Ordonanţa de Urgenţă emisă de Guvern privind desfiinţarea unor posturi din sistemul bugetar a fost publicată în Monitorul Oficial. Astfel, Guvernul va elimina aproape 3.000 de posturi ocupate, ceea ce reprezintă patru la sută din numărul de angajaţi, va desfiinţa posturile vacante din administraţia centrală şi locală şi va reduce numărul funcţiilor de conducere la 12 la sută. Este vorba de posturi din zece ministere şi instituţii deconcentrate, doar unităţile medicale scapă de disponibilizări. Eliminarea posturilor ocupate va fi operată în Ministerul Agriculturii, Ministerul Afacerilor Interne (inclusiv prefecturi), Ministerul Dezvoltării…
Mai mult...Categorie: Social
Mii de cărţi de muncă zac neridicate la ITM Sălaj
Peste 7.000 de carnete de muncă aşteaptă să fie ridicate de către titulari de la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj. Chiar dacă aceste acte au fost scoase din uz, în favoarea Registrului electronic de evidenţă a salariaţilor, titularii trebuiau să-şi ridice actele care le atestă vechimea în muncă până la data de 30 iunie 2011. Acest lucru nu s-a întâmplat iar în prezent în arhivele instituţiei zac prăfuite 7.320 de carnete. Potrivit unor informaţii furnizate de Luminiţa Nemeş, inspector şef al ITM Sălaj, din totalul carnetelor de muncă…
Mai mult...Călătoria cu trenul, mai ieftină cu 25 la sută
Sălăjenii care intenţionează să călătorească cu trenul în perioada estivală pot beneficia de reduceri de preţ de până la 25 la sută la călătoria cu trenul. Asta în cazul în care biletele de tren sunt cumpărate în avans. Potrivit unor informaţii postat pe site-ul CFR Călători, în această perioadă, pasagerii pot beneficia de o reducere de 25 la sută, 18 la sută şi zece la sută ca cumpărarea în avans a biletelor de tren. Astfel, la cumpărarea biletului înainte cu 21-30 de zile faţă de data efectuării călătoriei, reducerea este…
Mai mult...Sălăjenii fără slujbă se pot califica gratuit în meseria de bucătar
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj demarează în această lună un curs de calificare în meseria de bucătar. Potrivit unor informaţii furnizate de reprezentanţii instituţiei, cursul face parte din planul de formare profesională pentru anul 2013 şi se adresează persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, şomeri indemnizaţi sau neindemnizaţi, persoane înregistrate în evidenţa instituţie. Cursul se va desfăşura în Zalău şi va dura aproximativ cinci luni, durata de 720 de ore, grupul de cursanţii fiind format din 28 de persoane. Conform AJOFM Sălaj, în prezent,…
Mai mult...Numărul angajaţilor care îşi reclamă angajatorii la ITM Sălaj este în creştere – interviu cu Luminiţa Nemeş, inspector şef la ITM Sălaj
Reporter: Care sunt problemele cu care se confruntă cel mai des angajaţii din instituţia pe care o coordonaţi? Luminiţa Nemeş: Inspectoratul Teritorial de Muncă Salaj are ca principal scop urmărirea îndeplinirii obligaţiilor legale de către angajatori, unităţi din sector public, privat, mixt şi alte categorii de angajatori, în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă. Această activitate este desfăşurată de către inspectorii de muncă din domeniile de competenţă şi are loc în teren, la sediul angajatorilor şi punctele de lucru. În desfăşurarea acestor acţiuni, inspectorii de…
Mai mult...Se scumpeşte gazul!
