Un sălăjean și un localnic din Huedin, reținuți după o bătaie într-un magazin

Un sălăjean a fost implicat într-un conflict în orașul Huedin din județul vecin.

Potrivit polițiștilor din Cluj, doi bărbați, în vârstă de 34 și 48 de ani, au fost reținuți în urma unor scene violente petrecute într-un magazin non-stop din localitate.

Incidentul dintre cei doi a avut loc în dimineața zilei de 18 mai, iar aceștia au fost reținuți de polițiștii clujeni pentru 24 de ore.

Pe fondul unui conflict spontan, cei doi bărbați, unul din Huedin și celălalt din județul Sălaj, și-ar fi aplicat reciproc mai multe lovituri cu pumnii.

Martoră la incident a fost o angajată a societății comerciale, dar și un client aflat în magazin, situația provocând indignare și o stare de temere în rândul persoanelor aflate în incintă.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au decis reținerea celor doi suspecți pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu, aceștia au ajuns în fața judecătorilor pentru dispunerea altor măsuri preventive.

One Thought to “Un sălăjean și un localnic din Huedin, reținuți după o bătaie într-un magazin”

Leave a Comment