Suntem într-o perioadă cu totul specială, o perioadă ,,de tranziție”(de la moarte la viață), o perioadă de ample frământări spirituale și de conflicte și răbufniri interioare. Drumul acesta pascal pe care ne-am angajat încă de la începutul postului, asumat în integralitatea lui, este de fapt un drum al Crucii, al răstignirii propriului nostru egoism și al propriilor noastre patimi. Numai răstignind aceste impulsuri păcătoase(multe dintre ele se descoperă mai ales acum în timpul postului) ne putem redescoperi pe noi într-o altă lumină. Dumnezeu a știut și știe, că noi oamenii nu suntem perfecți, ba din contră suntem foarte vulnerabili în fața ispitelor și greșim. Datorită acestui fapt, există un remediu recomandat de Hristos, care ne dă șansa de a lua totul de la capăt și de a pune un nou început vieții noastre, un remediu care pe cât pare de banal, pe atât este de important și mă refer aici la sf. spovedanie sau taina mărturisirii. Se spune despre Socrate, că trecând într-una din zile pe străzile Atenei, a văzut pe un ucenic de-al său ieșind din casa unei femei cunoscută de toată lumea ca fiind o prostituată. Tânărul vădit rușinat de această vedere a dascălului său, a încercat să intre din nou în casă sau să se ascundă. Atunci Socrate i-a spus:”Tinere, nu-i rușine să ieși dintr-o astfel de casă, ci mai degrabă e rușine să rămâi într-o astfel de casă!” Da, este o rușine să rămâi sub autoritatea păcatului atâta vreme cât ai posibilitatea de a fi liber. Mie personal mi-a trebuit ceva timp să înțeleg că de fapt păcatul te subjugă și-ți anulează libertatea și că adevărata libertate se descoperă în conștientizarea iubirii lui Dumnezeu față de om și în răspunsul acestuia la ea. De aceea zice Hristos: ,,Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.” (Matei 11,29-30) Cu toate că fiecare dintre noi cunoaștem cel puțin în parte importanța spovedaniei totuși o neglijăm, pentru că s-au conturat în timp mai multe puncte de vedere la care ne aliniem și noi. Există o seamă de oameni care consideră că preotul nu are nicio importanță în relația lui cu Dumnezeu, că se pot mărturisi și singuri ,,că doar Dumnezeu ne cunoaște gândurile” sau cum se exprimă versul popular:,,că nu-i popa Dumnezeu, să știe păcatul meu!” Oamenii aceștia sunt autosuficienți, sunt mulțumiți cu condiția lor, ba pot să arate cu degetul spunând: ,,bine că nu ne-am spovedit, că poate eram pârâți și ajungeam și noi cu dosar la Securitate!”Alții închid în ei, duc ani la rândul povara păcatului acumulând neliniști, temeri și nemulțumiri vis-a-vis de propria lor condiție. Ceea ce mă îngrijorează însă cel mai mult, este situația de mijloc, în care te mărturisești dar … pe fugă, fără nicio strâgere de inimă sau părere de rău și fără nici un angajament în a schimba ceva înlăuntrul tău. Totul doar de dragul unui ritual searbăd sau al unei tradiții care zice că e bine să te spovedești…aduce noroc. Nu mi-am propus acum să vorbesc despre condițiile spovedaniei(poate o voi face cu alt prilej), dar m-am gândit la faptul că Dumnezeu înțelege neputința noastră și cunoaște limitele și slăbiciunile firii noastre și de aceea, de fiecare dată când greșim, când ne îndepărtăm de El, căci păcatul aduce o anumită detașare de Dumnezeu, El ne așteaptă îngăduitor să ne ierte. Și totuși noi nu cerem iertarea Lui… În rai, când primii oameni căzuseră în păcat, ei nu s-au gândit să ceară iertare pentru păcat, ci au născocit planuri de viitor fără să mai țină seama de Dumnezeu. Acel strigăt plin de durere al lui Dumnezeu:,,Adame, unde ești?” nu exprima neștiința lui Dumnezeu referitoare la ascunzișul lui Adam, ci exprima starea morală decăzută a omului pe care Adam trebuia să o conștientizeze și să o spovedească. Dacă o făcea, ar fi fost iertat, Dumnezeu îl provocase pentru spovedanie. Această situație se repetă cu fiecare dintre noi, la întrebarea: ,,Ioane, Vasile, Adame, unde ești?” răspundem sec: ,,Aici Doamne, dar mă descurc și singur!”
