Semnatar al Unirii Transilvaniei cu România, om de vastă cultură, inginer agronom și sfătuitor al țăranilor din Pericei, Lazăr Maior se înscrie, la loc de cinste, în galeria marilor personalități sălăjene, din generația Marii Uniri.
Lazăr Maior s-a născut în luna februarie 1871 la Crasna, din părinţii George Maior şi Roza Maior, născută Oros. Tatăl său, George Maior s-a născut în anul 1836 în comuna Săcălăşeni, judeţul Maramureș, dintr-o familie cu vechi tradiţii preoţeşti, printre aceştia numărându-se şi vrednicul episcop al Blajului, Grigore Maior. Absolvent de studii universitare în domeniul ştiinţelor juridice, George Maior a îndeplinit funcţia de pretor în Crasna, unde s-a căsătorit cu Roza Oros din Şimleu Silvaniei, născută în anul 1845.
Fiind foarte apreciat în munca sa, George Maior a primit oferta de a trece din administraţie în magistratură, fiind numit judecător la Tribunalul comitatens (judeţean) din Zalău. Aici rămâne până la pensionare, când se stabileşte la Pericei, unde îşi deschide un cabinet de avocatură. Fiind un om erudit şi bun român, se implică în activităţile culturale ale Astrei sălăjene. Soţia sa se stinge din viaţă în septembrie 1914, iar el în anul 1924, la vârsta de 88 ani, fiind înmormântat în cimitirul din Pericei.
Fiul său, Lazăr Maior, urmează cursurile şcolii elementare din Crasna, unde tatăl său îndeplinea funcţia de pretor la momentul respectiv. La fel ca tatăl său, de mic se dovedeşte a fi poliglot, învăţând la perfecţie, pe lângă limba maternă, limbile maghiară şi germană.
Studiile liceale le-a urmat la Zalău, unde tatăl său ajunge judecător. Datorită înclinaţiilor deosebite spre botanică şi ştiinţele naturii, Lazăr Maior a fost trimis de familie să urmeze studiile superioare la Academia de Agricultură din Cluj, pe care le-a absolvit în mod strălucit.
Revenit de la studii, s-a stabilit în Pericei, unde, aşa cum spuneam mai sus, după pensionare, tatăl său şi-a deschis un cabinet de avocatură.
La Pericei, Lazăr Maior îşi pune în practică cunoştinţele acumulate, ocupându-se cu pasiune de pomicultură, viticultură şi agricultură. A sădit livezi de pomi fructiferi şi viţă-de-vie nobilă, după cele mai avansate metode ale vremii. Astfel a reuşit realizarea de soiuri înnobilate şi aclimatizate zonei Periceiului, fiind solicitat neîntrerupt ca specialist de către Şcoala de Agricultură din Şimleu Silvaniei.
În data de 16 noiembrie 1899, Lazăr Maior s-a căsătorit cu Cornelia Deleu, nepoata luptătorului paşoptist Iacob Deleu, fiica lui Daniel Deleu, notar în Pericei. Era sora lui Victor şi Ioan Deleu. Cununia s-a celebrat la Siciu, fiind oficiată de venerabilul protopop al tractului Pericei, Ioan Papiriu Pop, iar ca martori de cununie i-a avut pe vicarul Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu, Dumitru Paşca, Vasile Oltean şi Alexandru Sima, cumnat cu Cornelia Deleu, soţul surorii sale mai mari, Regina.
Soţii Cornelia şi Lazăr Maior au luat parte activă la acţiunile cultural-naţionale organizate la Şimleu Silvaniei în perioada de dinainte de Marea Unire, alături de cumnații săi Victor, Ioan, Cassiu Deleu şi Nicolae Munthiu. Nu au lipsit de la nicio manifestare culturală importantă organizată în acea perioadă.
În data de 13 august 1905, la Şimleu a fost organizată o petrecere a tinerimii române, având ca scop strângerea de fonduri în favoarea Casinei române din Şimleu. Petrecerea s-a ţinut în sala cea mare a hotelului orăşenesc şi s-a bucurat de succes, „şi poate că reuşea şi mai bine dacă nu era ploaia cea mult aşteptată şi cu mare bucurie primită din partea tuturora”. Printre participanţi şi „suprasolvirii” evenimentului s-a numărat şi tânăra familie Maior din Pericei.
În anul 1906, Lazăr Maior, proprietar, şi tatăl său, avocatul Gheorghe Maior, făceau parte printre cei 43 membri ai Comitetului jurisdicţional al comitatului Sălaj. Din comitet făceau parte 68 de români, dintre care 43 aleşi şi 25 erau „virilişti”, adică membri de drept ai comitetului, în baza averii pe care o deţineau. De asemenea, participă şi suprasolvesc la serbarea organizată de tineretul român din Şimleu în favoarea Gimnaziului românesc din Brad, care a avut loc pe data de 25 februarie 1907.
