Apariţie editorială: Vasile Puşcaş – “Istoria din cotidian”

La  Editura Școala Ardeleană, sub egida Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în Colecţia Istorie contemporană a apărut volumul  “Istoria din cotidian” de Vasile Pușcaș.

“În ultimele decenii, istoria recentă a năvălit peste noi, cu voia sau fără voia noastră, ne-a influențat viețile cotidiene și ne-a obligat să conștientizăm că suntem parte într-o istorie contemporană (nu s-a ajuns la sfârșitul istoriei, cum anunțase Francis Fukuyama) și, totodată, ne-a impulsionat să o interpretăm și să o înțelegem. Altfel spus, constatăm că nevoia de istorie vine chiar din trăirile noastre ca ființe umane și străbate cu noi ritmurile și sensurile vieții cotidiene. Trăind prezentul, trăim în istorie. Iar volumul acesta ar dori să vă însoțească în efortul clarificării drumului pe care-l veți alege pentru binele fiecăruia și al întregii societăți”,  a spus autorul  volumului – profesorul universitar  Vasile Puşcaş.

Leave a Comment