Abandonul școlar este un fenomen îngrijorător, care fură viitorul copiilor proveniți din medii vulnerabile. Lipsa de resurse a părinților împinge unele familii la gestul extrem de retragerea celor mici din sistemul de învățământ. Această situație, replicată în multe comunități cu venituri modeste, este un adevărat pericol pentru societate, în ansamblu. Adică: o bombă socială cu ceas, care va exploda când generația copiilor de azi va ajunge la maturitate. Asociația „Sălăjenii contează” se implică în efortul comun de la nivelulcomunităților de a reduce abandonul școlar în județ. Azi, acțiunile derulate în…
Mai mult...Categorie: Invatamant
În Sălaj, măsuri sporite de securitate în apropierea unităților de învățământ
Inspectorul-șef al Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj, comisarul-șef de poliție Marius Stupar, a declarat că au fost luate măsuri suplimentare de securitate pe fondul apropierii noului an școlar, iar în apropierea unităților de învățământ vor fi mobilizate forțe suplimentare de poliție și jandarmi, dar și ale structuri de securitate, totul din dorința de a descuraja încălcarea legii. Se dorește ca prezența oamenilor legii în apropierea unităților de învățământ să descurajeze infractorii, hoții, agresorii și orice fel de încălcare a legii.
Mai mult...13 unități de învățământ sălăjene nu au autorizație sanitară
Pregătirile pentru începerea noului an școlar au fost analizate astăzi în cadrul ședinței Colegiului Prefectural. Prezent la eveniment, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Sălaj, profesorul Gheorghe Bancea, a declarat că nu vor fi probleme și că noul an de învățământ va începe în condiții bune, firești. Potrivit lui Gheorghe Bancea, 13 școli și grădinițe nu au încă autorizație sanitară din cauza necesității unor lucrări de reabilitare a infrastructurii, pe fondul lipsei apei potabile curente, pentru că au grupuri sanitare necorespunzătoare, iar canalizarea lipsește. Coordonatorul învățământului sălăjean a dat asigurări…
Mai mult...Bacalaureat, sesiunea de toamnă: 30% dintre candidați au promovat
Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj au publicat, în data de 30 august, rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) la probele Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea august 2024. Rezultatele au fost afișate și în Centrele de Examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR). În județul…
Mai mult...Studenţi de la Geografia Turismului „pe teren”, la singura pensiune cu acoperiş de paie din judeţ
Un grup de studenţi ai Facultăţii de Geografie, extensia Geografia Turismului din Zalău au vizitat, joi, pensiunea Casa Catrinei, din localitatea Văleni, în cadrul unei vizite de studiu ce a avut ca scop familiarizarea viitorilor profesionişti în domeniu cu ceea ce înseamnă turismul rural din judeţul nostru. Studenţii au fost însoţiţi de cadrul didactic universitar Rozalia Benedek, asistent universitar doctor, alături de reprezentanţi ai ADI Ţara Silvaniei, organizatori ai evenimentului. „Le-am prezentat studenţilor povestea singurei pensiuni cu acoperiş de paie din Zalău, o unitate de cazare în care noi ne-am…
Mai mult...Fonduri europene de 2,2 miliarde euro pentru educaţie
Educaţia autohtonă primeşte o nouă „injecţie” cu optimism sub forma unor fonduri europene. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat că ţara noastră va putea beneficia de încă 2,2 miliarde de euro pentru educaţie şi formare profesională, din fonduri europene, prin Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare. Potrivit ministrului: „”Buget record pentru educaţie şi formare în România! Astăzi am primit o veste excelentă: ţara noastră va putea beneficia de încă 2,2 miliarde de euro pentru educaţie şi formare profesională, din fonduri europene, prin Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare!”. Potrivit ministrului Educaţiei, această…
Mai mult...„Misiune” la final de vacanță
Da, jandarmii și polițiștii sălăjeni au organizat o misiune special concepută pentru finalul vacanței de vară. Oamenii legii au fost prezenți în curtea Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău unde au prezentat autospeciale și mijloace de intervenție. De asemenea, au fost desfășurate activități interactive în scop preventiv-educativ. La eveniment au participat copiii înscriși în cadrul școlii de vară organizate de părintele paroh Adrian Onica. „Aprecierea pe care ne-au arătat-o cei prezenți la activitate, ne-a bucurat și ne-a onorat în același timp”, este mesajul echipelor alcătuite din oamenii legii.
