Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai”, a susţinut o conferinţă la Zalău

Seria conferinţelor “Glasul Bisericii în cetatate”, inţiată în cursul lunii trecute de Episcopia Sălajului în colaborare cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj, a continuat joi, 12 noiembrie, la Zalău cu o conferinţa susţinută de profesorul universitar dr.Ioan Chirilă – președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Conferinţa , “Omul postmodernității, peregrin între pământ și eternitate sau o pledoarie pentru o antropologie teologic trinitară”, a adunat clerici din Episcopia Sălajului, dar şi persoane cărora tema prezentată le-a stârnit interesul. În introducere, profesorul dr. Ioan Chirilă a explicat înţelesurile termenului de postmodernitate, iar una din ideile pe care a subliniat-o părintele profesor este a fost aceea că în zilele în care trăim, timpul este estompat din cauza tehnologiei de care dispunem. Acesta a menţionat că oamenii pot să vorbească cu orice, în depărtare, în timp real, dar distanţa rămâne. Omul postmodern riscă să piardă timpul sacru, timp din care fac parte timpul liturgic și comuniunea interumană, iar prin tehnologie se poate împărtăși cuvântul lui Dumnezeu, dar nu se poate împărtăși Taina.O altă idee subliniată de profesorul universitar Ioan Chirilă a fost aceea că lumea are nevoie de sacru, de sfințenie, dar nu întotdeauna lumea știe să acceseze izvoarele. Oamenii trebuie să arate lumii, în primul rând, frumuseţea lui Hristos care trebuie să izvorască din interiorul fiecăruia. O altă idée adusă în discuţie a fost aceea a credinţei. “Credința nu este o ideologie, ci este o trăire. Credința se propune, nu se impune”, a mai precizat părintele, vorbind despre prozelitism. Concluzia părintelui profesor a fost aceea că avem nevoie de înțelepciunea acestui veac. Nu este suficient să adoptăm dimensiunea ascetică, de retragere din lume, ci trebuie să cunoaștem înțelepciunea acestui veac, dar să nu fim robiți de el.

Părintele Ioan Chirilă este, începând cu anul 2004, profesor titular la disciplinele Vechiul Testament, Arheologie biblică şi Limba ebraică în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. De asemenea, a fost decan al facultăţii în perioada 2004-2012, impulsionând dezvoltarea întregii activităţi a instituţiei. Începând cu anul 2012, ocupă funcţia de preşedinte al Senatului Universităţii Babeş-Bolyai, fiind – de asemenea – director (şi fondator) al Centrului de Studii Clasice şi Orientale Orientalia. A fondat şi condus şi Centrul de Bioetică al UBB (2007-2012). A publicat zece volume de autor, a coordonat alte 17 volume, a publicat peste 100 de studii de specialitate în reviste de teologie şi de cultură din ţară şi din străinătate, articole, comentarii, recenzii etc. A coordonat şi a fost membru în mai multe proiecte de cercetare, a participat la manifestări ştiinţifice.

One Thought to “Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai”, a susţinut o conferinţă la Zalău”

  1. Anonim

    No Sauca ti-ai facut numarul, ai lins inde trebe.

Leave a Comment