În data de 4 mai 1908, familia Maior participă la manifestaţia naţională de la Pericei, prilejuită de deplasarea în localitate a nou-înfiinţatului cor al Casinei române din Şimleu, care cântă în biserică liturghia lui George Dima.
În vara anului 1908, mai precis în perioada 6-9 august, are loc cea de a doua mare adunare generală a Astrei la Şimleu Silvaniei, după cea din anul 1878. Cunoscându-i-se erudiţia în materie, Lazăr Maior a fost ales în Comitetul de organizare a serbărilor prilejuite de acest eveniment istoric pentru Sălaj. Alături de cumnatul său, Cassiu Deleu, a avut misiunea de a pregăti excursiile preconizate a se efectua la mormântul lui Simion Bărnuţiu de la Bocşa, de la a cărui naştere se împliniseră 100 de ani şi cea de la Castrul roman de la Porolissum. Ei urmau să-i conducă pe excursionişti şi să le ofere informaţiile istorice asupra celor două obiective turistice. Din păcate, autorităţile au interzis cele două excursii, considerând probabil că vizita la mormântul ideologului revoluţiei de la 1848 din Transilvania va însemna un adevărat pelerinaj al membrilor Astrei veniţi din toate colţurile Transilvaniei.
Pe data de 11 noiembrie 1908, la iniţiativa lui Dionisie Stoica, în Casina română din Şimleu are loc o consfătuire în privinţa necesităţii înfiinţării unui Comitet teatral românesc. La adunare participă, conform relatărilor presei vremii, peste 50 de intelectuali, bărbaţi şi femei, din Sălaj. Acum se ia decizia de a înfiinţa Societatea pentru fond de teatru – filiala Şimleu. În fruntea ei a fost ales dr. Coriolan Meseşian (Şimleu), dr. Coriolan Şteer (Tăşnad) şi dr. Ioan Suciu (Zalău) au fost aleşi vicepreşedinţi, dr. Dionisie Stoica secretar, iar Nicolae Munthiu a fost ales în funcţia de casier. În Comitetul de conducere a fost aleasă şi soţia lui Lazăr Maior, Cornelia, ca membru.
În această calitate, Cornelia Lazăr va desfăşura o activitate intensă şi rodnică în anii care vor urma, până la izbucnirea primei mari conflagraţii mondiale, în anul 1914. Împreună cu soţul său a participat la toate manifestările şi producţiile teatrale puse în scenă de societatea culturală şimleuană.
Un eveniment deosebit pentru familia Sima şi pentru comunitatea locală din Pericei l-a constituit sfinţirea bisericii şi a casei parohiale, care a avut loc pe data de 15 august 1909. La buna organizare şi desfăşurare a evenimentului a participat şi Lazăr Maior, alături de soţia sa, care era cumnată cu preotul Alexandru Sima.
Evenimentul de la Pericei a reprezentat „o manifestaţiune de afirmare românească”, bucurându-se de o prezenţă foarte numeroasă de peste 200 de persoane. Au participat procesiuni de credincioşi din localităţile Siciu, Bădăcin, Recea, Giurtelec şi din Hidig. Actul sfinţirii bisericii l-a săvârşit vicarul Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu, asistat de preoţii: Vasile Cristea din Giurtelec; Simion Filip din Badon; Ioan Fărcaşiu din Bădăcin; Graţian Flonta din Căţelul românesc (Meseşeni); Pompei Podina din Căţelul unguresc; Augustin Caba din Recea; Ioan Pop din Coşei; Alimpiu Coste din Cehei şi bineînţeles de preotul local, Alexandru Sima. După serviciul divin s-a sfinţit şi casa parohială, curatorul Mitru Tătar aducând laude preotului Sima pentru vrednicia sa.
În anii 1910 şi 1911, Lazăr Maior a fost alături de cumnatul său, Victor Deleu, care a fost desemnat candidat din partea Partidului Naţional Român pentru circumscripţia Şimleului. Printre altele, a fost „bărbat de încredere” în comisia de votare din partea candidatului Victor Deleu.
În toamna anului 1918, Lazăr Maior se implică activ în evenimentele premergătoare Marii Uniri. În acest context istoric, pe data de 26 noiembrie 1918 are loc, la Şimleu Silvaniei, şedinţa Reuniunii Femeilor Române Sălăjene, având ca punct principal pe ordinea de zi alegerea celor doi delegaţi care urmau să reprezinte asociaţia culturală la „marea adunare constituantă de la Alba Iulia”. Cu unanimitate de voturi au fost aleşi inginerul agronom Lazăr Maior din Pericei şi Emanuil Stoica, secretarul asociaţiei, din Şimleu. Lor li s-a alăturat tot ca delegat al reuniunii, Cornelia Maniu, sora lui Iuliu Maniu, care îndeplinea funcţia de casieră a reuniunii. În această calitate, Lazăr Maior participă la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, fiind unul dintre cei 1228 delegaţi care au semnat unirea Transilvaniei cu România.
