Expoziție de pictură găzduită de fostul grajd al castelului Wesselenyi din Jibou

Alexandru Moldovan

O expoziție de pictură găzduită de un spațiu mai puțin obișnuit, respectiv un fost grajd – ce adăpostea altădată o herghelie renumită de cai de rasă a familiei de nobili maghiari Wesselenyi din Jibou – a fost vernisată marți, lucrările expuse, realizate de 11 artiști plastici din România și Republica Moldova, fiind realizate în perioada 6-16 august, în cadrul ediției din acest an a Simpozionului de Arte Vizuale „Arta în Grădină”.
Impactul vizual al expoziției a fost sporit de contrastul dintre picturile proaspăt realizate de artiști, în perioada petrecută la Grădina Botanică Jibou, în proprietatea căreia se află și grajdul, expuse direct pe zidurile vechi ale clădirii, de pe care a fost înlăturată tencuiala, în vederea reabilitării.
„Acest loc, care altcândva a fost un grajd, unde și acolo era un duh, acum capătă încet, încet, un duh al artei”, a subliniat, la vernisaj, criticul de artă Mircea Oliv din Bistrița.
Tema simpozionului de arte vizuale din acest an, eveniment ajuns la a cincea ediție, a fost și ea una inedită și provocatoare pentru artiști: surprinderea în lucrările lor a aerului din Grădina Botanică din Jibou.
„Aerul Grădinii este provocarea tematică pe care, în acest an, Simpozionul Arta în Grădină a adresat-o artiștilor participanți. Introducerea acestei teme in programul Simpozionului s-a dorit a fi un imbold motivant pentru activitatea artiștilor, un ax orientativ coagulant în abordarea subiectelor inspirate de sejurul în Grădină și contactul direct cu surprizele întâlnite în acest areal. Grădina Botanică din Jibou are, în acest sens, o ofertă extraordinară, posibilitatea activității în plein-air, de-a lungul întregii perioade a Simpozionului. La o privire de aproape, aerul, cu toate calitățile sale, este un filtru. Percepția obiectelor este influențată de aerul interpus și calitățile acestuia. (…) Grădina are, însă, și un alt avantaj. Situarea ei pe o colină, deasupra Văii Someșului, oferă perspectiva privirii spre ample deschideri de peisaj, de cadre compoziționale în care aerul devine subiect, actor principal în spectacolul și desfătul vizual din Grădină și împrejurimile sale”, a precizat, la vernisajul expoziției, Florin Gherasim, curator al simpozionului.
Artiștii participanți la această ediție au fost: pictorii Oana Crăciun Dobrescu (București), Ninel Antonescu (Alba Iulia), Crinela Antonescu (Alba Iulia), Irina Florescu (București), Teodora Chinschi (București) Alexandru Papuc (București), Felicia Andra Predescu (Cluj-Napoca), Vasile Hubenco (Republica Moldova), Teodora Hubenco (Republica Moldova), Radu Șerban (Cluj-Napoca) și fotograful Florin Gherasim (Cluj-Napoca).
De asemenea, în secțiunea activităților culturale conexe, simpozionul a beneficiat de prezența unor invitați speciali: istoricul și criticul de artă Mircea Oliv din Bistrița, Vasile Cioca de la Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca, muzicianul Virgil Mihaiu, Flavius Lucăcel, dramaturg de origine sălăjeană și maestrul culinar Mircea Groza din Zalău.
Un eveniment inedit al ediției din acest an a fost organizarea unor ateliere de pictură pentru copiii de la Centrul de Plasament Jibou, aceștia fiind recompensați joi cu diplome pentru picturile realizate.
„Grădina, prin ochii artiștilor, ni se descoperă în ipostaze extraordinare. De aceea e important să avem un astfel de simpozion de arte vizuale, să deschidem către societate această instituție”, a conchis Cormin Sicora, directorul Grădinii Botanice din Jibou.
Organizatorii simpozionului au fost Centrul de Cultură și Artă Sălaj și Centrul de Cercetări Biologice — Grădina Botanică Jibou, instituției ce se află amplasată pe fostul domeniul nobiliar al familiei Wesselenyi, din care se mai păstrează astăzi castelul și grajdul, ultimul fiind în proprietatea Centrului.
Domeniul Wesselenyi din Jibou a fost întotdeauna renumit pentru herghelia de cai de aici. Pe fostul grajd se mai poate vedea și astăzi o parte din căluțul realizat de Johannes Nachtigall, unul dintre cei mai însemnați sculptori care au activat în Transilvania în perioada barocului. Caii au fost considerați de Wesselenyi Miklos Junior (1796 — 1850) o bună sursă de venit, atât prin folosirea armăsarilor la montă, cât și prin caii de curse și mânjii pe care îi vindea. Însemnările vremii arată că cel mai scump cal costa 180 de monede de aur și cel mai ieftin 30 de monede. Baronul vindea cai în Ungaria și Germania și considera că exportul acestora e foarte rentabil.

2 Thoughts to “Expoziție de pictură găzduită de fostul grajd al castelului Wesselenyi din Jibou”

  1. Anonim

    Alexandru, e caz penal sa ai trei locuri de munca de semnezi cu pseudonim?

  2. Tăunu

    Până şi această renumită Grădină Botanică din Jibou este o ctitorie a Epocii de Aur Ceauşescu !

Leave a Comment