Acuzaţi de contrabandă cu peste 127.000 de pachete de ţigări şi condamnaţi la închisoare cu suspendare. Aceasta este decizia judecătorilor sălăjeni, dată în cazul celor şase membri ai grupului infracţional din judeţele Sălaj, Satu Mare şi Maramureş, trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Cercetaţi în stare de libertate pe parcursul procesului, contrabandiştii au stat o zi în spatele gratiilor, cât au fost reţinuţi de poliţişti. Pe de altă parte, inculpaţii vor trebui să plătească statului român prejudiciul total cauzat, care se ridică la valoarea de peste 327.000…
Mai mult...Categorie: Prima Pagina
Zeci de sălăjeni au rămas fără apă
Câteva zeci de locuinţe din Zalău au rămas, în cursul acestei săptămâni, fără apă la robinet. Consumatorii au sesizat Compania de Apă Someş Cluj Sucursala Sălaj, iar deficienţele au fost remediate la scurt timp de la anunţarea dispeceratului. Zilele trecute, proprietarii imobilelor de străzile George Coşbuc şi Dumitru Mărgineanu au sesizat reprezentanţii CAS că nu au apă, alarmaţi că nu au debite la plata facturilor pentru serviciile de apă şi canalizare către firmă. Directorul sucursalei judeţene, Marcel Zaharia, ne-a spus că situaţia a fost remediată în două ore din momentul…
Mai mult...Trei zile de distracţie la Şimleu Silvaniei
Cea de-a 11 ediţie a Zilelor Şimleului debutează astăzi. Manifestările includ spectacole de muzică populară şi uşoară, expoziţii de pictură şi fotografie, foc de artificii. Vineri, de la ora 17.30 la Clubul Copiilor va avea loc întâlnirea formaţiilor invitate la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „La Fântâna Dorului”, de la ora 18.30 până la ora 19.20 se va desfăşura parada portului, cîntecului şi jocului popular de la Clubul Copiilor, prin parcul oraşului la scena de pe Podul Nou. De la ora 19.30 se va semnalul de…
Mai mult...Angajatorii întorc spatele şomerilor cu studii superioare
Şomerii sălăjeni cu studii superioare nu beneficiază, în această săptămână, de nicio ofertă din partea agenţilor economici din judeţ. Potrivit informaţiilor furnizate de directorul AJOFM Sălaj, Romeo Sârca, pe piaţa muncii din judeţ sunt disponibile 124 de locuri de muncă, cu 23 mai puţine faţă de săptămâna trecută. Cele mai multe joburi vacante sunt în domeniul confecţiilor – 45, în servicii – 41, construcţii – 30 şi industria alimentară – 8. În timp ce şomerii cu pregătire superioară nu dispun de nicio ofertă de angajare pentru persoanele cu studii medii…
Mai mult...Peste 2.500 de spectatori la „Tenaris CineLatino” Zalău
Primul festival de film „Tenaris CineLatino” a adunat în faţa marilor ecrane peste 2.500 de spectactori din municipiile Zalău şi Călăraşi. Numărul record de spectatori la o singură proiecţie s-a înregistrat în Zalău, unde peste 500 de persoane au vizionat filmul din deschiderea festivalului, „Despre oameni şi melci”, regizat de Tudor Giurgiu. De altfel, la deschiderea evenimentului a participat în municipiul nostru chiar regizorul filmului, pentru a-şi prezenta producţia şi a discuta cu spectatorii. Un alt invitat special al Tenaris CineLatino a fost regizorul argentinian Santiago Mitre. El a discutat…
Mai mult...Contestaţiile la bacalaureat vin cu surprize neplăcute
Cei peste 420 de candidaţi sălăjeni care au depus contestaţii pentru reevaluarea lucrărilor la examenul de bacalaureat vor afla, astăzi, rezultatele finale din această sesiune. În fapt, aceştia vor şti dacă au promovat examenul, dacă media le-a fost majorată sau, în cazuri nefericite, dacă le-a fost scăzută media în urma contestării primelor rezultate. Iar veştile nu sunt tocmai bune pentru o parte dintre nemulţumiţi. Potrivit inspectorului şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Maria Pop, cele mai multe dintre contestaţiile depuse de candidaţii sălăjeni la examenul de bacalaureat nu…
Mai mult...S-a răsturnat cu maşina, pe Meseş
O tânără în vârstă de 18 ani, din Zalău, a trecut printr-o groaznică sperietură, joi după-amiază, după ce a pierdut controlul maşinii, pe drumul E81, pe Meseş, şi s-a răsturnat în şanţ. La faţa locului s-au deplasat imediat un echipaj de ambulanţă, poliţiştii şi pompierii militari. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat că joi, în jurul orei 13, pompierii zălăuani au intervenit pentru a sabla carosabilul în urma unui accident de circulaţie petrecut pe Meseş. „Mai multe bucăţi din…
Mai mult...Lucian Bode: „Cerem tuturor sălăjenilor cinstiţi să iasă la vot”
