Când, în urmă cu câţiva ani, mă documentam în teren pentru studiul meu referitor la tradiţiile nupţiale din satele sălăjene tradiţionale, am ajuns şi prin Ciumărna, unde, cunoscând talentul de povestitoare al Graţianei Pop, care-mi şi devenise un fel de prietenă mai mare („mi-eşti dragă de parcă ai fi fata mea, ca Violeta”), m-am oprit să vorbim despre nunta ciumărnanilor. Graţiana Pop m-a primit cu naturaleţe şi simplitate: Amu io ţ-oi spune, dacă vrei, cum să strâgă la Ciumărna la nuntă, că mi-am scris io cum s-o strâgat la Jenica Bărburaş la nuntă, în 1981, în ianuarie. Apoi, mi-a permis să folosesc caietele de însemnări ale domniei sale, rod al participării la numeroase nunţi, dar mi-a şi relatat, direct, cu cuvinte proprii, felul în care se desfăşurau nunţile în Ciumărna:
Era în sat o casă a danţului, aşe îi zâcea: casa danţului. Aia era în sat. Era on uom care avea o şură mare şi ne lăsa să jucăm acolo, şi iarna, şi punea lompaşu acolo sus, acăţat la grindă şi noi aveam aici în sat trii fraţi, şi înainte o fost, cu părinţii mei: unu zâcea cu ceatăra, unu cu contra şi unu cu gordona. Înaintea lor, până nu s-o învăţat ei, era un om în sat care ne zâcea cu ţitera. Şi ne întâlneam la habă, la casa danţului, că acolo ne lăsa, că acolo să punea o taxă, şi erau doi tizeşi care adunau banii după la feciori: 15 lei, 10 lei, 9 lei, care cum, şi atunci ala ne lăsa acolo să jucăm şi meream luni sara, miercuri sara şi joi sara.
Atunci nu să făcea nuntă sâmbăta, numa duminica, atunci să făceau tăte nunţile duminica. Scrie în cartea cea sfântă, că nunţâle să făceau numa duminica, nu sâmbăta şi nu în zilele de post.
Sâmbătă sara să făcea tiperiu, la casa feciorului, că nunta să făcea la case atunci, nu ca amu, la cămin. Uomu scotea afară paturi şi făcea nuntă în casă la el. Ori mai băgau şi la vecini, când nu aveau unde şi multe, multe informaţii de acest fel.
Multe din cele relatate atunci mie, le-a povestit şi în volumul de faţă; mărturiile despre nuntă sunt completate de altele, din folclorul local al trecerii în lumea de dincolo, din gestionarea situaţiilor de criză induse magic (descântece de boală) şi mai ales din folclorul local. Autoarea se dovedeşte a fi… etnograf de teren, ea însăşi culegând informaţii referitoare la folclor, obiceiuri, tradiţii; le notează atent, dând nu doar numele şi prenumele informatorului, „de-a cui e” şi anul naşterii sau adresa, ci şi starea de spirit sau de sănătate (dacă în momentul culegerii era bolnav sau bătrân, dacă a spus textul cu bucurie sau a trebuit stimulat la dialog, dacă avea un statut special în comunitate).
Interesante sunt şi contribuţiile proprii, poeziile compuse de Graţiana Pop cu diferite ocazii. Multe dintre ele scrise înainte de momentul 1989, în vremea colectivizării, a activiştilor de partid sau a navetismului, oferă cititorului nu doar mostre de ceea ce s-a numit „folclorul nou”, ci şi o vedere personală asupra acelei perioade, cu festivalurile sale specifice, cu sărbătorile identitare ale acelor vremuri (8 Martie, 1 Iunie), cu procesele culturale şi sociale proprii (mecanizarea agriculturii, armata, şcoala, viaţa de muncitor).
Descoperim în volum o serie de ipostaze ale Graţianei Pop: povestitor, culegător de folclor, autobiograf, rapsod popular, cântăreţ de folclor, performer al tradiţiilor locale, monografist, autor de poezii şi cântece, toate conturând o personalitate vie, proteică, profund ancorată în viaţa satului natal.
Pe de altă parte, ar trebui contextualizat puţin momentul apariţiei acestui volum. Modernizarea excesivă, globalizarea culturală, economică şi financiară, precum şi implementarea unor noi modele de viaţă şi comportament au determinat diverse foruri internaţionale să declare salvarea patrimoniului cultural identitar (naţional, etnic sau de grup) drept o acţiune culturală de primă mărime.
