Procurorii sălăjeni au trimis-o în judecată într-un nou dosar de evaziune fiscală în formă continuată pe Artimiza Floare Mocan, soţia fostului consilier judeţean Ioan Mocan. Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, femeia este acuzată că în calitate de administrator al SC Agro Exodus SRL, în mod repetat în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în luna noiembrie 2009, a înregistrat în evidenţele contabile ale firmei nouă facturi fiscale care nu au la bază operaţiuni economice reale. Demersul său a fost făcut, susţin anchetatorii, în scopul diminuării…
Mai mult...Categorie: Eveniment
A murit în timpul serviciului
Un angajat al Companiei de Apă Someş Sucursala Zalău a decedat joi, 20 octombrie, în jurul orei 13,în timp ce se afla la serviciu, la staţia de epurare de pe strada Spicului, din municipiu. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţul Sălaj, un echipaj de pompieri a fost solicitat să intervină pentru a-l scoate trupul bărbatului în vârstă de 55 de ani dintr-un jgheab. Victima era inconştientă, pompierii acordându-i primul ajutor. În scurt timp, la faţa locului a ajuns şi un echipaj al Ambulanţei, însă bărbatul nu…
Mai mult...În Sălaj, 40 la sută din candidaţi au picat testul psihologic la concursul organizat de Poliţie
Candidaţii înscrişi în concursul organizat de Poliţia Română şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj pentru ocuparea unor posturi în mediul urban şi rural, au aflat rezultatele la prima dintre probele eliminatorii, testul psihologic. Din cei 157 candidaţi înscrişi la IPJ Sălaj, 93 au fost declaraţi apţi din punct de vedere psihologic, iar 64 nu au trecut această testare. Celor 93 care au depăşit cu brio această probă li se adaugă – coincidenţă numerică – alţi 64 care au luat această probă în primăvara acestui an. Toţi cei declaraţi admişi la…
Mai mult...Bătrân tâlhărit pentru 16 lei şi o bere
Trei sălăjeni au intrat în vizorul oamenilor legii după ce la finele săptămânii trecute au tâlhărit un bătrân într-un gang din Zalău. Paul Vadaş, de 29 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că împreună cu doi minori l-a snopit în bătaie pe un bărbat din municipiu şi i-au furat din buzunare 16 lei. Potrivit informaţiilor furnizate de către oficialii Judecătoriei Zalău, instanţă ce a dispus, zilele trecute, arestarea preventivă, fapta s-a petrecut în 15 octombrie, în jurul orei 4, când partea vătămată s-a deplasat…
Mai mult...Armata Română, omagiată la Cercul Militar
Cercul Militar Zalău organizează vineri, 21 octombrie, de la ora 12.00 un eveniment omagial dedicat Zilei Armatei Române. Florica Pop, dr. Marin Pop și Dalia Mintaș vor prezenta în cadrul evenimentului materiale despre semnificația Zilei de 25 Octombrie pentru Armata Română și, în mod special, pentru județul Sălaj. Din programul manifestării face parte şi prezentarea mesajului venit din partea Ministerului Apărării Naționale, precum şi momente cultural –artistice, prezentate de Trupa de Teatru ” EOS” a Bibliotecii Județene, Ansamblul Folcloric „Columna” şi Ansamblul Artistic Profesionist „Porolissum”.
Mai mult...Ziua porţilor deschise la Tribunalul Sălaj
Porţile Tribunalului Sălaj vor fi deschise marţi, 25 octombrie, între orele 10-14, pentru toţi cei care doresc să viziteze clădirea şi sunt interesaţi de activitatea acestei instanţe. Acţiunea se desfăşoară în fiecare an, în urma unei decizii a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, pentru a aduce în atenţia cetăţenilor europeni modul de funcţionare a justiţiei şi de a sprijini dezvoltarea unui spaţiu judiciar comun european. „Scopul acestui eveniment este apropierea justiţiei de cetăţeni, precum şi de a oferi informaţii despre drepturile pe care aceştia le au şi despre modul…
Mai mult...Accident grav în Almaşu
Un grav accident de circulaţie a avut loc luni, 17 octombrie, pe raza localităţii Almaşu, în accident fiind implicate un autoturism şi un TIR. În urma coliziunii dintre cele două autovehicule, o persoana a rămas încarcerată fiind solicitată intervenţia pompierilor din Huedin. Una dintre victime, o femeie aflată în autoturism, a fost scoasă cu mare greutate dintre fiarele controsionate, fiind în stare de inconştienţă. Victime ale accidentului fost şi un barbat dar si un copil aflaţi în automobil, aceştia suferind, din fericire, răni mai puţin grave, comparativ cu cele suferite…
