Camelia Burghele, etnolog: „Îmi iubesc, sincer, meseria”

Interviu cu dr. Camelia Burghele, cercetător la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău și autoare a numeroase alte lucrări despre cultura tradiţională sălăjeană.

Reporter: Sunteți cercetător științific la Muzeul Județean de Istorie şi Artă și un foarte apreciat etnolog, autoare a mai multor volume referitoare la cultura tradițională sălăjeană. Care este relaţia dumneavoastră cu terenul, cu satele sălăjene, acum?
Camelia Burghele: Ca întotdeauna, relaţia mea cu satul sălăjean este una prietenoasă… mi-a plăcut mereu să păstrez contactul cu satul și cu oamenii lui. Totul se desfășoară acolo mai liniștit, mai calm, mai aproape de adevăr, iar întâlnirea cu terenul este întotdeauna pentru mine o modalitate specială de a-mi încărca bateriile, de a-mi limpezi mintea, de a mă relaxa. Și, dincolo de toate, este singura modalitate profesională de a radiografia dinamica satului sălăjean. Dacă vă voi spune că am început să studiez satele sălăjene din 1995, atunci când am venit ca tânăr etnograf la muzeu, veți înțelege că după, iată, 20 de ani, pot face comparații între două momente distanțate din devenirea satului, cu observații „la cald” și, mai ales, cu observații personale, referitoare la modificarea sau, din contră, păstrarea obiceiurilor, tradițiilor, raportărilor la sacru și profan din satul sălăjean.
Rep.: V-am întrebat pentru că, recent, mama mea, care s-a retras la țară, mi-a spus că ați vorbit, că ați fost la Meseșenii de Jos și ați vrut să știți ce și cât se mai păstrează din obiceiurile de acolo….
C.B.: Da, era vorba la a cel moment despre un proiect referitor la povestea unor locuri speciale din sate și eram interesată de poveștile cu „oroieși”, oamenii aceia mari care au construit biserica reformată din Meseșeni, la fel ca alte biserici de piatră din zonă. E foarte interesant cum se păstrează în memoria bătrânilor anumite cadre narative și cum se transmit ele apoi, la nivelul memoriei colective, tinerilor. Mai găsesc, așa, fragmente de descântece de „diuăki”, texte de colinde precreștine, amintirea împletirii cununilor de sânziene sau udatul de Sângiorz sau punerea ruguțului la porți de Sântandrei… De cele mai multe ori oamenii nu mai știu să spună care este motivația, dar le-au păstrat în memorie și le știu „de la măicuța”.
Rep.: Am aflat că în toamnă ați participat la un simpozion important, „Colocviile naționale ale ASER”. Despre ce a fost vorba?
C.B.: Da, ASER, adică Asociația Științelor Etnologice din România este singura noastră organizație profesională, unde sunt afiliați cei mai mulți dintre etnografi, etnologi, focloriști dar și cadrele universitare din acest domeniu. În toamnă, congresul nostru anual s-a ținut la Timișoara, cu prezența a numeroși specialiști. Am avut onoarea ca în anul precedent, volumul meu „La nuntă în satele sălăjene” să fie premiat cu premiul special ASER, care a fost, desigur, o mare recunoaștere pentru mine. De altfel, recunosc că sunt mândră că fac parte din conducerea ASER și că reprezint acolo, sper eu cu competență, Muzeul din Zalău. Mai mult, la ultima ediție, o întreagă secțiune a colocviului a fost susținută de cercetători etnografi și etnologi care au derulat anul trecut cercetări de teren în satele sălăjene. Este vorba despre profesori de la Universitățile din București și Cluj care au efectuat, împreună cu studenții lor, un stagiu de specialitate, practica de teren, în satele din arealul cultural sălăjean. Lucrările lor, adevărate contribuții științifice, au fost foarte apreciate și cred că mă înțelegeți că am fost foarte mândră să aud o după amiază întreagă vorbindu-se, într-un cadru foarte elevat, al specialiștilor din întreaga țară, despre obiceiurile și tradițiile sălăjene și despre gradul lor înalt de conservare. Studenții au fost atât de încântați încât au promis că vor veni și anul viitor, iar lucrările lor, care vor fi publicate în „Caietele ASER”, vor contribui cu siguranță la o mai bună cunoaștere a culturii tradiționale sălăjene.
Rep.: Vă vedem des la televiziunile locale și regionale, vă auzim mereu la radioul național, citim mereu în presă despre dumeavoastră și aveți mereu subiecte interesante de prezentat publicului. De ce vă preocupă atât de mult mediatizarea culturii tadiționale, mai ales a celei sălăjene?
C.B.: Da, o fac cu tot dragul, și îmi place să cred cu toată responsabilitatea și competența. Pot vorbi, după 20 de ani de muncă în cercetarea terenului etnografic, despre experiență, nu? Așa că… cred că am ajuns la un nivel profesional care îmi permite să vorbesc în cunoștință de cauză despre realitățile de ieri și de azi ale satului sălăjean. Și da, cred cu tărie în necesitatea promovării culturii tradiționale locale pentru că îmi place să cred că acesta este segmentul cultural care ne legitimează cel mai potrivit și pentru că încă mai cred că o bună parte din puterea noastră de a merge mai departe ca neam și ca oameni ne-o luăm tocmai din raportarea la lumea strămoșilor. Mai mult decât atât, în actualul climat de multiculturalitate, dar și de globalizare extinsă, cea mai profitabilă construcţie identitară, cea care să ne confere stabilitate şi recunoştere statutului nostru de români şi abia apoi de cetăţeni europeni, este dată de relaţionarea cu cultura tradiţională. Adică suntem români şi cetăţeni europeni, pentru că avem un costum tradiţional la care ne raportăm cu toţii, dansuri şi folclor comun, obiceiuri şi tradiţii în care ne regăsim ca grup social şi etnic sau bagaje religioase şi magico-rituale care ţin de o raportare specifică la sacru. Pornind de la toate aceste principii etnologice, este firesc să îmi doresc să promovez cultura tradiţională sălăjeană, mai ales că nu este atât de cunoscută pe cât mi-aş dori. Face parte din meseria mea şi din felul în care găsesc eu potrivit să îmi asum responsabilităţile profesionale.
Rep.: Vorbiţi mereu cu căldură despre profesia dumeavoastră…
C.B.: Da, pentru că îmi iubesc sincer meseria şi mă simt fericită atunci când scriu despre satele sălăjene. Iar faptul că văd şi simt că sunt apreciată de colegi, de foştii mei profesori, de specialiştii cei mai mari în domeniu mă bucură mult. Mă gândesc că munca mea de 20 de ani a dat roade.

