Jazzul a făcut furori la Zalău

Sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău a fost arhiplină joi seara, cu ocazia Zilei Internaționale a Jazzului. Iubitorii acestui gen de muzică au stat și în picioare pentru a asista la concertul ”Sinatra & Friends”, un concert-tribut adus legendarului Frank Sinatra, la 99 de ani de la nașterea acestuia. Publicul a fost încântat cu piese celebre precum My Way, New York, New York sau I’ve Got You Under My Skin, în interpretarea invitaților de peste hotare, Gabriel Farkas & His Band și Fanfara Promenada. Spectacolul de jazz a fost un real succes, dovadă fiind cele două bisuri cerute de public band-ului Gabriel Farkas.
Concertul de gală a fost organizat sub egida UNESCO, iar Zalăul a intrat în rândul marilor orașe care găzduiesc acest eveniment cultural. Ziua Internațională a Jazzului va fi celebrată în acest an și Cluj Napoca, Alba Iulia, Arad și București.

One Thought to “Jazzul a făcut furori la Zalău”

Leave a Comment