Derby-ul etapei a XII-a din Liga a IV-a de fotbal a avut loc la Bălan, unde Luceafărul din localitate s-a impus cu 5 – 1 în faţa celor de la Benfica Ileanda. Formaţia condusă de Marius Paşca a deschis scorul după numai patru minute, prin Buda, dar oaspeţii au restabilit egalitatea în minutul 24, prin Ciurar. 1 – 1 a fost scorul cu care s-a şi încheiat prima parte, dar în repriza a doua, Bălanul a mai înscris de patru ori. Sportul Şimleu a contabilizat a zecea victorie, câştigând cu…
Mai mult...Categorie: Sport
Gheorghe Tadici, după eşecul din Cehia: „Meritam să ne calificăm în optimile Cupei EHF”
HC Zalău a părăsit Cupa EHF după prima „dublă”, fiind eliminată de formaţia cehă, DHK BaniK Most, câştigătoarea din sezonul trecut a Cupei Challenge. Gruparea de la poalele Meseşului a câştigat la o diferenţă de şapte goluri meciul tur, de la Zalău, 28 – 21, dar a avut, de două ori, avans de zece goluri pe tabelă. Victoria putea fi, totuşi, una la opt goluri, dar Claudia Constantinescu a ratat o aruncare de la şapte metri în ultimele secunde. „S-ar putea să ne coste această ratare”, a afirmat, la finalul…
Mai mult...Atleţii de la LPS „Avram Iancu” Zalău, medaliaţi la Cupa României
Atleţii de la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău au avut o comportare bună la ediţia din acest an a Cupei Românie la cros, rezervată seniorilor, tineretului, juniorilor şi copiilor şi desfăşurată la Băile Felix. Cel mai bun rezultat a fost obţinut de Cătălin Marian, care se află în ultimul an la juniori III. Sportivul pregătit de Teodor Bidian a reuşit o cursă foarte bună pe distanţa celor patru kilometri, iar la final a urcat pe prima treaptă a podiumului. Marian a urcat pe podium şi în clasamentul pe…
Mai mult...HC Zalău şi-a încheiat prematur aventura europeană
DHK Banik Most – HC Zalău 28 – 21 (33 – 25 după aruncările de la 7 metri) HC Zalău a părăsit cupele europene mai repede de cât s-ar fi aşteptat, după ce a pierdut, sâmbătă seara, la o diferenţă de opt goluri, 33 – 25 returul cu formaţia cehă, DHK Banik Most. În partida tur, de la Zalău, scorul a fost 28 – 21 pentru echipa lui Tadici, dar Ciuciulete şi compania au avut de două ori avantaj de zece goluri, iar în ultimul minut al partidei, Constantinescu a…
Mai mult...Volei Municipal Zalău revine în fotoliul de lider
Volei Municipal Zalău – Arcada Galaţi 3 – 0 (25 – 19, 25 – 20, 30 – 28) Cu toate că nu a avut un joc foarte bun în partida de sâmbătă, disputată pe teren propriu, Volei Municipal Zalău s-a impus în trei seturi, 3 – 0 în faţa nou-promovatei, Arcada Galaţi. O victorie care readuce echipa zălăuană în fotoliul de lider, după ce Constanţa a pierdut cu 0 – 3 pe terenul Craiovei. După cum a debutat partida de la Zalău, se părea că formaţia antrenată de Aurel Vlaicu…
Mai mult...FC Zalău a pierdut lupta cu Sănătatea
Sănătatea Cluj – FC Zalău 4 – 1 (2 – 1) Au marcat: Alexandru Luca (min. 33), Sergiu Şoş (min. 40), Cristian Nicula (min. 54), Alexandru Gaşpar (min. 72)respectiv Daniel Supuran (min. 44) FC Zalău rămâne pe loc de play-out, după eşecul înregistrat vineri după-amiaza, în deplasare, în faţa Sănătăţii Cluj, scor 1 – 4. Formaţia pregătită de Vasile Jula şi Cristian Oros a avut un început destul de bun de meci, conducând la capitolul posesie în primele 20 de minute, chiar dacă nu a avut ocazii clare de a…
Mai mult...FC Zalău, după puncte la Sănătatea
Vineri, ora 14, Stadion CMC din Cluj Sănătatea Cluj – FC Zalău FC Zalău va întâlni vineri după-amiaza, în deplasare, una dintre cele mai imprevizibile echipe din Seria a V-a a Ligii a III-a de fotbal, Sănătatea Cluj. Ambele formaţii s-au impus în etapa anterioară, FC Zalău câştigând cu 1 – 0 meciul de pe teren propriu, cu CS Ineu, în timp ce Sănătatea Cluj a produs surpriza etapei, câştigând cu 2 – 0 pe terenul liderului, Naţional Sebiş. „Rezultatul echipei Sănătatea la Sebiş, cred că a fost o surpriză…
Mai mult...Phoenix Şimleu a pierdut în patru seturi meciul de la Dej
