Redactorul-sef al revistei Viata Romaneasca, Nicolae Prelipceanu, a citit joi, 26 ianuarie 2012, la Zalau din scrierile sale, in sala Porolissum a Consiliului Judetean Salaj. Evenimentul, care a reunit oameni de cultura, scriitori, cadre didactice si elevi, a fost organizat de Consiliul Judetean Salaj, Centrul de Cultura si Arta al judetului Salaj si scriitorul Flavius Lucacel.
Scriitorul Marcel Lucaciu, facand o trecere in revista a titlurilor aparute sub semnatura lui Nicolae Prelipceanu, a constatat ca, la debut, ipostaza definitorie a poetului este aceea a calmului plat. Acesta a apreciat despre poemele oaspetelui de la Zalau (versuri scrise in perioada anilor 1968-1971) ca au o alura ludica si ca proclama deplina libertate a poetului. Unele poeme il definesc pe autor drept un contrabandist al adevarului, sau tradeaza un caracter confesiv, discret ori o tristete blajina. Poetul ramane un solitar, intr-o lume a balciului si carnavalului; volumele aparute in perioada 1980 – 1996 se mentin in lumea poeziei obiectuale, tradand meditatia grava si oboseala acuta in fata vietii. Lirica sa se caracterizeaza prin seninatate, calm, ironia si autoironia amabila, ori datasarea-atributele unui poet profund, de esenta stoica, a mentionat Marcel Lucaciu. Despre omul Nicolae Prelipceanu a vorbit scriitorul Viorel Muresan, care a dezvaluit ca oaspetele constituia un ferment al bunei dispozitii, iar pe de alta parte, din punct de vedere profesional, in calitate de redactor la revista Tribuna a incurajat si sustinut in mare masura tinerii.
Nicolae Prelipceanu, dupa ce a citit din scrierile sale, a aratat ca urmeaza sa viziteze localitatea Crasna unde a parcurs primii ani de scoala. Scriitorul a evocat anii copilariei petrecute in Salaj, cand ma luptam cu mama sa ma lase sa merg descult la scoala, asa cum mergeau si ceilalti copii si cand scriam cu condeiul pe tablita.
Salajul era un fund de lume unde nu se intampla nimic
-interviu cu redactorul sef al revistei Viata Romaneasca, Nicolae Prelipceanu-
Poetul, prozatorul si publicistul Nicolae Prelipceanu s-a nascut in anul 1942 in Suceava si a urmat primii ani de scoala in Salaj, in comuna Crasna. A fost redactor la revista Tribuna din Cluj, la Viata Romaneasca, mai apoi, redactor sef adjunct la Luceafarul, secretar al Uniunii Scriitorilor din Romania, redactor sef al revistei Alianta Civica, consilier sef la Inspectoratul pentru cultura Bucuresti, ziarist la Cotidianul, Romania libera, director de programe la televiziunea independenta SOTI, consilier de stat la Guvernul Romaniei. A publicat volume de poezie, proza, publicistica, volumele sale de poezie aparute in anii 80 fiind traduse in maghiara si germana.
Reporter: Avand in vedere ca ati scris si publicat inainte si dupa 1989, cum vedeti in prezent evolutia si statutul scriitorului roman, fata de perioada anterioara Revolutiei ?
Nicolae Prelipceanu: Scrii-torul care voia sa ramana nepatat de ideologia comunista inainte de Revolutie era terorizat de cenzura. Nici acum nu e mult mai liber, doar ca acum e terorizat de finante, adica ii este si lui le fel de greu sa traiasca ca oricarui om din tara, sau poate chiar mai greu decat altora, pentru ca produsul literar nu se prea vinde.
