Imi place Sonata Arctica de pe vremea albumelor “Ecliptica” si “Silence”, cand trupa semana, bineinteles, cu Stratovarius. La Festivalul Artmania de la Sibiu, eram curios sa-i vad pe nordici interpretand piese de pe noul album ” The Days Of Grays”, unde se simte tenta progresiva, in detrimentul riff-urilor rapide de chitare. O placuta surpriza a fost noul chitarist Elias Viljanen, care a interpretat piesele impecabil.
In rest, power metal-ul scandinavic a fost cu noi! Sonata Arctica a evoluat asa cum ma asteptam: epic, metal, melodic, simfonic, bombastic si grandios. Ce altceva poate fi mai demonstrativ pentru power metal?
Inca o data, vocalistul Tony Kakko si claparul Henrik Klingenberg au pus stampila de metal progresiv pe sound-ul Sonata Arctica. Am auzit in compozitii si aranjamente vocale diverse, rasturnari de situatie inteligente, solo-uri cu tenta trash in piese precum “Deathaura” si “Grays Last Amazing”.
Ca fan Sonata Arctica, pentru mine a fost un privilegiu concertul de la Sibiu. Desi vazusem multe DVD-uri cu ei, niciun concert al lor nu seamana cu altul. Tony Kakko are de fiecare data un play-list diferit, iar improvizatiile sale sunt un deliciu. Sensul real al piesei “Julieta” il simti doar in concert, nu pe disc. Asa spunea criticul muzical Baz Anderon in revista Metal Storm. Si avea perfecta dreptate!