Începe Festivalul Internațional de Folclor „Ecouri Meseșene”

Sălăjenii, iubitori de folclor, sunt așteptați la cea de a 46-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Ecouri Meseșene”. Evenimentul, aflat în organizarea Consiliului Județean Sălaj și a Centrului de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj, are loc în perioada 2-4 septembrie în Sălaj. Ediția 46 a festivalului va debuta mâine, 2 septembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, la ora 18, cu un atelier de joc popular susținut de: Ansamblul Folcloric „Kipra” – Bulgaria, Ansamblul „Terbete” al CCAJ Sălaj,  Ansamblul folcloric „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca, Ansamblul Folcloric „Izvor” – Serbia, Ansamblul folcloric „Debrecen” din Debrețin – Ungaria, Veteranii Meseșului, Ansamblul folcloric „Meseșul” al CCAJ Sălaj, Mihaela și Ciprian Istrate și Marius Ciprian Pop. Festivalul va continua sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 17, la Jibou, la Casa de Cultură Orășenească cu: Georgiana Marinescu, Lorena Caba – grup vocal condus de profesorul Victor Pintea, Ansamblul „Bujorii Cehului” din Cehu Silvaniei, Ansamblul „Meseșul Junior”al CCAJ Sălaj, Palatul Copiilor Zalău, Ansamblul folcloric „Kipra” – Bulgaria, Ansamblul folcloric „Izvor” – Serbia și Ansamblul „Mugur, mugurel”. Tot sâmbătă, începând cu ora 19, Ansamblul folcloric „Debrecen” din Debrețin – Ungaria și Ansamblul „Terbete” al CCAJ Sălaj va susține un program folcloric la Crasna, în cadrul „Zilelor comunei”. Festivalul Internațional de folclor „Ecouri Meseșene” va continua duminică, 4 septembrie, de la ora 17 la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău cu nou program de folclor oferit de: Ansamblul „Mugur, mugurel”,  Ansamblul „Terbete”, Ansamblul folcloric „Izvor” – Serbia, Ansamblul folcloric „Debrecen” din Debrețin – Ungaria, Ansamblul Folcloric „Kipra” – Bulgaria, Ansamblul Artistic Profesionist „Porolissum” al Casei Municipale de Cultură Zalău, Roxana Reche, Alexandru Pal și Mariana Anghel. Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.

2 Thoughts to “Începe Festivalul Internațional de Folclor „Ecouri Meseșene””

  1. Ion

    Ianchis Finu nu-i trecu pe afiș? Lipsește?

  2. Haralambie

    Tara arde! Ne ducem dracului cu totul și ăstora le arde de cântec , joc și veselie!!! Super!!!!

Leave a Comment