Duminică, ora 11, Sala Sporturilor din Zalău HC Zalău – SCM Craiova Pentru a termina pe un loc de cupă europeană echipa zălăuană este obligată să câştige atât partida de duminică, cu SCM Craiova, cât şi cea din ultima etapă, tot de pe teren propriu, cu HC Dunărea Brăila. HC Zalău depinde şi de jocul celorlalte rezultate, fiindcă Oltchimul trebuie să învingă, în penultima etapă, în deplasare, formaţia brăileană. HC Zalău va susţine duminică al treilea meci în decurs de o săptămână, după ce, duminica trecută a susţinut returul din…
Mai mult...Categorie: Sport
Doi karateka zălăuani au obţinut calificarea la Europene
Peste 400 de copii s-au întrecut la finala din acest an a Campionatului Naţional de karate tradiţional, ajuns la ediţia a XXII-a. Clubul Sportiv Terra Kid Zalău a fost reprezentat de nouă sportivi antrenaţi de instructorul Călin Marincaş. Cel mai bun rezultat din delegaţia zălăuană a fost obţinut Szeri Roberta, care s-a clasat pe locul doi, devenind vicecampioană naţională în proba de kata individual. Chiar dacă nu a fost medaliat, Szolyom Szilard a avut o evoluţie bună la kata individual, clasându-se pe locul patru, poziţie ce-i permite calificarea la Campionatul…
Mai mult...CSS Zalău, între primele şase echipe din România
La fel ca echipa de juniori II şi voleibaliştii (juniori I) de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău au obţinut calificarea între primele şase echipe din ţară. Sportivii pregătiţi de Dan Predescu şi Marin Silaghi au înregistrat trei victorii şi două înfrângeri la turneul semifinal de la Baia Mare, obţinând, de pe locul trei, calificarea în turneul final al Campionatului Naţional. Echipa zălăuană a pierdut primul meci, 1 – 3 cu CVM Tomis Constanţa, după ce la finalul primelor două seturi, rezultatul era egal, 1 – 1. CSS a pierdut la…
Mai mult...HC Zalău a pierdut la patru goluri în Capitală
CSM Bucureşti – HC Zalău 26 – 22 (15 – 12) Evoluţie ştearsă pentru HC Zalău, în penultima deplasare din acest sezon, jucătoarele antrenorului Gheorghe Tadici pierzând la o diferenţă de patru goluri (22 – 26) duelul din deplasare, cu CSM Bucureşti. HC Zalău a avut un început dezastruos de partidă, permiţându-le gazdelor să se desprindă la şase goluri, 2 – 8 în minutul zece, după ce cu patru minute înainte tabela arăta egalitate, 2 – 2. Misiunea zălăuancelor a devenit aproape imposibilă în aceste condiţii. Până la pauză, HC…
Mai mult...Tenismenii de la CSM Zalău, la un pas de Superliga Naţională
Dacă anul trecut, tenismenii de la CSM Zalău au ratat promovarea în Superliga Naţională, după ce au pierdut cu 1 – 5 partida tur, cu CSM Buzău, iar la Zalău au câştigat doar cu 5 – 4, în acest an, CSM Zalău are şanse mari de a reveni pe prima scenă a tenisului românesc. Sportivii antrenaţi de Victor Puie au susţinut la finalul săptămânii trecute manşa tur din semifinalele Diviziei A, câştigând cu 5 – 4 duelul din deplasare, cu CSM Cluj. Dan Fărcaş şi Lucian Trif au obţinut câte…
Mai mult...Zălăuanul Adrian Gontariu, pentru a treia oară campion cu Tomis Constanţa
După trei ani în care Remat Zalău a făcut legea în campionatul intern, Tomis Constanţa a reuşit să obţină marţi seara, din nou, titlul de campioană, al patrulea din istorie. În lotul formaţiei de la malul mării s-a aflat şi universalul zălăuan, Adrian Gontariu, care a avut un aport major la câştigarea campionatului de către constănţeni. Tomisul s-a impus cu 3 – 0 în primele două partide, disputate la Constanţa, iar în a treia partidă, desfăşurată la Craiova, a fost nevoie de cinci seturi pentru a se stabili campioana României.…
Mai mult...Nuşfalăul rămâne la două puncte în spatele liderului
Liderul Flacăra Halmăşd a obţinut duminică prima victorie din partea a doua a campionatului, învingând la limită, pe teren propriu, cu scorul de 2 – 1 formaţia de pe ultimul loc, CS Crasna. Gazdele au condus la pauză cu 2 – 0, iar oaspeţii au marcat golul de onoare în primul minut de prelungiri. Prima victorie a returului şi pentru CS Barcău Nuşfalău, care a înregistrat scorul etapei, impunându-se cu 5 – 1 pe terenul formaţiei AS Chieşd. Gazdele au fost cele care au deschis scorul, prin Moşincat, în minutul…
Mai mult...HC Zalău, fără Alina Czeczi în Capitală
