Italienii, maghiarii şi moldovenii, cei mai mulţi străini cu drept de rezidenţă în Sălaj

  Numărul străinilor din Sălaj a înregistrat o uşoară creştere în anul 2013, potrivit datelor Biroului de Imigrări al judeţului. În schimb, s-a observat o scădere constantă a cererilor pentru eliberarea autorizaţiilor de muncă. În ultima perioadă s-a constatat o scădere importantă a cererii forţei de muncă la nivel judeţean, situaţie în care angajatorii s-au orientat spre forţa de muncă autohtonă, criza economică având repercusiuni importante asupra dezvoltării proiectelor de investiţii derulate în principal de cei doi mari operatori economici din judeţ, Tenaris şi Michelin”, a explicat comisarul Nicolae Pavel,…

Mai mult...

Şapte tone de miere de la UE îi va „îndulci” pe sălăjenii nevoiaşi

Peste şapte tone de miere sunt aşteptate să ajungă în aceste zile în depozitele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj, ne-a declarat Violeta Milaş, directorul instituţiei. De aici, produsul va fi direcţionat către cele zece primării din judeţ care au avut ghinionul de a primi miere neconformă în cadrul Planului european de ajutorare a persoanelor cele mai defavorizate (PEAD) 2013. La rândul lor, primăriile vor avea misiunea de a distribui produsul către sălăjenii nevoiaşi. Reamintim că la finele lunii octombrie a anului trecut, DGASPC Sălaj a…

Mai mult...

Lipsa zăpezilor aduce economii în bugetul Consiliului Judeţean

Dacă în agricultură, vremea atipică pentru această perioadă a anului constituie un risc major, pentru bugetul judeţului, temperaturile destul de ridicate şi lipsa zăpezii ar putea atrage o economie de 900.000 de lei. La rândul lor, primăriile din judeţ ar putea rămâne pe stoc cu mii de tone de material antiderapant. Pentru deszăpezirea drumurilor judeţene în sezonul rece 2013-2014, Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj şi-a propus să aloce primăriilor 1,8 milioane de lei, cu 50 la sută mai mulţi decât în anul anterior. O primă tranşă, în valoare de 900.000 de…

Mai mult...

Din 1 aprilie, buletin cu cip şi amprente

Sălăjenii vor putea intra în posesia buletinelor electronice din 1 aprilie a acestui an. Cel puţin asta susţin autorităţile. Diferenţa dintre actele de identitate pe care le avem în prezent şi cele care urmează să apară, este majoră. Dacă acum actele de identitate sunt tipărite doar pe faţă, cele noi vor fi imprimate şi pe faţă şi pe verso. Buletinele noi vor fi de dimensiuni mai mici, de mărimea unui card bancar, vor avea cip, date biometrice şi vor conţine şi numele părinţilor. Rămâne la alegerea titularului să decidă dacă…

Mai mult...

Sălajul are peste 600 de copii instituţionalizaţi şi doar 28 adoptabili

Şapte copii orfani sau abandonaţi de părinţii naturali au fost înfiaţi în cursul anului trecut, în judeţul Sălaj, în timp ce alţi şapte au fost încredinţaţi familiilor adoptive. Lor li se adaugă 28 de micuţi care au fost declaraţi adoptabili. În tot acest timp, în grija statului – în orfelinate ori la asistenţii maternali – se află 640 de copii. Deşi noua lege a adopţiilor se anunţa a fi revoluţionară, rezultatele sunt modeste. Faţă de anul 2012, când cinci copii din judeţ au fost adoptaţi, în 2013, numărul celor care…

Mai mult...

Deşi riscă să rămână cu marfa pe stoc, patronii magazinelor din Zalău ţin cu dinţii de preţuri

Comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Zalău nu sunt interesaţi să-şi vândă marfa de sezon, aflată pe stoc în magazinele pe care le administrează, la preţ redus. Chiar dacă oficial, din 15 ianuarie începe sezonul soldărilor la produsele de toamnă-iarnă, în municipiul Zalău nici un comerciant nu a notificat până în prezent primăria din municipiu cu privire la faptul că vor să aplice soldări. Şi asta, cel mai probabil, din cauza faptului că, procedura este una destul de complicată. Mai exact, comercianţii sunt obligaţi să întocmească liste cu produsele…

Mai mult...

Locuri de muncă pentru sălăjeni, la cules de căpşuni în Danemarca

Sălăjenii care vor să lucreze sezonier, în străinătate, au în prezent o ofertă de muncă în agricultură, în Danemarca. Graţie serviciului Eures, din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, în această perioadă, un angajator din ţara precizată pune la bătaie 35 de locuri de muncă, în agricultură, la culesul căpşunilor. Potrivit ofertei, durata contractului de muncă are o valabilitate de maxim şapte săptămâni, de la începutul lunii iunie şi până la jumătatea lunii august, iar candidaţii interesaţi de aceste slujbe sezoniere trebuie să aibă minim 18…

Mai mult...