Lucian Bode, preşedintele PDL Sălaj, a făcut, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, o serie de afirmaţii cu privire la ceea ce democrat-liberalii consideră a fi „cronologia unei lovituri de stat”. În opinia liderului pedelist, acţiunile USL din ultima perioadă au sfidat toate regulamentele Parlamentului, călcându-se astfel în picioare toate instituţiile democratice ale României. „Acţiunile socialiştilor au dus la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Primul pas a fost înlocuirea Avocatului Poporului. Pasul doi – modificarea Legii CCR prin Ordonanţă de Urgenţă. Pasul trei – înlocuirea celor doi preşedinţi ai Senatului…
Mai mult...FC Zalău, două amicale înaintea stagiului de pregătire de la Sovata
Reveniţi din vacanţă la începutul acestei săptămâni, jucătorii de la FC Zalău vor pleca duminică într-un stagiu de pregătire de şapte zile, în staţiunea Sovata. Până atunci însă, „alb-albaştrii” şi-au programat două jocuri de verificare, ambele cu echipe din Liga a IV-a Sălaj. Primul meci amical a avut loc chiar ieri după-amiază, de la ora 18, pe terenul echipei CS Barcău Nuşfalău, iar al doilea este programat mâine, de la ora 9, la Jibou, în faţa echipei Rapid. La antrenamentele din această săptămână s-au prezentat şi cinci jucători noi printre…
Mai mult...Monstrul care şi-a violat mama, condamnat la 5 ani de închisoare
Bărbatul în vârstă de 38 de ani, din localitatea Aleuşd, comuna Halmăşd, bestia care la începutul lunii decembrie a anului trecut şi-a violat mama, de 60 de ani, a fost condamnat miercuri la 5 ani de închisoare în regim de detenţie. Inculpatul era cât pe ce să scape de pedeapsă, după ce mama acestuia ar fi spus judecătorilor şimleuani, la proces, că nu fiul ei a fost cel care a batjocorit-o, ci un anume individ, pe nume Sandu sau Alexandru, dintr-o altă comună sălăjeană. Potrivit informaţiilor furnizate de Maria Man,…
Mai mult...Şimleuanul Liviu Antal, trei goluri pentru FC Vaslui în cantonamentul din Austria
Transferat în această vară la de la Oţelul Galaţi la FC Vaslui, după ce devenise campion naţional cu gruparea gălăţeană, fotbalistul şimleuan Liviu Antal îşi va încheia azi stagiul de pregătire din Austria cu echipa moldavă, urmând să fie prezent în acest weekend la Şimleu Silvaniei. Mijlocaşul de bandă ne-a povestit că acomodarea la FV Vaslui a fost rapidă şi uşoară, având în vedere că îi cunoştea dinainte pe majoritatea jucătorilor. „M-am acomodat foarte bine datărită grupului pe care l-am întâlnit la echipă. M-am integrat foarte bine, pentru că pe…
Mai mult...Sergiu Ilieş, în atenţia campioanei Remat Zalău
Dacă va ajunge la o înţelegere cu cei din conducere, voleibalistul zălăuan îl va înlocui pe postul de ridicător pe Andrei Stoian Campania de transferuri continuă la campioana Remat, conducerea clubului intenţionând să aducă în zilele următoare, la formaţia de sub Meseş, încă doi voleibalişti străini şi doi români. Totul este deocamdată doar la nivel de discuţii, însă una dintre variante este şi readucerea la echipă a ridicătorului zălăuan Sergiu Ilieş. Pe acest post evoluează Andrei Stoian, voleibalist revenit la Remat în urmă cu două sezoane, însă, în acestă vară,…
Mai mult...O istorie a oamenilor bolnavi în cartea profesorului Florin Chiş
Un inestimabil document util istoricilor, medicilor, cercetătorilor, cadrelor didactice şi publicului a văzut recent lumina tiparului. Lucrarea a fost realizată de profesorul Florin Ioan Chiş-cadru didactic la Şcoala Gimnazială „Horea” din Cizer şi abordează o temă mai puţin tratată în România: epidemiile şi măsurile luate pentru eradicarea acestora în Nord-Vestul ţării, în perioada secolelor XVIII-XIX. Sălăjeanul Florin Ioan Chiş a lansat, în urmă cu două zile, la Zalău lucrarea „Epidemiile şi eradicarea lor în Nord – Vestul României (secolele XVIII-XIX)”. Lucrarea a fost publicată la Editura „Mega” din Cluj Napoca…
Mai mult...Colaborarea dintre FC Zalău şi Consiliul Judeţean rămâne sub semnul întrebării
„Cu mine nu a discutat nimeni nici despre obiectivele echipei, nici despre acoperirea nevoilor financiare”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc Chiar dacă preşedintele clubului FC Zalău, Ioan Morar, a afirmat înaintea încheierii sezonului 2012 – 2013, că vrea să întocmească în această vară un proiect prin care să primească sprijin şi din partea Consiliului Judeţean Sălaj, colaborarea dintre cele două părţi rămâne, în continuare, sub semnul întrebării. La doar câteva zile după ce vicepreşedintele Csoka Tiberiu a afirmat că instituţia Consiliului Judeţean va susţine financiar echipa de…
Mai mult...