Rep: Sunt totusi astazi multi scriitori de succes…
N.P.: Exista, intr-adevar, un numar mic de scriitori care are succes la public atat prin marele lor talent, cat si printr-o publicitate sustinuta pe care doar editurile mari o poate face. Nu e nici mai bine, nici mai rau decat inainte de Revolutie, desi e mai bine sa fii liber decat ocupat. Mai este un lucru de luat in considerare, inainte a fost un program de inventare de scriitori care nu aveau chemare reala pentru asa ceva si care au ramas acum ca un lest de gatul Uniunii Scriitorilor si al societatii in general, in ideea ca societatea trebuie sa-i sustina doar pentru ca sunt scriitori. In timpul regimului comunist erai scriitor daca erai membru al Uniunii Scriitorilor si multi au ramas cu aceasta idee si astazi, doar ca pluralismul a patruns in toate sferele vietii sociale, inclusiv la scriitori. Azi nu te mai valideaza nici Uniunea Scriitorilor, nici vreo asociatie adversa ei. Din acest punct de vedere ma contrazic pe mine, dar spun ca azi e mult mai bine decat inainte, asa rau cum e.
Rep: Dincolo de cele citite de dumneavoastra la Zalau, am putea deduce ca se afla o fire sensibila. Cum v-ati defini ca om?
N.P.: Fiecare crede despre el lucruri foarte frumoase, sau uneori, dimpotriva. Sensibilitatea este prima treapta pentru a deveni artist, dar nu suficienta. Ea poate face uneori rau pentru ca ajungi sa te indoiesti de tine insuti si sa vezi ce este in jurul tau. Probabil, idealul din viata al unui scriitor ar fi Turnul de Fildes, in care acesta sa stea singur, sa scrie de capul lui, sa nu stie ce scriu altii si cine sunt aceia. Dar acest ideal, care este o iluzie a mea de acum, din aceasta clipa, e imposibil de realizat. Revenind, cred ca sunt un autentic pesimist, un cetatean care s-a conformat unei formulte inventate de altcineva, conform careia ironia este o forma politicoasa a disperarii.
Rep: Ati mai fost pe meleagurile Salajului de cand ati fost copil? Cu ce ocazie?
N.P.: Da, de mai multe ori. In anii 80 am fost la o sezatoare, iar dupa 1990 la doua intalniri ale Aliantei Civice, organizate de parintele Ioan Ghiurco. Atunci am mai trecut prin Crasna, dar ca rapidul prin gara.
Rep: Ce va amintiti din Salajul de altadata?
N.P. Daca cei tineri isi aduc aminte cu usurinta cum era pe vremea lor cand erau in clasele I-IV, pentru mine este mai greu, pentru ca au trecut 60 de ani. Stiu ca am avut dascali daruiti, care nu cred ca mai traiesc si imi aduc aminte de modul in care ma luptam cu mama sa ma lase sa merg la scoala descult, asa cum mergeau toti. Cine dintre cei ajunsi la 70 de ani nu-si aduce aminte de anii copilariei cu melancolie. Erau doua clase intr-o singura sala, clasa a IV si clasa I-a sau a II-a. Atunci noi scriam cu creta gri – cu condei pe tablita, astazi scriem la calculator, ce evolutie de doua secole! Lumea a evoluat in toate planurile. Atunci Salajul era un fund de lume, un loc unde nu se intampla nimic, acum se intampla atatea lucruri culturale, cate nu se petrec in alte parti.
Rep: Cu siguranta cunoasteti revista Caiete Silvane…
N.P.: Cunosc revista si este interesant faptul ca nu incearca sa faca din ea o revista generalista, ci o publicatie despre valorile acestei zone. Le doresc mult succes realizatorilor ei si sper ca vor reusi sa-i pastreze aceasta caracteristica, sa nu se corupa deschizand portile spre alte directii, pentru ca Salajul este o zona cu mult material cultural ce trebuie sa fie scos la lumina. Caiete Silvane este un document despre cultura acestei zone si intereseaza pe multa lume.
Nicolae Prelipceanu a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru publicistica pentru volumul Dialoguri fara Platon, premii pentru poezie ale Uniunii Scriitorilor pentru volumele: De neatins, de neatins, Fericit prin corespondenta si Binemuritorul, precum si premii ale Asociatiei Scriitorilor din Cluj pentru volumele: 13 iluzii si Tunelul norvegian. Anul acesta va vedea lumina tiparului volumul sau de poeme La pierderea sperantei.