La Editura „Caiete Silvane”, catalog in memoriam Katona György

La Editura „Caiete Silvane” a apărut catalogul lui Katona György „Lumea care trece. Pictură”. Catalogul, un proiect al Asociației Culturale Continuum, sprijinit de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a fost lansat miercuri, 29 iunie, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, cu ocazia deschiderii expoziției personale de pictură „Lumea care trece – Múló Világ (pictură)” cu lucrări selectate din creația artistului Katona György (1960-2021), in memoriam. Expoziția poate fi vizitată până în 17 iulie.

Viaţa şi  activitatea artistului

„Katona György a văzut lumina zilei la Oradea în anul 1960, dar și-a petrecut copilăria în comuna sălăjeană Şărmășag, loc al strămoșilor, în care familia sa trăia de mai multe generații. Inițiat în gustul și meșteșugul artistic de tatăl său, a ajuns la Cluj-Napoca, unde a absolvit Liceul de Artă și Institutul <<Ion Andreescu>>, secția pictură, promoția 1984, integrându-se apoi vieții artistice, rețelei expoziționale din Ardeal. Revine la obârșii, se stabilește la Oradea, de unde, în anul 1989 pleacă împreună cu familia mai departe, în Ungaria, unde s-a stabilit definitiv, devenind, mai târziu, profesor la Colegiul Reformat din orașul Pápa, lângă Győr. Format deopotrivă la școlile română și maghiară, trăitor în mediul cultural din România și, mai apoi, din Ungaria, pentru Katona György, practic, nu au existat granițe de separare culturală, el simțindu-se liber în mișcare și exprimare, precum păsările cerului, pe tot pământul și văzduhul unde l-au purtat gândurile și i-au călcat pașii. Temele creației lui ne dezvăluie un artist versatil. Repertoriul tematic include un nucleu de subiecte stabile, recurente, îmbogățit mereu cu subiecte proaspete, noi. Participările consecvente la tabere de creație (Jebucu, Mădăraș, Buda, Tihany etc.) l-au făcut peregrin prin locuri mirifice, unde a abordat peisaje, reliefuri, vegetație, atmosferă, dar și peisaj construit. Într-o descendență asumată a tradiției stilistice a școlii de Baia Mare, de plein-air, Katona are predilecție pentru colțuri de natură, case, biserici sau edificii modeste, părăginite, vechi sau chiar părăsite, dar așterne peste ele o lumină vie, încât le receptăm ca un paradis în destrămare”, scrie într-un fragment introductiv al catalogului „Lumea care trece. Pictură”, Florin Gherasim, curatorul expoziției.

One Thought to “La Editura „Caiete Silvane”, catalog in memoriam Katona György”

  1. […] La Editura „Caiete Silvane” a apărut catalogul lui Katona György „Lumea care trece. Pictură”. Catalogul, un proiect al Asociației Culturale Citeste mai mult […]

Leave a Comment