Afumătorie distrusă în incendiu

Anexa unei gospodării din localitatea Ip a fost cuprinsă de flăcări în noaptea de miercuri spre joi. Incendiul a izbucnit în jurul orei 3,30, la faţa locului intervenind un echipaj de pompieri al Gărzii Nuşfalău, potrivit informaţiilor primite de la Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj. „Cauza probabilă a fost utilizarea focului deschis nesupravegheat în locuri deschise. Incendiul a izbucnit la afumătoria gospodăriei, flăcările extinzându-se şi la anexa aflată în imediata apropiere”, a a precizat reprezentantul ISU Sălaj. Au ars circa zece metri…

Mai mult...

Pompierii sălăjeni s-au întrecut la Zalău

  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Porolissum” al judeţului Sălaj a organizat marţi, 10 iunie, Concursurile Profesionale ale Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă. Competiţiile s-au desfăşurat la sediul ISU Sălaj şi la stadionul municipal din Zalău. Scopul concursului a fost dezvoltarea şi perfecţionarea atitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, conform explicaţiilor purtătorului de cuvânt al ISU Sălaj, Lucian Jacodi. Pompierii sălăjeni au avut de susţinut patru probe: scara de fereastră, pista cu obstacole pe 100 m, ştafeta de 4×100 metri…

Mai mult...

Socrul gelos, trimis în judecată pentru tentativă de omor

Bărbatul din Camăr care şi-a înjunghiat ginerele, în 14 mai, supărat că acesta din urmă îi făcea ochi dulci soacrei, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, sub acuzaţia de tentativă de omor. Dosarul a fost înregistrat vineri, la Tribunalul Sălaj. Potrivit anchetatorilor, pe fondul unei crize de gelozie, între G. Istvan şi ginerele său în vârstă de 38 de ani, domiciliat în Nuşfalău, a izbucnit un conflict spontan. Întreaga scenă s-a petrecut în 14 mai, în gospodăria inculpatului, unde victima se afla…

Mai mult...

Crucea Roşie Sălaj, pe podium la concursul zonal de prim ajutor

Un echipaj format din tineri voluntari ai Crucii Roşii Filiala Sălaj a participat, la finele săptămânii trecute, la etapa zonală a competiţiei naţionale a echipelor de prim ajutor din cadrul Detaşamentelor de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă. Concursul, ce s-a desfăşurat sâmbătă, 7 iunie, la Cluj-Napoca, a reunit echipaje din judeţle Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Bihor şi Bistriţa. Potrivit informaţiilor primite de la Laura Bungeţeanu, director Filiala Sălaj a Crucii Roşii, echipa sălăjeană, formată din Florin Valentin Păuşan, Adelina Cîmpan, Raul Mastan, Paul Mastan şi Carmen Moldovan, s-a clasat…

Mai mult...

Femeie rănită grav între Poarta Sălajului şi Românaşi

O femeie de 50 de ani a ajuns duminică, 8 iunie, în stare gravă la spital, în urma unui accident de circulaţie petrecut între localităţile Poarta Sălajului şi Românaşi. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 22,20, potrivit informaţiilor primite de la Tincuţa Dumuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. Adrian T. de 37 de ani, din Zalău, în timp ce conducea un autoturism între localităţile menţionate, a lovit o femeie de 50, din Românaşi, care se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă. În urma impactului, aceasta…

Mai mult...

Sălăjeancă accidentată din propria-i neatenţie

O sălăjeancă de 38 de ani s-a ales, luni, 9 iunie, cu leziuni uşoare după ce a provocat un accident de circulaţie în comuna clujeană Mintiu Gherlii. Potrivit poliţiştilor clujeni, în timp ce conducea autoturismul pe drumul naţional 1C, în satul Buneşti, comuna Mintiu Gherlii, judeţul Cluj, din direcţia Dej spre Gherla, la intersecţia cu centura ocolitoare a municipiului Gherla, şoferiţa nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului cedează trecerea. Conducătoarea auto a efectuat virajul la stângă fără să se asigure corespunzător şi a intrat în coliziune cu autovehiculul condus regulamentar,…

Mai mult...

Tineri sălăjeni arestaţi preventiv pentru ultraj

Doi tineri din Sălaj, unul de 21 de ani şi celălalt de 28 de ani, au fost arestaţi preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, după ce au provocat scandal, în noaptea de 7 spre 8 iunie, în municipiu Baia Mare, în zona Pirita. În urma conflictului, doi poliţişti au fost răniţi, iar autospeciala poliţiei a fost vandalizată. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, un echipaj mixt format din doi poliţisti şi un jandarm s-a deplasat în noaptea respectivă în zona Pirita…

Mai mult...

