Prefectura evaluează pagubele inundaţiilor pentru a solicita despăgubiri

Inundaţiile produse ca urmare a precipitaţiilor din ultima perioadă au afectat 20 de localităţi şi circa 1.000 de hectare de teren agricol din Sălaj, potrivit datelor prezentate miercuri, de către prefectul Ionel Ciunt, în cadrul unei întâlnirii cu primarii din Sălaj privind situaţiile de urgenţă. “Sunt afectate 20 de localităţi, nouă unităţi administrativ teritoriale – comune, 12 gospodării inundate, sunt 20 de locuinţe afectate de o alunecare de teren, la Vârşolţ, trei kilometri de drum comunal afectat, un pod, patru podeţe, o punte pietonală – este vorba de puntea peste…

Mai mult...

Aproape 2.000 de antreprenori, instruiţi cu bani europeni

Aproape 2.000 de persoane din judeţele Regiunilor Vest, Nord-Vest şi Sud Muntenia au beneficiat de instruire gratuită pentru dezvoltare antreprenorială în cadrul proiectului derulat de firma ALP GRUP şi partenerii săi în perioada iulie 2010 – iunie 2013. Proiectul intitulat “Dezvoltarea Aptitudinilor, Competenţelor şi Iniţiativei Antreprenoriale” (DACIA) şi-a propus ca obiectiv general dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi manageriale în vederea îmbunătăţirii performanţei şi formării profesionale actuale a persoanelor pentru a dezvolta spiritul antreprenorial, prin creşterea conştientizării şi promovarea atitudinii pozitive faţă de cultura antreprenorială. Trainingurile au fost organizate pe module şi…

Mai mult...

Sălăjean condamnat la închisoare pentru mai multe infracţiuni

    Un bărbatul în vârstă de 49 de ani din comuna sălăjeană Dragu a fost depus în 9 aprilie în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj de către poliţiştii din comuna amintită, după ce pe numele lui a fost emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani de închisoare. Problemele lui Iulian L. cu legea au început încă din 30 octombrie 2008, bărbatul fiind acuzat de lipsire de libertate. Două luni mai târziu, respectiv 27 decembrie 2008, sălăjeanul a fost acuzat pentru încredinţarea cu ştiinţă a…

Mai mult...

Victimă din cauza neatenţiei la volan

  Un bărbat din Zalău s-a răsturnat cu maşina în şanţ, marţi, în jurul orei 23, după ce a pierdut controlul volanului. Dumitru C. în vârstă de 21 de ani s-a accidentat uşor după ce autoturismul, proprietate personală, a ieşit înafara părţii carosabile din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Accidentul a avut loc pe drumul judeţean 108 A între localităţile Agrij şi Păuşa.    

Mai mult...

Zălăuanca de la Masterchef este mai aproape de titlu

      Andreea Pojar trece cu brio peste probele de la Masterhef chiar dacă acestea sunt tot mai dificile. Zălăuanca s-a calificat printre cei 22 de concurenţi după ce a trecut peste cele două probe de marti seara. Prima probă a implicat munca în echipă, iar la cea de-a doua concurenţii au avut de făcut o prăjitură după reţeta unei experte în deserturi, Anda Călinici. Împărţiţi în două grupe, Andreea a făcut parte din “echipa roşie” condusă de Gina, echipă câştigătoare la prima probă, unde au avut de gătit…

Mai mult...

Sălăjenii nu au spaţii verzi, sunt plătiţi prost şi trăiesc puţin

Să trăieşti în judeţul Sălaj nu este tocmai uşor. O simte, în fiecare zi, pe pielea , fiecare locuitor, iar acum acest lucru este confirmat şi de o analiză gândul.info a condiţiilor reale de viaţă din România. Într-un clasament al judeţelor cu cel mai ridicat nivel de trai din România, întocmit în funcţie de cei mai importanţi indici socio-economici de la nivel naţional, pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Comisia Naţională de Prognoză, Sălajul se situează pe locul 28.…

Mai mult...

Încep disponibilizările poştaşilor sălăjeni

Aproximativ 50 de lucrători poştali, din totalul celor 400 pe care Compania Naţională Poşta Română îi are în judeţul Sălaj ar urma sa fie disponibilizaţi, în cadrul procesului de restructurare a societăţii. Potrivit prevederilor din contractul colectiv de muncă, fiecare dintre aceştia ar trebui să primeasca între cinci şi 30 de salarii compensatorii, în funcţie de vechimea în muncă. Sindicaliştii susţin că oficialii Companiei preferă să aplice o altă strategie, astfel încât să nu acorde plăţi compensatorii. În această situaţie, însă, vor fi afectaţi mai mulţi salariaţi, prin reducerea normelor…

Mai mult...