Autorităţile vor alocaţie de hrană mai mare pentru sălăjenii instituţionalizaţi

Majorată anul trecut cu un leu, de la 10, la 11 lei/zi, alocaţia de hrană a persoanelor aflate în centrele rezidenţiale sau de zi din Sălaj acoperă cu greu cele cinci mese ce trebuie asigurate zilnic. În acest sens, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj nu exclud să solicite Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj majorarea acestei alocări. „Am solicitat Institutului Naţional de Statistică să ne transmită indicele de creştere a preţurilor, în funcţie de care vom stabili dacă solicităm administraţiei judeţene majorarea cuantumului alocaţiei de hrană”,…

Mai mult...

Armata face angajări

  Ministerul Apărării Naţionale scoate la concurs mai multe posturi vacante. Măsura a fost luată pentru asigurarea unui proces transparent de ocupare al acestor poziţii. Funcţiile vacante, de la nivel de comandant brigadă până la şef structură din cadrul Statului Major General, au fost publicate pe site-ul Direcţiei de Management Resurse Umane, potrivit unui comunicat al MApN. Activităţile de selecţie în vederea încadrării acestora vor fi demarate în perioada următoare. „Deocamdată nu s-a primit nimic oficial. Urmează ca în perioada următoare să primim mai multe informaţii privind condiţiile în care…

Mai mult...

Alături de poliţiştii locali, Episcopia Sălajului întoarce armele împotriva cerşetoriei

  O campanie de prevenire şi combatere a cerşetoriei a fost demarată în urmă cu aproximativ o lună în municipiului Zalău. Atât pe stâlpii din localitate, cât şi în vitrinele magazinelor, în special a celor din zonele mai aglomerate, au fost lipite afişe, prin care reprezentanţii Poliţiei Locale îndeamnă cetăţenii să nu încurajeze cerşetoria. „Nu le oferi bani! Cerşetorii câştigă mai bine decât tine!” este unul dintre mesaje. Iniţiativa unei astfel de acţiunii aparţine Poliţiei Locale Zalău.”Ducem o luptă fără sfârşit cu acest fenomen al cerşetoriei. Singura arma a noastră…

Mai mult...

Şase patroni sălăjeni, amendaţi pentru „munca la negru”

Şase administratori ai unor societăţi comerciale din judeţul Sălaj, care au primit la muncă şase persoane fără forme legale de angajare, au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 60.000 de lei de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj. Amenzile au fost aplicate în cursul lunii decembrie 2013 în cadrul unor controale desfăşurate de inspectorii de muncă la aproximativ 160 de unităţi. Potrivit unor informaţii furnizate de Mariana Pop, purtător de cuvânt al ITM Sălaj, acţiunile de verificare au fost realizate atât în domeniul relaţiilor de muncă…

Mai mult...

Peste 7.000 de carnete de muncă sunt abandonate în arhiva ITM Sălaj

Peste 7.000 de carnete de muncă aflate în arhiva Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj aşteaptă să fie ridicate de titulari. Chiar dacă acestea au fost scoase din uz, încă de la începutul anului 2011, în favoarea Registrului electronic de evidenţă al salariaţilor, titularii acestor acte, care atestă vechimea în muncă, sunt aşteptaţi la sediul ITM Sălaj pentru a le ridica. Potrivit unor informaţii furnizate de Luminiţa Nemeş, inspector şef al ITM Sălaj, la finalul lunii decembrie 2013, în arhivele instituţiei, se aflau 7.144 de carnete de muncă, dintre care…

Mai mult...

Retrospectivă. Anul 2013, așa cum a fost (IV)

Daniel Săuca Pe baza articolelor, știrilor apărute în „Magazin Sălăjean” vă prezint o retrospectivă subiectivă a anului 2013. Episodul și trimestrul. Un an parcă mai bogat în evenimente (de presă) decât precedentul. Ceea nu e neapărat un lucru bun. Octombrie La Moigrad s-a deschis prima bibliotecă sătească modernă din județ și luna octombrie în retrospectiva de față. Oleacă de scandal la Pericei, pe motiv de discrimare, și la Zalău, cu încălzirea școlilor. Iubirea cu E-Star Budapesta continuă. Multe primării, în colaps financiar. Și-au revenit. Mai mult sau mai puțin. Iluminat…

Mai mult...

Inspecţia tehnică a maşinii, obligatorie şi în limba engleză

Şoferii sălăjeni care intenţionează să circule pe teritoriul Uniunii Europene vor fi nevoiţi să aibă şi un document în limba engleză care să atesteze starea tehnică a maşinii. Certificatul va fi primit de conducătorii auto în momentul în care se vor prezenta la inspecţia tehnică periodică. Distribuirea noului act a început abia anul acesta, iar sancţiuni pentru cei care nu-l deţin se vor aplica abia peste doi ani. Atunci se presupune că toţi şoferii ar fi trebuit să-şi reînnoiască inspecţia tehnică a maşinii şi să primească şi documentul cu valoare…

Mai mult...