu mai sosește, e o intrare în panică, e o stare de consum psihic. Permanentizată această stare pe fondul repetării obsesive a întrebării: Ce voi face? produce efecte negative atât la nivelul sufletului cât și al trupului omenesc. Un om permanent îngrijorat este asemenea unei mașini scoase din viteză și ambalată la maxim, consumă dar stă pe loc. Un astfel de om își pierde ținta dobândirii împărăției lui Dumnezeu, iar scopul lui devine unul strict material ca și în cazul celui care îi rodise țarina.(Luca12, 19)
Grija prea mare acordată zilei de mâine este una din piedicile prin care diavolul încearcă să deturneze scopul vieții creștine. Recunoștem cu toții că una din ispitele rugăciunii este gândul la ce urmează să facem, de aceea în timpul heruvicului la Sf. liturghie, avertismentul este cât se poate de clar: ,,Toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm!” Sunt două cauze majore care determină îngrijorarea noastră, acestea ar fi: necredința și necunoștința. Pe de o parte noi nu avem credința tare că Dumnezeu ne poate ajuta, noi credem mai mult așa la nivel declarativ, dar nu cu toată ființa, de aceea zice Hristos că: ,, Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.”(Matei17,20) Pe de altă parte nu știu dacă cunoaștem puterea lui Dumnezeu sau dacă o putem înțelege. David când s-a luptat cu Goliat, nu s-a înspăimântat de statura acestuia deoarece cunoștea puterea lui Dumnezeu. Hristos a zis: ,,Nu vă temeți!… că iată eu cu voi sunt până la sfârșitul vecurilor”, dar aceasta din păcate, nu mai înseamnă azi decât un simplu citat scripturistic.
Trebuie să avem această credință că Dumnezeu ne poartă de grijă, că El care ne-a creat nu ne lasă de izbeliște, iar noi cu toată știința noastră și cu toată truda noastră nu am fi în stare de nimic dacă Dumnezeu nu s-ar milostivi spre noi. Acest adevăr îl scote în evidență și psalmistul când zice: ,,De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte.”(Ps.126,1)

Pr. Augustin Câmpean

Alte articole

Leave a Comment