Mai mult...Noul regulament școlar: cursuri online pentru elevele gravide și elevii cu boli grave
Începând cu anul școlar 2024-2025, elevele gravide, tinerii părinți și elevii care suferă de afecțiuni grave de sănătate vor avea posibilitatea de a participa la cursuri în format online sau hibrid, conform noului Regulament de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar. Această măsură, adoptată prin Ordinul Ministerului Educației și publicată în Monitorul Oficial, vizează prevenirea și combaterea abandonului școlar în rândul categoriilor vulnerabile de elevi. Regulamentul introduce o serie de noutăți menite să sprijine elevii aflați în situații speciale. Astfel, elevele gravide și tinerii părinți vor putea beneficia…
Mai mult...Un singur candidat absent la proba de Limba și literatura maternă a examenului de Bacalaureat
În județul Sălaj, la ultima probă scrisă, proba la limba și literatura maternă din cadrul Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea august, au fost prezenți 20 de candidați, adică un procent de 95,23% din totalul de 21 de candidați înscriși. Proba s-a desfășurat fără să se înregistreze tentative de fraudă sau alte incidente. Subiectele și baremele de corectare sunt publicate pe site-ul subiecte.edu.ro de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Primele rezultate vor fi afișate în data de 26 august, până la ora 12, în Centrele de Examen…
Mai mult...Noul regulament școlar: minimum patru note pe an la fiecare disciplină
Începând cu anul școlar 2024-2025, profesorii din învățământul preuniversitar vor fi obligați să acorde cel puțin patru note pe an la fiecare materie, conform noului Regulament de Organizare și Funcționare al Unităților de Învățământ Preuniversitar. Documentul, aprobat prin ordin de ministru în data de 6 august și publicat în Monitorul Oficial în data de 12 august, introduce modificări față de versiunea anterioară a regulamentului, în vigoare până în prezent. Prevederea introduce o normă minimă de notare pentru profesori, stabilind că numărul de note acordate anual fiecărui elev la fiecare disciplină…
Mai mult...Elev eliminat din examenul de Bacalaureat pentru tentativă de fraudă
În județul Sălaj, la cea de-a doua probă scrisă a Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea august, din totalul de 239 de candidați înscriși, au fost prezenți 195 de candidați, adică 81,58%. La examen nu s-au prezentat 44 de candidați. Un candidat a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă și anume utilizarea unui telefon mobil și a unor căști. Pe platformă au fost încărcate 194 de lucrări. Subiectele și baremele de corectare sunt publicate pe site-ul subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Începând cu…
Mai mult...Fără latrine în curtea școlilor din Sălaj
Sălajul se numără pe lista județelor unde nu mai există școli cu latrine în curte, iar acolo unde sunt toalete în afara clădirilor principale, autoritățile au derulat lucrări de modernizare și racordare la rețeaua locală de apă, a declarat, la solicitarea redactorului Magazin Sălăjean, directorul Direcției de Sănătate Publică Sălaj, Ligia Marincaș. În aceste zile, echipe mixte formate din inspectori sanitari, pompieri, dar și alți specialiști, efectuează controale în școli și grădinițe, pentru a vedea dacă sunt probleme, dacă unitățile de învățământ sunt pregătite pentru începerea noului an școlar. Vizată…
Mai mult...Bacalaureat august: proba la Limba și literatura română, fără incidente
În județul Sălaj la proba scrisă a Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea august 2024, la Limba și literatura română, din totalul de 195 de candidați înscriși au fost prezenți 163 de candidați, adică 83,58%. La examen nu s-au prezentat 32 de candidați. Prima probă s-a desfășurat fără să se înregistreze tentative de fraudă sau alte incidente. Subiectul și baremul de corectare au fost publicate la ora 15, în data de 19 august, când a avut loc proba scrisă, pe site-ul subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în…
Mai mult...Profesorii sancționați, excluși din organizarea examenelor de Bacalaureat și Evaluarea Națională 2025
Ministerul Educației a anunțat noi măsuri stricte pentru organizarea examenelor naționale din anul școlar 2024-2025. Potrivit unor proiecte de ordin de ministru, puse în consultare publică până în data de 26 august, profesorii care au comis greșeli în trecut sau au fost sancționați în cariera lor nu vor mai avea dreptul să participe la organizarea, asistența sau evaluarea examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională din 2025. Această decizie vizează profesorii care, în sesiunile anterioare ale examenelor naționale sau simulărilor acestora, nu și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile sau au fost sancționați pentru…
Mai mult...