Val de frig în Sălaj: temperaturi aproape de zero și vânt de iarnă

Un val de frig s-a abătut peste România începând de marți, județul nostru fiind afectat de temperaturile scăzute și intensificări ale vântului, într-o perioadă a anului în care mai degrabă ar fi trebuit să folosim deja hainele subțiri. Temperaturile au scăzut drastic astfel încât în Zalău s-au înregistrat, în noaptea de marți spre miercuri, minime de 2 – 3 grade Celsius. Vremea urâtă va continua să fie prezentă în toate localitățile județului până la începutul săptămânii viitoare astfel încât ne putem aștepta ca valorile minime înregistrate noaptea să ajungă chiar și la 0 grade Celsius. Maximele în Zalău vor fi cuprinse între 6 și 8 grade, iar începând de duminică, mercurul termometrelor ar mai putea urca cu două-trei grade. Nu vor lipsi nici precipitațiile sub formă de ploaie și lapoviță care, combinate cu vântul puternic, vor amplifica senzația de frig și disconfort.

 

Leave a Comment