La Șimleu Silvaniei, o nouă ediție a Festivalului „Báthory Fest”

Cetatea orașului Șimleu Silvaniei împreună cu Fundația „Báthory”, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Șimleu și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj invită publicul la o nouă ediție a Festivalului „Báthory Fest 2020”. Evenimentul, deschiderea oficială, aflat la a V-a ediție, va avea loc în orașul de sub Măgură, sâmbătă 3 octombrie, începând cu ora 12. Potrivit organizatorilor, cu respectarea măsurilor de protecție legate de inamicul invizibil „pandemia de Coronavirus” publicul participant va asista la reprezentațiile de luptă a ostașilor de la Terra UltraSilvana, spectacole pentru copii și adulți, prezentare de arme și armuri, defilare în costume de luptă și muzică, toate într-o atmosferă încărcată de istorie și legende. Printre alte activități cavalerești  organizatorii au pregătit o expoziție de artă contemporană și vor organiza pentru a lăsa o amprentă și o amintire plăcută la cabina foto. De asemenea, menestrelii regali își vor pregăti muzica pentru a acompania vizitatorii fortăreței. La lăsarea serii Cetatea se va umple de lumini și de un spectacol inedit cu foc. Pe lângă aceste activități, Fundația “Báthory” Șimleu Silvaniei, va organiza o serie de acțiuni culturale: expoziție de pictură Arany Janos, înmânarea premiilor „Maghiarii Sălăjeni” și altele. Duminică, 4 octombrie, va avea loc slujba religioasă în curtea Bisericii Romano-Catolice și depuneri de coroane  și jerbe de flori  în memoria regelui Ștefan Báthory. Programul complet al activităților va fi transmis ]n cursul acestei luni. „Fiind un an atipic, participarea la Báthory Fest se va face pe baza completării unui formular on-line sau telefonic pe care cei interesați îl vor putea găsi la adresa www.cniptsimleu.ro ”, a precizat Daniel Stejeran – directorul CNIPT Șimleu Silvaniei.

One Thought to “La Șimleu Silvaniei, o nouă ediție a Festivalului „Báthory Fest””

  1. Anonim

    Și nu vă este rușine cu acel desen execrabil?

Leave a Comment