Azi, ora 12:30, Sala Rapid din Bucureşti: CSM Bucureşti – HC Zalău Accidentată la glezna piciorului drept, în timpul partidei de duminică, extrema dreaptă, Alina Czeczi, nu a efectuat deplasarea în Capitală, pentru partida de azi, cu formaţia CSM Bucureşti. Şi interul Gabriela Szucs a acuzat unele probleme de sănătate înaintea plecării, dar managerul Gheorghe Tadici a inclus-o în lot şi speră ca aceasta să fie aptă la ora începerii jocului. Formaţia zălăuană s-ar mulţumi şi cu un egal în deplasarea de la Bucureşti, care, coroborat cu două victorii în…
Mai mult...Gheorghe Tadici, mulţumit după eşecurile cu Metz: „Sunt mulţumit de ce am realizat în acest sezon, în cupele europene”
HC Zalău a jucat în acest sezon a doua semifinală europeană consecutivă şi a noua din istoria clubului, fapt pentru care, managerul Gheorghe Tadici s-a declarat mulţumit la finalul „dublei” cu Metz, chiar dacă a pierdut ambele manşe. „Metz este o echipă foarte valoroasă, cu un buget foarte mare şi este normal să îşi permită să ţină 12 jucătoare de echipe naţionale. Pentru noi, faptul că am jucat în semifinală este o realizare, iar lumea ar trebui să se bucure că au văzut o aselemea echipă la Zalău. Poate că…
Mai mult...Anastasiya Pidpalova, interul echipei Metz: „Este o plăcere să joci într-o atmosferă cum este cea de la Zalău”
Fosta jucătoare a campioanei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Anastasiya Pidpalova, transferată la începutul acestui an la Metz Handball, a avut cuvinte de laudă faţă de spectatorii sălăjeni prezenţi duminică seara, la returul cu Metz. „Ne bucurăm enorm pentru acest rezultat. Pentru mine este o premieră că voi juca finala Cupei EHF, fiindcă nu am mai jucat niciodată în carieră finala acestei competiţii. Am jucat bine şi astăzi, la fel ca în Franţa şi nu cred că poate spune cineva că nu am meritat calificarea. Le mulţumesc suporterilor din Zalău, fiindcă au…
Mai mult...Tiberiu Marc recunoaşte valoarea adversarului: „Este o diferenţă evidentă între noi şi Metz”
HC Zalău a reuşit duminică seara, pe teren propriu, un joc mai bun decât în manşa tur, disputată în Franţa. Diferenţa de valoare dintre cele două echipe a ieşit însă în evidenţă şi la Zalău, iar gruparea pregătită de Gheorghe Tadici a pierdut la o diferenţă de cinci goluri, 21 – 26. Preşedintele clubului şi al Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, a recunoscut la finalul partidei retur că între cele două formaţii este o diferenţă evidentă. „Un meci mai echilibrat decât cel din Franţa. Am încercat să învăţăm din ceea…
Mai mult...HC Zalău spune „adio” cupelor europene
HC Zalău – Metz Handball 21 – 26 (8 – 14) HC Zalău a pierdut duminică la o diferenţă de cinci goluri (21 – 26) şi returul cu Metz Handbal, după ce, în urmă cu o săptămână, a fost învinsă la 19 goluri pe terenul formaţiei franceze. În faţa unei săli pline, handbalistele zălăuane au prestat un joc mai bun decât în Franţa, dar lipsa de experienţă la acest nivel a unor jucătoare şi-a spus cuvântul. Zalăul a ţinut pasul cu echipa oaspete până în minutul 20, când tabela a…
Mai mult...Remat Zalău a câștigat bronzul național
Știința Explorări Baia Mare – Remat Zalău 1 – 3 (19 – 25, 22 – 25, 25 – 15, 21 – 25) După 2 – 0 la Zalău, Rematul a reușit să obțină medaliile de bronz la finalul primului meci susținut la Baia Mare, în fața echipei Știința Explorări. Cu toate că s-a confruntat în acest sezon cu multe probleme atât la nivelul lotului, cât și din punct de vedere financiar, formația zălăuană a trecut destul de bine peste toate obstacolele și a obținut, în cele din urmă, o medalie…
Mai mult...Andrada Vincze, tenismena de aur a Zalăului: „Am ales să plec în Franţa, pentru că în România nu câştigi atât de mult încât să te poţi întreţine”
Considerată cel mai bun produs, la ora actuală, al tenisului de masă sălăjean, Andrada Vincze a îneput să practice acest sport la vârsta de şapte ani, sub îndrumarea antrenorilor Elena Antohe şi Dan Antohe. Era în ultimul an de grădiniţă, când, împreună cu mai multe fete, a participat la o selecţie. Condiţia a fost să reuşească cel puţin trei duble cu paleta de tenis, „examen” peste care avea să treacă fără nicio problemă. Prima medalie din carieră a obţinut-o la vârsta de nouă ani, la un concurs desfăşurat la Târgu…
Mai mult...