Corul „Bunavestire”, la ceas aniversar

Cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj a apărut broșura „Corul Bunavestire la ceas aniversar. 20 de ani de activitate”.
„Biserica noastră din Zalău a fost, este şi va rămâne o binecuvântată şi aleasă perlă a acestor străvechi meleaguri. Sunt mândru şi fericit că am deosebita onoare de a-I sluji lui Dumnezeu la altarul ei, acompaniat în mod angelic de minunatul cor Bunavestire, care anul acesta sărbătoreşte 20 de ani de existenţă”, a precizat preotul paroh Vasile Rus.
„Pentru mine, să dirijez acest cor este o mare provocare potenţată de gândul că trebuie să lucrez şi să modelez oameni cu mare experienţă de viaţă. Nu pot să nu remarc în scurtul nostru drum pe care l-am parcurs împreună până acum: dragostea, seriozitatea şi implicarea celor ce se jertfesc duminică de duminică în a-I sluji lui Dumnezeu prin cântare şi, în acest fel, transformându-se într-un far pentru ceilalţi creştini”, a spus la rândul său prof. Florin Ioan Lupşe, dirijorul corului „Bunavestire”.

Alte articole

One Thought to “Corul „Bunavestire”, la ceas aniversar”

  1. Gghhgjj

    Acest dirijor lucreaza LA sri. ???

Leave a Comment