Impunerea acestui deziderat ca prioritate absolută este perfect acoperită în realitate, din punctul nostru de vedere, al muzeografilor, care avem contact zi de zi cu diverse aspecte ale patrimoniului şi care luăm zilnic pulsul conservării sau pierderii acestuia. Mai mult decât atât, patrimoniul imaterial, prin însuşi esenţa sa, fiind unul perisabil şi extrem de uşor alterabil, necesită o rapidă prelevare, conservare şi stocare, prin diferite căi şi metode, pentru a putea da dovadă în viitor asupra identităţii culturale a unei comunităţi.
În acest context, protejarea acelor membri ai comunităţii care se preocupă de astfel de cauze nobile, trebuie să devină un scop prioritar, la toate nivelele de decizie. Este cazul dnei Graţiana Pop care, de-a lungul anilor, a ştiut să se facă cunoscută şi apreciată nu doar de comunitatea în care trăieşte sau de forurile locale sălăjene, ci şi de multe jurii naţionale sau internaţionale. De aceea, în urmă cu câţiva ani, considerând că îndeplineşte toate cerinţele de eligibilitate reclamate de calitatea de „tezaur uman viu”, în accepţiunea pe care organismele culturale naţionale şi internaţionale o dau acestui termen, am susţinut-o cu toată căldura şi responsabilitatea ştiinţifică în demersurile pe care le face pentru obţinerea acestei calităţi, pe autoarea acestei cărţi. Am propus-o, aşadar, pentru acest statut, în domeniul păstrătorilor şi transmiţătorilor de tradiţii populare, a culegătorilor de folclor, datorită valorilor speciale ale patrimoniului cultural imaterial şi a calităţilor indubitabile pe care le posedă, iar în continuare voi spicui câteva idei din referatul pe care l-am trimis atunci forurilor culturale de la Bucureşti.
Ani în şir, a fost invitata Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău la Târgurile meşterilor populari desfăşurate cu ocazia Zilelor Cetăţii; a fost nu doar un expozant remarcat de toţi vizitatorii târgului, ci şi un bun creator de atmosferă: s-a transformat mereu în „sufletul târgului”, prin momentele create: cântece, demonstraţii practice ale copiilor ucenici, expuneri de costume populare. Eu însămi am invitat-o, anul trecut, să-mi fie alături la o dezbatere pe tema perisabilităţii patrimoniului imaterial şi pentru reliefarea unui specific clar detectat al celui sălăjean, în particular.
De altfel, biografia doamnei Graţiana Pop este impresionantă la capitolul participări la festivaluri, târguri sau alte manifestări culturale ce au ca ţintă relevarea patrimoniului local sălăjean.
Remarcabilă păstrătoare a tradiţiilor locale, dar şi atent colecţionar de obiecte vechi, cu valoare etnografică locală, a pus bazele unui mic muzeu, acasă la dânsa, la Ciumărna, unde poate etala în faţa turiştilor români sau străini câteva piese autentice, importante prin valoarea lor documentară. În această calitate, de păstrătoare şi colecţionară a unor obiecte etnografice, dar şi de creatoare a unora noi, după tipare originale, am recomandat-o ca participant în unele expoziţii etnografice de grup, unde a reprezentat cu succes zona Sălajului.
Drept consecinţă, s-a bucurat nu doar de recunoştinţa şi aprecierea noastră, a specialiştilor etnografi sau folclorişti, ci şi a comunităţii locale din care face parte, care o recunoaşte ca pe un rapsod local şi un vechi colecţionar de artă tradiţională.
În calitate de cercetător al culturii tradiţionale locale şi ca autor al unor studii centrate pe tradiţiile şi obiceiurile sălăjene, o consider pe doamna Graţiana Pop un remarcabil transmiţător de modele culturale tradiţionale şi un bun performer din sfera patrimoniului imaterial.
S-a făcut remarcată în multe domenii ale culturii tradiţionale şi conservării acesteia, dar sectorul în care activează cu precădere şi unde are cele mai notabile rezultate este cel al meşteşugului ţesutului şi cusutului (textile de interior dar mai ales costume tradiţionale cu specific local). Este foarte documentată atât teoretic, cât şi practic, în meşteşugul confecţionării textilelor tradiţionale, cea mai mare parte a informaţiilor fiind preluate de la generaţia de femei bătrâne din sat, rod al unei munci şi pasiuni de-o viaţă. Cu certitudine este deţinătoarea unor informaţii şi practici concrete extrem de interesante şi utile pe care le transmite copiilor din grupele de lucru cu care activează într-un calendar susţinut, în spaţiul muzeului propriu şi cu ocazia unor festivaluri unde este invitată alături de ucenicii săi.