Având în vedere vastele lui cunoştinţe în domeniul agriculturii, după Marea Unire a fost desemnat în funcţia de consilier agricol, contribuind la rezolvarea problemei agrare în Sălaj şi punerea în aplicare a reformei agrare din anul 1921. A funcţionat ca şi consilier agricol în Şimleu Silvaniei şi apoi în Zalău.
A fost un sfătuitor şi model demn de urmat pentru comunitatea din Pericei, îndrumându-i pe ţărani în practicarea unor metode cât mai avansate în domeniul agriculturii.
Un eveniment deosebit pentru familia Lazăr și comunitatea greco-catolică din Pericei l-a constituit vizita episcopului diecezei Gherla, Iuliu Hossu. Denumit şi „episcopul vizitaţiunilor”, pentru faptul că în timpul păstoririi sale sufleteşti nu a lăsat niciun cătun nevizitat, Iuliu Hossu îşi încheie vizitaţiunea canonică din vara anului 1924 la Pericei, în data de 8 iulie.
După cum era obiceiul, episcopul a fost aşteptat în hotarul satului de către primcuratorul Ananie Crişan, în fruntea unui „banderiu” de călăreţi. La intrarea lor în sat, la poarta triumfală, construită cu această ocazie, episcopul a fost întâmpinat de către secretarul comunei Vasarhely, de Cornelia Maior, fiica lui Lazăr Maior şi de copilul lui Iuliu Haţieganu, Tuţu, care-i oferă episcopului buchete de flori.
În faţa bisericii este aşteptat de către preotul Alexandru Sima, cumnatul lui Lazăr Maior, care îl salută în numele credincioşilor din Pericei.
Iuliu Hossu a rămas impresionat de numărul mare de intelectuali care îl aşteptau. Este de remarcat faptul că dintre aceşti intelectuali, foarte mulţi aparţineau distinselor familii Deleu, Sima și Maior: pe lângă inginerul agronom Lazăr Maior erau prezenți cumnații săi, Victor şi Ioan Deleu, renumitul profesor universitar Iuliu Haţieganu, care era căsătorit cu Maria Sima, nepoata lui etc. De asemenea, la această importantă manifestare erau prezenţi şi fiii preotului Alexandru Sima, nepoții lui Lazăr Maior, care la acea dată aveau deja, în ciuda tinereţii lor, o carieră frumoasă şi în plină ascensiune. Astfel, Cornel Sima era primnotar, Laurenţiu fusese director de Bancă în Zalău şi era proaspăt director al celei din Haţeg, iar Ioan Sima era avocat în Cluj şi i se prevedea o frumoasă carieră în acest domeniu.
La masa organizată cu această ocazie au participat peste 60 de persoane.
Episcopul Iuliu Hossu, „înconjurat de dragostea şi admiraţiunea atâtor inimi calde s-a simţit foarte plăcut, ceea ce a accentuat în vorbele sale rostite la sfârşitul mesei şi prin strângerile de mână cu care a onorat pe fiecare”.
După o viață închinată nației sale și comunității, Lazăr Maior se stinge din viaţă în casa lui din Pericei, în luna februarie 1948, la vârsta de 78 ani, fiind petrecut pe ultimul drum de către locuitorii întregului sat, români şi maghiari, „căci toţi l-au venerat şi iubit”.
Soţia sa, Cornelia a mai trăit încă 10 ani, decedând la 26 septembrie 1958, tot la vârsta de 78 de ani. Au avut împreună cinci copii, care la rândul lor le-au dăruit bucuria de a avea nepoţi. Aceştia mergeau cu drag la Pericei să-şi petreacă vacanţele în livada de meri pe care Lazăr Maior o înfiinţase în propria gospodărie.
În concluzie, se poate afirma cu certitudine că Lazăr Maior a fost o personalitate marcantă din generația Marii Uniri, care s-a implicat în viața culturală și politică a vremii, atât înainte de 1918, cât și în perioada interbelică. De asemenea, a fost un specialist renumit în domeniul agronomiei, cunoștințe pe care le-a împărtășit cu generozitate locuitorilor din Pericei, școlii de agricultură din Șimleu Silvaniei și tuturor celor interesați. A trecut la cele veșnice chiar în momentele când la noi în țară se instaura noaptea totalitară.
Marin Pop
(Articol apărut în revista Caiete Silvane)
Felicitări pentru articol.!