Mai mult...Un bărbat a găsit 4.700 de euro pe stradă, după care l-au trecut gânduri “necurate”
Polițiștii din Ip s-au sesizat din oficiu, în 5 octombrie a.c. despre faptul că un bărbat de 48 ani din Zăuan, în timp ce se deplasa cu căruța prin localitatea Nușfalău, a găsit pe șosea o borsetă în care se afla suma de 4.700 euro și 63 lei, precum și documente de identitate ce aparțineau unei persoane din orașul Jibou. Bărbatul din Zăuan și-a însușit banii, iar borseta cu actele de identiate a aruncat-o pe marginea părții carosabile. Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul a cheltuit din suma…
Mai mult...Bărbat găsit mort pe o stradă din Zalău
Câţiva cetăţeni din municipiul Zalău au făcut, duminică după-amiaza, o descoperire macabră. Un bărbat zăcea fără viaţă pe strada Simion Oros, în zona fostei pieţe agroalimentare. Poliţia a fost sesizată în jurul orei 16 printr-un apel la numărul de urgenţă 112, iar un echipaj s-a deplasat la faţa locului, fiind solicitată totodată şi Medicina Legală. Din primele cercetări s-a constat că trupul bărbatului nu prezintă urme de violenţă, corpul neînsufleţit fiind transportat la spital în vederea efectuării necropsiei. Potrivit Tincuţei Dumuţa, purtător de cuvânt al IPJ Sălaj, bărbatul a fost…
Mai mult...„NU eşti de vânzare!” – flash mob de Ziua mondială de luptă împotriva traficului de persoane
O acţiune menită să atragă atenţia asupra fenomenului traficului de persoane, va avea loc marţi, 18 octombrie 2016 la ora 14.30, pe Platoul din fata Parcului Central (zona Troiţei) cu participarea elevilor de la Colegiul Tehnic Alesandru Papiu Ilarian. Flash Mob-ul intitulat „Nu eşti de vânzare, alege pentru binele tău!” se va desfăşura cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva traficului de persoane. La acest eveniment vor participa elevi din unitatea de învăţământ aminitită, coordonaţi de consilierii şcolari, cu sprijinul cadrelor Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (C.J.R.A.E) Sălaj sub coordonarea prof.…
Mai mult...Mircea Martin, directorul suspendat al DSV Sălaj, găsit în conflict de interese
Directorul suspendat al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj, Mircea Martin, a ajuns în vizorul inspectorilor de integritate care l-au găsit în conflict de interese administrativ şi penal. Potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Integritate, deşi avea obligația să se abţină de la luarea deciziei sale, în timpul exercitãrii funcției publice, Martin a încheiat 51 polițe de asigurare, atât cu Societatea Asigurare-Reasigurare Astra S.A (la care soția sa deține funcția de director sucursalã), cât și cu Astra – S.C. Mirvalmar Agent de Asigurare S.R.L.…
Mai mult...Cutremur cu epicentrul la 100 de kilometri de Zalău
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului informează că joi,13 octombrie, la ora 23.29, a avut loc un cutremur de pământ în judeţul Cluj, seism localizat manual, având o magnitudine de 2 pe scara Richter. Cutremurul a fost unul de mică adâncime, repsectiv 3 kilometri şi s-a produs în zona Văii Căşielului, lângă mănăstirea Cășiel. Ultimul cutremur resimţit în judeţul Cluj a fost cel din 9 mai 2016, resimţit şi în Sălaj. Cutremurul din 10 august 1994, la ora 14.06 produs în regiunea Dej la adâncimea de 10 km, a…
Mai mult...A murit primarul din Fildu de Jos
Primarul comunei Fildu de Jos, Ioan Mangău, a decedat, joi seara, cu doar câteva zile înainte să împlinească 55 de ani. Edilul s-a simţit rău şi s-a prăbuşit în curte, acolo unde a fost găsit de către apropiaţii care au sunat de îndată la 112. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sălaj, însă medicii au fost nevoiţi să constate decesul bărbatului. Membru PSD, Ioan Magău a fost ales pentru prima dată primar în Fildu de Jos în 2008 şi de atunci a rămas la…
Mai mult...O sălăjeancă, admisă în Magistratură
Doar 32 din totalul celor 143 de posturi puse la bătaie la nivel național au fost ocupate. Printre candidații admiși se numără și o sălăjeancă – Camelia Şandor, care a concurat pentru Tribunalul Sălaj. Consiliul Superior al Magistraturii a scos la concurs în acest an 85 de posturi la instanţe şi 58 la parchetele din întreaga ţară. Pentru Sălaj și-au depus dosarele nouă candidați. Probele au început în 4 septembrie, cu proba scrisă eliminatorie, urmată de un test de verificare a raţionamentului logic şi de susţinerea interviului. Sălăjeanca a fost…
Mai mult...