“Muza Fest” continuă: Recital de pian la Centrul de Cultură şi Artă

Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj va găzdui joi, 22 octombrie, începând cu ora 19 un recital de pian – Ábrám Endre și Veress Gáspár. Recitalul, cu intrare liberă, este inclus în festivalul “Muza Fest”, iar programul va cuprinde lucrări de Bartók Béla, Ligeti György și Claude Debussy.

Ábrám Endre s-a născut în anul 1993 şi este originar din Târgu-Mureş. A urmat cursurile Liceului de Arte din Târgu Mureş, iar cursurile clasei a XII-a le-a finalizat la Liceul de Muzică “Weiner Leó” din Budapesta. În perioada 2012-2015 a urmat Academia de Muzică  “Liszt Ferenc”, din Budapesta, specializarea pian. Din experienţa sa profesională amintim susţinerea unor concerte de cameră şi recitaluri de pian în: Arcuș, Bistrița – Sinagoga, Budapesta – Palatul Artelor; AMLF, Odorheiu-Secuiesc, Oradea, Pécs, Sighișoara şi Târgu-Mureș. De asemenea, Veress Gáspár s-a născut în anul 1991 la Sfântu –Gheorghe. A absolvit Liceul de Muzică “Sigismund Toduță” din Cluj Napoca. În perioada 2010-2012 a urmat o pregătire postliceală la Liceul de Muzică „Bartók Béla”din Budapesta, iar în perioada 2012-2015 a urmat cursurile Academiei de Muzică „Liszt Ferenc” din Budapaesta, specializarea pian. În perioada 2014-2015 a studiat la Universitatea Mozarteum – Salzburg (bursa “Erasmus”), iar în anul 2015 şi-a finalizat studiile de masterat la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj , specializarea pian. Printre participările la concursuri amintim: Concursul Internațional “Mozart” – Cluj unde a obţinut premiul II în anul 2014; „Lira de aur”, Suceava, premiul I în anul 2009 şi premiul special în anul 2004; „Marţian Negrea”, Ploiesti, premiul I în anul 2005; „Tinere talente”, Oradea, premiul I în anul 2005 şi „Carl Filtsch”, Sibiu, premiul I în anul 2003. Din experienţa sa profesională amintim susţinerea unor concerte de cameră şi recitaluri de pian în: Arcuș, Bistrița Sinagoga, Budapesta, Cluj-Napoca, Odorheiu-Secuiesc, Oradea, Sighișoara şi Târgu Mureș. Interpreții beneficiază de o bursă de creație acordată din partea Fundației Communitas finanțată de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR).

Leave a Comment