Rezumând, este deţinătoarea unor elemente de certă valoare şi arhaicitate privind meşteşugul ţesutului şi cusutului pe care le transmite mai departe generaţiei tinere (în mod concret, copiilor pe care îi iniţiază). Mai mult, fiind şi deţinătoarea unor calităţi vocale şi unor valori muzicale deosebite, îmbină în cadrul orelor de practică cu tinerii şi transmiterea unor tradiţii orale folclorice (cântece vechi specifice zonei noastre etno-folclorice, colinde, strigături la nuntă).
În acest domeniu, cel de culegător şi păstrător de tradiţii populare, doamna Graţiana Pop se ridică la un nivel remarcabil; venim în sprijinul acestei constatări cu următoarele argumente:
este un admirabil culegător de folclor local: deţine mai multe caiete în care a notat piesele folclorice culese; zona producţiilor folclorice de care s-a ocupat în mod special este cea a strigăturilor de nuntă, culese de la grăitorii locali, pe care ştie să le recite, dar a cules multe piese şi din folclorul epic sau foarte multe colinde. De altfel, a imprimat CD-uri profesionale atât cu colinde vechi din zona Meseşului, cât şi cu cântece bătrâneşti şi pricesne
caietele deţinute (din care şi eu am utilizat unele informaţii despre desfăşurarea ceremonialului nupţial în zonă) pot fi folosite ca material ilustrativ pentru calităţile speciale de deţinător al unor valori de patrimoniu cultural imaterial pe care le posedă
este un foarte bun informator etnografic (subiect): eu însămi am obţinut de la dânsa informaţii extrem de interesante şi vechi despre sărbătorile din vechiul sat tradiţional, despre habele de tors sau despre obiceiuri locale performate cu ocazia momentelor importante din ciclul vieţii de familie
toate aceste informaţii sunt conservate şi transmise ulterior tinerei generaţii în cadrul unor cercuri de profil sau întâlniri tematice pe care le organizează cu grupul de tineri pe care îi coordonează; de exemplu, organizează frecvent câte o habă tradiţională sălăjeană, autentică, la care invită un număr mare de femei bătrâne din sat dar şi grupul de tineri cu care lucrează sau execută demonstrativ diverse secvenţe din muncile cotidiene tradiţionale (topitul cânepii, torsul, ţesutul), subiecte potrivite pentru numeroase emisiuni televizate
la aceleaşi întâlniri se preocupă şi de transmiterea acestor valori de patrimoniu cultural imaterial tinerilor, constând în cântece populare bătrâneşti sau obiceiuri locale, dar le prezintă acestora şi vechi tehnici de meşteşug, din sfera cusutului şi ţesutului
la toate aceste acţiuni, doamna Graţiana Pop se remarcă prin calităţile deosebite de păstrător de tradiţii, în ordinea conservării patrimoniului cultural imaterial, dar şi de recunoscut culegător de folclor din zonele etnografice Meseş şi Sălaj.
… Ceea ce scriam atunci este la fel de actual, doar că ar mai trebui completat: casa bătrânească de la Ciumărna, readusă la viaţă recent, transformată într-un soi de muzeu viu, a înscris satul Ciumărna pe harta celor mai atractive obiective turistice din Sălaj şi a conferit vizibilitate unui sat şi unei comunităţi care nu au decât de câştigat din prezenţa unor turişti români şi străini.
Turiştilor, Graţiana Pop le va putea dărui şi un exemplar din acest volum: un soi de jurnal în versuri despre viaţa ei, dar şi un fel de monografie folclorică a satului natal. Ne întoarcem la mărturisirea autoarei: Am cules cântece mai multe din satul meu şi din alte sate, de la femei, oameni bătrâni din toţi au mai rămas foarte puţini în viaţă. Dragostea mea pentru cântec a fost de mic copil, mi-a făcut plăcere să cânt, să compun cântece, poezii, amintiri din copilărie şi mă întreb dacă nu ar fi interesant ca Graţiana Pop să înregistreze fragmente din textele din carte pe un suport electronic care să asigure fundalul sonor al vizitei turiştilor în casa ţărănească a familiei ei, acum muzeu; astfel, outsiderii – turişti ar putea afla în mod direct, din chiar vorbele şi textele unui insider – culegător şi rapsod popular, obiceiuri şi tradiţii din lumea satului pe care îl vizitează sau bucăţi de folclor specifice comunităţii.
Prefaţă la volumul Ilenei Graţiana Pop – Ciumărna – satul meu cu vorbe dulci (cântece, poezii, doine, balade, obiceiuri), Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2016
Camelia Burghele
(articol publicat în ultimul număr al revistei “Caiete Silvane”)