I-au ars șura și utilajele agricole

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineața la anexa unei gospodării din localitatea Derșida. Detașamentul de Pompieri Zalău a intervenit cu două autospeciale cu spumă și apă pentru a stinge incendiul. ”Au ars 40 de metri pătrați de acoperiș, o tonă și jumătate de lucernă și mai multe utilaje agricole”, ne-a declarat Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj. Cauza probabilă a incendiului a fost un scircuit electric la un aparat lăsat sub tensiune nesupravegheat.

Mai mult...

Accident cu două victime în municipiu

  Două persoane au fost rănite uşor miercuri, 4 iunie, în urma unui accident de circulaţie, ce a avut loc pe strada Bujorilor din municipiu. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 11,30, cauza producerii acestuia fiind neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Damian P. de 66 de, din Moigrad, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe strada menţionată nu a adaptat viteza la condiţiile de drum în curbă, a derapat şi a pătruns…

Mai mult...

Condamnat cu suspendare pentru că şi-a corupt sexual verişoara minoră

Tânărul de 21 de ani din localitatea Sînmihaiu Almaşului trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj sub acuzaţia de corupţie sexuală în formă continuată a fost găsit vinovat de către magistraţii zălăuani şi condamnat la opt luni de închisoare. Instanţa a decis să suspende condiţionat executarea pedepsei pe o durată de doi ani şi opt luni, perioadă ce constituie termen de încercare pentru inculpat. De asemenea, tânărul a fost obligat să achite părţii vătămate şi părinţilor acesteia despăgubiri materiale în valoare de 600 de lei,…

Mai mult...

Incendiu în Poarta Sălajului, provocat de o scânteie

O anexă gospodărească din localitatea Poarta Sălajului a fost cuprinsă de flăcări joi seara, în jurul orei 23. Cauza probabilă a incendiului a fost o scânteie de la o maşină agricolă. Potrivit informaţiilor primite de la Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, la faţa locului a intervenit un echipaj de pompieri al Detaşamentului Zalău. „Au ars 30 de baloţi de fân, 200 de kilograme de fân, precum şi diverse bunuri depozitate în anexă. Din fericire, intervenţia promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la…

Mai mult...

Directorul Curţii de Conturi Sălaj, decorat de preşedintele Băsescu

Doruţ Grec, directorul Curţii de Conturi Sălaj, a fost decorat de către preşedintele României cu ordinul „Meritul Industrial şi Comercial” în grad de cavaler, cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României. Alături de oficialul sălăjean au mai fost decoraţi şi alţi reprezentanţi ai Curţii de Conturi, „pentru integritatea, dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă în exercitarea actului de control, contribuind, pe această cale, la mai buna întrebuinţare a resurselor financiare ale statului”, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.…

Mai mult...

Amenzile de circulaţie cresc de la 1 iulie

Şoferii vor plăti amenzi mai mari dacă nu respectă regulile de circulaţie, începând cu prima zi a luni iulie, ca urmare a creşterii salariului minim pe economie. Astfel, din 1 iulie, cea mai mică amendă va fi de 180 de lei, iar cea mai mare, de 1.800 de lei, pentru persoane fizice, respectiv 9.000 de lei, pentru persoane juridice. Potrivit Codului Rutier, amenzile contravenţionale se stabilesc în funcţie de numărul punctelor-amendă aplicate, un astfel de punct reprezentând valoric 10 la sută din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărârea…

Mai mult...

A încercat să-i mituiască pe poliţişti ca să nu sufle în fiolă

Un bărbat din localitatea Criştelec, comuna Măerişte, a fost trimis în judecată de către procurori pentru dare de mită şi sustragere de la recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, dosarul fiind înregistrat miercuri, la Tribunalul Sălaj. Potrivit informaţiilor furnizate de către Crin Bologa, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Ioan Marcel O. a fost oprit în trafic în 23 aprilie de către rutieriştii din cadrul Poliţiei Oraşului Şimleu Silvaniei. „Având suspiciunea că inculpatul consumase băuturi alcoolice, poliţiştii i-au cerut acestuia să sufle în fiolă, însă bărbatul a…

Mai mult...