Consumatorii vor plăti facturi mai mari la gaz, ca urmare a deciziei Comitetului de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) de a modifica tarifele. Astfel, în cursul acestui an, preţul gazelor pentru populaţiei va creşte cu 10 la sută, în două etape: de la 1 iulie, cu opt procente, şi cu alte două, de la 1 octombrie. În ceea ce priveşte gazele livrate clienţilor noncasnici, acestea costă mai mult cu trei la sută, din prima zi de iulie, o nouă scumpire, tot de trei la sută,…
Mai mult...Accesul publicului la AJOFM se face cu bon de ordine
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, şomeri idemnizaţi sau neindemnizaţi, dar şi angajatorii care vor să ajungă la diferite departamente sau birouri ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj vor putea face acest lucru numai în baza unui bon de ordine. Graţie unui proiect cofinanţat din Fondul Social European, la intrarea în instituţie, a fost instalat un sistem electronic de aranajare ordonată a clienţilor, sistem numit SEDO. Acesta vizează îmbunătăţirea funcţionării serviciului public de ocupare, iar persoanele care doresc să ajungă la anumite departamente sau…
Mai mult...Poliţia Locală arde la buzunare zălăuanii necivilizaţi
Nu mai puţin de 60 de persoane au fost sancţionate cu amenzi contravenţionale în valoare de peste 8.500 de lei de reprezentanţii Poliţiei Locale Zalău. Motivul? Au parcat autoturismele în locuri nepermise, au cerşit pe diferite străzi din municipiu, au tulburat liniştea şi ordinea publică şi, în plus, au răscolit gunoiul din pubele aflate pe stradă. Potrivit unor informaţii furnizate de Lucian Trif, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Zalău, în perioada 13-27 iunie, poliţiştii din cadrul instituţiei au acţionat pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, combaterea actelor de cerşetorie,…
Mai mult...De luni, pepenii se vând oficial la marginea străzii
Peste 40.000 de lei estimează municipalitatea că vor fi atraşi la bugetul Zalăului din închirierea amplasamentelor destinate comercializării pepenilor pe domeniul public. În acest an, Primăria Zalău a scos la licitaţie în vederea închirierii nouă astfel de amplasamente: pe lângă cişmeaua de pe strada 22 Decembrie 1989; lângă Peco, pe strada Porolissum; lângă chioşcul de ziare de pe strada Simion Bărnuţiu; vizavi de Liceul Tehnologic „Voievod Gelu”; lângă Şcoala Generală nr. 1; în parcarea din Stadion; în zona cu pergole de pe strada Avram Iancu; vizavi de Colegiul Tehnic API,…
Mai mult...Din 1 iulie, cresc alocaţiile şi ajutoarele sociale
Peste 6.000 de asistaţi sociali din judeţul Sălaj vor primi începând cu luna iulie indemnizaţii mai mari. Este vorba despre beneficiarii venitului minim garantat şi ai alocaţiei pentru susţinerea familiei. Pentru a compensa creşterea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, Guvernul a stabilit printr-o ordonanţă de urgenţă ca începând cu data de 1 iulie să crească valoarea ajutoarelor sociale şi alocaţiilor pentru susţinerea familiei. Elisabeta Matolcsi, directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Sălaj, instituţia prin intermediul căreia să plătesc toate tipurile de prestaţii sociale…
Mai mult...Se caută mână de lucru în Sălaj
Oferta săptămânală a locurilor de muncă vacante din judeţ aduce persoanelor interesate 112 joburi, în creştere comparativ cu săptămâna trecută. Toate posturile oferite de angajatorii din judeţ au fost declarate la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, iar domeniile de activitate în care se fac angajări sunt industria confecţiilor, industria alimentară, industria lemnului, construcţii şi servicii. Cei mai căutaţi pe piaţa muncii sunt sălăjenii cu studii medii, cu sau fără calificare în anumite domenii de activitate. Din cele 112 locuri de muncă vacanate, valabile în perioada 27…
Mai mult...Şoferii nu vor mai putea evita plata amenzilor
Autorităţile vor avea la dispoziţie cel mult două luni de la data sancţionării să-i înştiinţeze pe conducătorii auto amendaţi. În caz contrar, contravenţia se prescrie. În schimb, vestea proastă este că şoferii nu vor mai putea refuza ridicarea scrisorilor de la poştă, prin care sunt anunţaţi de poliţie de sancţiunea primită. Potrivit unui proiect, Guvernul intenţionează să modifice legea astfel încât şoferii să nu mai poată evita plata amenzilor. Astfel, în momentul în care poştaşul vine cu amenda în plic la uşa destinatarului se consideră că acesta a fost…
Mai mult...De luna viitoare, Casa de Pensii începe distribuirea unei noi serii de bilete de tratament
Pensionarii, dar şi persoanele asigurate în sistemul public de pensii, care doresc să urmeze un tratament balnear, pot depune în această perioadă la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj cerere pentru acordarea unui bilet de tratament. Potrivit unor informaţii furnizate de Anamaria Ielciu, director adjunct al instituţiei, în această perioadă a început repartiţia biletelor de tratament către solicitanţi, a şaptea serie, cu începere a tratamentului din data de 9 iulie, pentru seria în curs fiind valabile 204 bilete. Pentru 18 zile de tratament în care sunt incluse trei mese zilnice…
Mai mult...Educatoarele cu experienţă pot câştiga o leafă de 2.500 de euro lunar
Sălăjencele cu diplomă de bacalaureat şi cu experienţă educaţională în grădiniţă pot câştiga un salariu de 2.500 de euro lunar. Graţie unui angajator din Germania, Asociaţia Internaţională pentru Tineret, Verein fur Internationalae Jugendarbeit, reprezentantă a Direcţiei pentru Tineret din Stuttgart, în această perioadă, până la finalul lunii iunie, sunt oferite 25 de locuri de muncă pentru educatoare. Persoanele interesate de aceste joburi trebuie să ştie că termenul limită de aplicare al CV-ului este 30 iunie 2013, care se transmite, redactat în limba germană, pe adresa de e-mail simo@vij-stuttgart.de Pentru a…
Mai mult...