Alte articole

11 Thoughts to “Camelia Burghele, etnolog: „Îmi iubesc, sincer, meseria””

  1. Anonim

    UITE CINE AR TREBUI SA FIE DIRECTOR LA MUZEU!

  2. Anonim

    Excelent interviu,cu adevarat arata competenta ,personalitatea si pasiunea pentru profesie a colegei noastre.Foarte documentata si ziarista.

  3. Anonim

    Avem deci in muzeu si oameni care lucreaza si isi vad de treaba nu numai vinzatori de palinca si uraciosi si invidiosi.

  4. Anonim

    Mai, mai, mai….ce repede uita lumea!

  5. Anonim

    Ar fi foarte multe de spus la toata aceasta impachetare in ambalaj stralucitor. Cu aceasta ocazie imi aduc aminte de marmota din reclama in care uite asa impacheta ciocolata

  6. ooo

    rautaciosi au fost
    rautaciosi sint inca

  7. Anonim

    un barbat ar rezolva problemele de la muzeu . se baga cineva ?

    1. Anonim

      Pai nu e „femeia barbat” directoare acolo la muzeu, ce alt barbat mai vrei?

      1. Anonim

        de ce e femeia-barbat ?

  8. A.D., un fost coleg de clasa in liceu

    Bravo, Cami! Admirabila dedicarea ta pentru traditiile Salajului.

  9. Anonim

    Frumoase preocupari, care se regasesc in CARTI ADEVARATE, scrise cu har! Felicitari dnei Camelia Burghele!

Leave a Comment