Unirea Dej – Phoenix Şimleu 3 – 1 (25 – 14, 25 – 23, 28 – 30, 25 – 21) Formaţia pregătită de Mircea Abraham şi Marius Oniga nu a reuşit să producă surpriza pe terenul Unirii Dej, chiar dacă, în multe momente, jocul echipei Phoenix a fost peste cel al echipei gazdă. Dacă în primul set, gruparea de la poalele Măgurii a contat foarte puţin, pierzând la 14, în actul secund, şimleuanii au arătat o cu totul altă faţă. La primul time-out tehnic, Phoenix conducea cu 8 – 1,…
Mai mult...Volei Municipal Zalău s-a „înecat” la malul mării
Tomis Constanţa – Volei Municipal Zalău 3 – 0 (25 – 15, 25 – 17, 25 – 22) Seria victoriilor din actualul sezon al Diviziei A1 la volei masculin s-a încheiat miercuri pentru Volei Municipal Zalău, care a pierdut cu 0 – 3 pe terenul campioanei, CVM Tomis Constanţa. Pe lângă faptul că formaţia zălăuană nu a câştigat niciun set, în primele două parţiale, Volei Municipal nu a contat aproape deloc, pierzând la o diferenţă mare de scor. Începuturile de set au fost echilibrate, după care, voleibaliştii zălăuani au început…
Mai mult...HC Zalău joacă sâmbătă în Cehia
HC Zalău va susţine sâmbătă, de la ora 21:10 (ora României), partida retur din cadrul turului trei al Cupei EHF, urmând să evolueze în deplasare, în faţa cehoicelor de la DHK Banik Most. „De săptămâna trecută am disputat deja trei jocuri şi începe să mă îngrijoreze faptul că sâmbătă avem un alt meci, în cupele europene, fiindcă, în rândul fetelor, s-a instalat o stare de oboseală. Va fi un joc foarte dificil în Cehia, pentru că, după cum aţi văzut şi la Zalău, Banik Most are un joc bun pe…
Mai mult...Gheorghe Tadici, după victoria cu CSM Bucureşti: „Felicit fetele pentru angajamentul de care au dat dovadă”
Victorie importantă obţinută miercuri seara, pe teren propriu, de HC Zalău, echipa pregătită de Gheorghe Tadici câştigând cu scorul de 24 – 22 (15 – 12). Aflată pe locul şapte înaintea partidei, formaţia de la poalele Meseşului a urcat pe poziţia a V-a după succesul în faţa echipei din Capitală. „Felicit fetele pentru angajamentul de care au dat dovadă. Pot să spun că în repriza a doua am luptat şapte contra nouă, chiar contra zece, pentru că observatorul nu avea ce să caute la ei în vestiar la pauză, dar…
Mai mult...Seară „neagră” pentru voleiul sălăjean
Cele două reprezentante ale Sălajului în Divizia A1 la volei masculin nu au obţinut niciun punct în partidele susţinute miercuri seara, în cadrul etapei a VI-a. Volei Municipal Zalău s-a „înecat” la malul mării, pierzând cu 0 – 3 partida cu echipa campioană, CVM Tomis Constanţa. În primul set, zălăuanii au avut o prestaţie ştearsă, reuşind să acumuleze doar 15 puncte. Datele problemei nu s-au schimbat foarte mult în al doilea parţial, constănţenii impunându-se la 17. Ultimul act a fost ceva mai disputat, dar Tomisul s-a aflat, şi de această…
Mai mult...HC Zalău a urcat pe locul cinci după victoria cu CSM Bucureşti
HC Zalău – CSM Bucureşti 24 – 22 (15 – 12) HC Zalău şi-a luat „la revedere”, miercuri seara, publicului prezent la Sala Sporturilor printr-o victorie obţinută în derby-ul cu CSM Bucureşti, scor 24 – 22. Antrenorul CSM-ului, Vasile Mărgulescu, şi-a început circul încă dinaintea partidei, declarând în anumite publicaţii locale că va aborda meciul de la Zalău doar cu rezervele. În teren au intrat, însă, titularele, iar tehnicianul formaţiei din Capitală s-a agitat pe margine pe tot parcursul partidei, în speranţa că fetele sale se vor trezi la realitate…
Mai mult...Luptătorii de la CSM Zalău, locul patru la Naţionale
Şase echipe s-au calificat la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de lupte libere, rezervat juniorilor, însă, la competiţia de la Mangalia au participat cinci cluburi: CSM Zalău, Dinamo Braşov, Steaua Bucureşti, CSS Hunedoara şi Tecuci Galaţi. Echipa condusă de Gheorghe Panc şi Cristian Crişan a fost alcătuită din opt sportivi: Sergiu Oros (cat. 50 kg.), Sergiu Maxim (cat. 55 kg.), Alexandru Mercea (cat. 60 kg.), Petruţ Moigrădean (cat. 66 kg.), Ionuţ Sabou (cat. 74 kg.), Daniel Bota (cat. 84 kg.), Sergiu Mureşan (cat. 96 kg) şi Călin Stan…
Mai mult...