Hoţii din Chiesd au fost prinşi

    Poliţiştii din Chiesd i-au identificat, în cursul zilei de luni, pe autorii unui furt care a avut loc pe raza comunei. În luna august 2012, Daniel L. în vârstă de 26 de ani, Ioan L. în vârstă de 31 de ani, ambii din comuna Chiesd şi Dan Ş. de 20 de ani, împreună cu Valentin S. de 42 de ani din judeţul Satu Mare, au sustras dintr-un imobil din comuna amintită mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 9.000 de euro. Aceştia sunt cercetaţi în stare de…

Mai mult...

Zi festivă pentru romi la Zalău

    Alianţa Civică a Romilor din România, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Asociaţia Şanse Egale şi Asociaţia Unirea Romilor, organizează un eveniment consacrat Zilei Internaţionale a Romilor. În cadrul evenimentului vor avea loc discuţii pe tema Holocaustului şi un vernisaj care îi înfăţişează pe romii din acea perioadă în diferite ipostaze. Conform organizatorilor evenimentului, este petru prima dată când în Sălaj este prezentată o astfel de expoziţie. Evenimentul va avea loc în 10 aprilie, de la ora 14, la Muzeul de Istorie şi Artă…

Mai mult...

Florari amendati in luna martie

    Inspectorii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Sălaj au desfăşurat, în perioada 4 – 30 martie, un control tematic cu privire la respectarea prevederilor legale pentru comercializarea florilor, a plantelor de apartament şi de grădină, ornamente florale şi a altor materiale destinate întreţinerii acestora. Conform reprezentanţilor CJPC Sălaj au fost controlaţi 16 operatori economici din judeţ, 12 dintre ei fiind identificaţi abateri de la prevederile legale. Operatorii economici au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 7.400 lei şi s-au dispus măsuri de intrare în…

Mai mult...

Cu banii Consiliului Judeţean, bisericile ajută 600 de sălăjeni cu nevoi speciale

Peste 600 de persoane cu nevoi speciale din judeţ vor beneficia, în acest an, de servicii sociale asigurate de diverse biserici şi asociaţii şi finanţate din fonduri de la Consiliul Judeţean Sălaj. După cum ne-a declarat Sebastian Olaru, purtătorul de cuvânt al CJ Sălaj, în acest an 32 de biserici şi trei asociaţii au accesat “Programul de finanţare a activităţilor de asistenţă socială prestate de unităţile de cult şi/sau entităţile care acordă asistenţă socială persoanelor cu nevoi sociale asistate în judeţul Sălaj”. “Numărul total al personalului solicitat pentru angajare de…

Mai mult...

Violenţa în şcoală, menţionată în cadrul săptămânii “Să ştii mai multe, să fii mai bun

”   În contextul săptămânii “Să ştii mai multe, să fii mai bun” derulată în perioada 1-5 aprilie, la nivelul judeţului Sălaj, în mediul rural, lucrătorii biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat şi au desfăşurat activităţi de prevenire şi informare, în colaborare cu celelalte structuri ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Serviciul de Acţiuni Speciale, Serviciul Rutier şi Serviciul Criminalistic. Astfel, în unităţile de învăţământ din localităţile Crasna, Sărmăşag, Horoatul Crasnei şi Creaca au avul loc întâlniri cu elevii, acestora fiindu-le prezentate spoturi preventive şi recomandări referitoare la…

Mai mult...

Hoţi prinşi de poliţiştii din Jibou

    Poliţiştii jibouani au identificat autorul furtului comis în noaptea de 25 spre 26 martie, de la un imobil din localitate. Conform datelor furnizate de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, autorul furtului, Alexandru N. în vârstă de 20 de ani din Jibou, a pătruns pe timp de noapte în imobil de unde a sustras mai mulţi saci cu porumb boabe, cauzând un prejudiciu de 574 de lei, din care s-a recuperat aproximativ 20 la sută. În aceeaşi zi a fost identificat şi Ciprian G., în vârtă de…

Mai mult...

Un minor şi un bărbat de 43 de ani, cercetaţi pentru infracţiuni

    Doi sălăjeni sunt cercetaţi de oamenii legii pentru infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice, după ce au fost identificaţi în trafic încălcând anumite reguli de circulaţie. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Răstolţ, a fost surprins de poliţişti pe bulevardul Mihai Viteazul, vineri, 5 aprilie, în jurul orei 21, conducând un autoturism sub influenţa alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,41 mg/l în aerul expirat,…

Mai mult...