Sebastian Olaru
Cămeşa, spăcelul şi vizică sunt corespondentele din Sălaj ale iei tradiţionale româneşti, cămaşa femeiască din acest judeţ fiind, prin ornamentaţie şi cromatică, cea mai importantă piesă de vestimentaţie ţărănească, în opinia etnografului Olimpia Mureşan de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.
Costumele populare sunt tot mai rar purtate, iar cei care mai fac astăzi astfel de haine tradiţionale sunt şi ei foarte puţini, în cazul Sălajului fiind vorba de Ileana Graţia Pop, membru la Academiei Artelor Tradiţionale din România, ce locuieşte în localitatea Ciumărna, şi Anuţa Cuc din satul Plopiş.
„Cămaşa femeiască este, prin ornamentaţie şi cromatică, cea mai importantă piesă de vestimentaţie ţărănească. Cămăşile sunt întotdeauna strânse la gât, se numesc cămeşe, spăcel şi vizică şi sunt în mai multe variante în Sălaj”, a precizat Olimpia Mureşan.
Potrivit acesteia, în zona etnografică Meseş femeile purtau cămaşa cu ciupag mare, ce are pieptul încreţit, ornamentat pe întreaga jumătate superioară cu o broderie compactă, trapezoidală, de o deosebită dificultate tehnică, executată peste creţuri cu roşu şi negru. Numit „prolog”, trapezul de mare efect decorativ, cu ornamente geometrice, a dat şi numele cămăşii – „cămeşe cu prolog”. Partea superioară a prologului se prindea sub un guler-bentiţă la care se racordau şi mânecile terminate în partea de jos în „fodre” – manşete ce par ca nişte brăţări cusute peste creţuri. Gulerul şi marginile fodrelor sunt ornamentate prin cusături executate „închingătureşte pă fir”. Motivele erau geometrice, iar cromatica se baza pe utilizarea în proporţii diferite a roşului şi negrului – roşu la fetele tinere şi negru la femeile mai bătrâne. Iniţial, pânza utilizată era ţesută din cânepă curată, ornamentaţia fiind executată cu lână, dar ulterior s-a folosit „pânză învăluită”, respectiv bumbac şi cânepă şi bumbacul colorat pentru ornamentaţie.
Spăcelul cu guler şi gură este croit din două foi de pânză unite în mijlocul feţei şi în mijlocul spatelui. Foile trec drept peste umăr, fără cusătură, iar gura cămăşii se formează din marginile celor două foi de pânză unite în faţă. Gura cămăşii, numită „chept”, este întărită cu două rânduri de tighele, iar pe margini are câte un rând de noduleţe roşii şi negre, numite „purici”. Decorul principal este plasat pe umăr şi poartă denumirea de „tărcătură pe umăr”. Ornamentaţia este dată de încreţituri şi de puncte mărunte de cusătură, acestea fiind înşiruite liniar, ca o bordură. Elementele folosite sunt: romburi, triunghiuri – care par a fi boboci şi frunze stilizate în figuri geometrice. La gât, spăcelul este încreţit cu „creţele mânânţele”, care sunt prinse în gulerul confecţionat dublu, cu o cusătură pe muchie numită „cârchitoreşte”. Aceleaşi „încreţele mânânţele” sunt şi sus, la umeri, cât şi la „pumnăşei” – manşete.
Solist vocal, colecţionar şi creator de artă populară, Ileana Graţia Pop are o colecţie impresionantă de cămăşi femeieşti. Deşi nu în număr foarte mare, artista populară are încă cereri de realizare a aşa-numitelor ii, chiar dacă, în opinia ei, termenul este impropriu pentru Sălaj.
„Vin în special cei care merg în străinătate şi vor să ducă un cadou specific românesc. Mă roagă să le fac o ie, chiar dacă la noi aceasta se numeşte spăcel, ce are ca element distinctiv, faţă de cămaşa femeiască, fodra. Eu încerc să le fac în stilul tradiţional şi respectând elemente locale, chiar dacă aceste haine au mai evoluat şi nu sunt aşa cum au fost acum 100 de ani. Toate cusăturile le fac de mână şi folosesc pânză de bumbac. Pânza din care se făceau aceste haine în zona noastră era ţesută în casă, din cânepă amestecată cu bumbac, dar acum nu prea se mai face un astfel de material. E greu de ţesut o astfel de pânză, are o lăţime limitată şi e scumpă”, precizează Ileana Graţiana Pop.
Preţul unei astfel de ii realizate cu cusături manuale ajunge până la 300 de lei, cu pânză cumpărată din comerţ, dar ar fi mult mai scumpă cu pânză realizată în casă, pentru care un singur metru de material costă 100 de lei.