Pr. Augustin Câmpean
Rugaciunea Tatal Nostru arata clar faptul ca omul vorbeste direct cu Dumnezeu, fara intermediari: „si ne iarta noua pacatele”!
In Evrei 10 Scriptura face foarte clar faptul ca prin sangele lui Hristos, omul are intrare libera in prezenta lui Dumnezeu!!
Hristos a dat la o parte legamantul vechi, pentru a instaura un nou legamant. In acest nou legamant Preotul este insusi Hristos; adica Dumnezeu!
Oare ce erau Tit sau Timotei destinatarii epistolelor cu acelasi nume? Tot Pavel mi se pare ca in F. Ap. 20,17-28 vorbeste altceva decat insinuezi D-ta. S-ar putea insa sa va regasiti in versetul 29 intre cei ce incearca sa loveasca in turma, sper sa fie o tentativa neintentionata asa ca si in cazul lui Saul.
Textul mentionat de DV, ca de altfel intreaga Scriptura, nu atribuie preotilor / batranilor / episcopilor samd, sarcini de intermediere intre om si Dumnezeu, in ce priveste pacatul, marturisirea acestuia, spovedania acestuia!
Scriptura insa mentioneaza explicit si clar, ca pacatul este un zid intre om si Dumnezeu; Hristos, este unicul si singurul mijlocitor intre om si Dumnezeu!
stai sa inteleg si eu ceva din articol 🙂
cui ii este destinat? noua sau lor? noua „pacatosi” de rand sau ei „cei fara de pacat” aceste fete bisericesti pline de sanatate si huzur, care ne zambesc si ne „fura” si ultimi bani din buzunare.
Poate ca nu asta este ceea mai mare problema, banii, ci faptul ca ne fura viata si speranta, prostindune sa credem ca doar prin ei avem o sansa la o viata mai buna.
Poate gresesc, dar cand aud de biserica si politica, de preoti/popi/predicatori si politicieni, indiferent de confesiune sau partid politic, imi vine sa pun mana pe o furca si o funie si sa spanzur cate un popa si politician de fiecare stalp de curent. Sper sa avem destui stalpi, de nu improvizam cumva
Atat preotul cat si mireanul se pleaca in fata duhovnicului in scaunul de spovedanie si tocmai datorita faptului ca uitam deopotriva importanta reala a acestui act lasat de Dumnezeu in vederea castigarii mantuirii, am incercat sa-l readuc in atentia tuturor.
Nu pot sa spun cand si cum ati fost ,,furat” de bani de catre un preot, iar daca paguba e asa de mare incat a nascut dorinta de razbunare sau chiar pofta de a varsa sange, va invit sa incepeti cu mine, ma gasiti in Banisor.
Acest scaun al spovedaniei nu este initiat / inventat / stabilit de Dumnezeu. Nu se regaseste nicaieri pe paginile Scripturii.
Actul realizat in acel scaun al spovedaniei contravine invataturilor divine.
Omul nu-si poate castiga propria mantuire; daca era posibil, nu mai trebuia sa moara Hristos. Mantuirea este un cadou divin!
Da e cam greu cu spovedania. Mă întreb când este omul cel mai mare în fața lui Dumnezeu ? Cred că atunci când este în stare de smerenie sau umilință mai bine spus, iar când își pleacă genunchii la Spovedanie am impresia ca e smerit iar dacă e și sincer nu numai ca se ușurează de păcate ci e și mare în fața lui Dumnezeu. Grea e mărturisire pentru cel care știe Cum sa o facă , dar mai greu este să fii martor al lui Dumnezeu ca și Duhovnic si sa pui pe linia de plutire pe cel aflat în impas sufletesc . Apreciez tăria autorului cu care a răspuns concret celui însetat de sânge. Părinte ai dovedit că ai demnitate. Felicitări
Nu la tanguieli jalnice…
Fostul patriarh al romaniei,IUSTINIAN,a declarat la venirea la putere a comunistilor caci HRISTOS este rus si ca este omul modern al acelor vremuri.Acest patriarh a hirotonisit ofiteri ai securitatii statului care spovedeau oameni si copii,iar in urma acestor spovedanii multi au fost omorati sau bagati la inchisoare.Spovedania este falsa in sensul ca nimeni nu te poate ierta daca nu plateste cineva acest lucru.Ai facut bine esti ajutat iar daca ai facut rau vei fi pedepsit.