Concert extraordinar la Castrul Roman de la Porolissum, de Zilele Europene ale Patrimoniului

Zilele Europene ale Patrimoniului 2018 vor fi sărbătorite în Amfiteatrul Castrului Roman de la Porolissum, sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 19.30.

Manifestarea organizată de către Direcția Județeană pentru Cultură Sălaj, în parteneriat cu Teatrul Național de Operetă ”Ion Dacian” din București, şi finanțată de către Ministerul Culturii și Identității Naționale, va aduce în judeţul nostru proiectul „DACIKA – Tribut Eroilor”, un concept muzical original, menit a simboliza printr-un produs artistic de cel mai înalt nivel profesional şi de o deplină decenţă cele două evenimente de maximă importanţă din istoria modernă a României: Primul Război Mondial și Marea Unire.

„Unicitatea acestui proiect constă în sinceritatea, seriozitatea şi profesionalismul cu care compozitorul şi orchestratorul Mihai Toma actualizează expresia muzicală de tip folcloric, integrând-o necesităţilor culturale ale prezentului. Prelucrările sunt realizate intr-un limbaj caracterizat prin decenţă şi respect faţă de valorile tradiţionale, fără abordări cu tentă de divertisment. Stilul muzical abordat este cel al muzicii electronice simfonice monumentale (model Vanghelis – J. M. Jarre), pornind de la prelucrarea de teme muzicale româneşti de factură populară şi cultă. Orchestraţiile pieselor presupun utilizarea ritmurilor folclorice combinate cu sunete sintetice şi instrumente etnice”, susţine Doina Cociş, directorul Drirecţiei pentru Cultură Sălaj.

Potrivit spuselor sale, evenimentul va avea structura unui concert multimedia vocal – simfonic având în prim-plan un grup solistic de cinci muzicieni care evoluează atât solo cât şi împreună cu orchestra de 12 instrumentişti şi corul de 10 solişti vocali ai Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”.

„Efectul acestei producţii artistice a fost de fiecare dată unul categoric, auditoriul fiind fascinat de spectaculozitatea materialului sonor şi a prezentării vizuale, de forţa impresionantă pe care încadrarea electronică o conferă temelor folclorice arhicunoscute, prezentate în manieră cât mai autentică, cu ajutorul fluierului, taragotului, naiului, pianului sau viorii”, a punctat oficialul sălăjean.

Repertoriul spectacolului cuprinde 20 de piese, în durată totală de 110 minute, fiind în cea mai mare parte prelucrări după mai multe categorii de piese muzicale: muzică folclorică solemnă (Aşa-i românul, Cântec despre Bucovina), teme folclorice româneşti celebre (Barbu lăutaru, Tudoriţo nene, Mocirița, Unde e Târgoviștea, Lie Ciocârlie), muzică românească de factură cultă (Balada de Ciprian Porumbescu, Balada pentru vioară de George Enescu, Rapsodiile pentru orchestră de George Enescu); melodii originale de inspiraţie folclorică.

Leave a Comment