Lectură publică cu poeta Ruxandra Cesereanu

 

Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj (CCAJS) va fi gazda unei lecturi publice susţinută de scriitoarea Ruxandra Cesereanu. Evenimentul, organizat în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România filiala Cluj, Asociaţia culturală Jad, Asociaţia Scriitorilor din Sălaj, Cenaclul literar „Silvania” cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, va avea loc marţi, 21 aprilie, începând cu ora 17, în sala „Dialoguri europene” a instituţiei de cultură.
Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, în 17 august 1963. Este poetă, prozatoare şi eseistă. Este profesor la Facultatea de Litere din Cluj (Departamentul de Literatură Comparată), membru al Centrului de Cercetare a Imaginarului (Phantasma) şi director al atelierelor de scriere creatoare pe proză, poezie şi scenariu de film. Activitatea ei în poezie este concretizată în opt cărţi: „Grădina deliciilor” (Cluj: Echinox, 1993), „Zona vie” (Cluj: Dacia, 1993), „Cădere deasupra oraşului” (Sibiu: Transpress, 1994), „Oceanul Schizoidian” (Timişoara: Brumar, 1998, ediţia a doua, Bucureşti: Vinea, 2006), „Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane” (Cluj: Dacia, 2002); Kore-Persephone (Bucureşti: Vinea, 2004); „Coma” (Bucureşti: Vinea, 2008); „California (pe Someş)” (Bistriţa, Charmides: 2014).
Trei cărţi de poezie i-au apărut în limba engleză: Schizoid Ocean (translated by Claudia Litvinchievici, Binghamton: esf publishers, 1997); Lunacies (translated by Adam J. Sorkin, Claudia Litvinchievici and the poet, New York: Spuyten Duyvil / Meeting Eyes Bindery imprint, 2004) şi Crusader-Woman (translated by Adam J. Sorkin, Claudia Litvinchievici, Madalina Mudure and the poet, Boston: Black Widow Press, 2008).
A publicat două cărţi de poezie, la patru mâini: „Submarinul iertat” (cu Andrei Codrescu, 2007 – traducere în engleză de Andrei Codrescu, 2009) şi „Ţinutul Celălalt” (cu Marius Conkan, 2011).
Ca prozatoare, Ruxandra Cesereanu a publicat şapte cărţi: „Călătorie prin oglinzi” (roman, Cluj: Dacia, 1989); „Purgatoriile” (povestiri, Bucureşti: Albatros, 1997); „Tricephalos” (roman: Cluj, Dacia, 2002; a doua ediţie, 2011); „Nebulon” (povestiri, Iaşi: Polirom, 2005); Naşterea dorinţelor lichide (povestiri, Bucureşti: Cartea Românească, 2007); Angelus (roman, Bucureşti: Humanitas, 2010) şi „Un singur cer deasupra lor” (roman, Iași: Polirom, 2013).
Ruxandra Cesereanu este cunoscută, de asemenea, pentru cercetările ei monografice şi mentalitare, concretizate în şapte cărţi de eseu.
În acest an, în seria de lecturi publice şi conferinţe organizate de CCAJS şi Flavius Lucăcel (Asociaţia culturală Jad), printre oaspeţi s-au numărat: Rodica Marian, Ion Scorobete şi Radu Vancu, la care se adaugă numeroşi scriitori prezenţi la Zilele revistei „Caiete Silvane”, care au citit din creaţia lor (Ion Mureşan, Olimpiu Nuşfelean, George Vulturescu, Vasile Dan, Ioan Matiuş, Vasile George Dâncu, Ioan Pintea).

 

Leave a Comment