Pregătiți-vă haine mai groase! Sălajul va fi lovit de un val de aer polar

Toamna îşi intră în drepturi! Ţara noastră va fi cuprinsă, începând cu acest weekend, de o vreme deosebit de rece. Temperaturile vor ajunge şi la 16-17 grade. De la temperaturi aflate la pragul de 30 de grade Celsius, vom ajunge, pe finalul acestei săptămâni, la maxime de 18-19 grade. Sâmbătă, se apropie de N-V României un front atmosferic din depresiunile din nordul Europei, care va aduce o masă de aer mai rece. Astfel că duminică, în zona Sălajului, temperaturile nu vor trece de 18-19 grade Celsius, în acest weekend fiind…

Mai mult...

Judecătoarea Liliana Santavan, desemnată preşedinte al BEJ pentru Referendum

La sediul Tribunalului Sălaj a avut loc joi, 20 septembrie, desemnarea prin tragere la sorţi, în şedinţă publică a preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie al judeţului Sălaj la Referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei din 6 şi 7 octombrie 2018. În urma tragerii la sorţi dintre judecătorii în exerciţiu care şi-au dat consimţământul, judecătoarea Liliana Santavan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj, a fost desemnată să ocupe această funcţie. Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie,…

Mai mult...

Arest prelungit pentru femeia din Şimleu care şi-a torturat nepoţii

Magistraţii Tribunalui Sălaj au admis propunerea procurorilor DIICOT şi au prelungit cu 30 de zile arestarea preventivă a şimleuancei acuzate că şi-a abuzat nepoţii. În vârstă de 48 de ani, Nicoleta Redeş a ajuns după gratii în 28 august, pentru săvârşirea infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului, agresiune sexuală şi participaţie improprie la infracţiunea de pornografie infantilă. Potrivit anchetatorilor, femeia ţi-a supus nepotul în vârstă de 8 ani la pedepse inumane şi de o cruzime ieşită din comun, determinându-l atât pe el, cât pe şi sora sa, de 14 ani,…

Mai mult...

Începe testarea sistemului de avertizare RO-ALERT, în Sălaj

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a început joi, 20 septembrie, testarea, la nivelul județului Sălaj, a Sistemului de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”. Astfel, în intervalul 17-19, IGSU va transmite mesaje „test” unor comune din sudul și sud-estul județului, pentru ca de vineri, 21 septembrie, mesajele să fie expediate de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj. Vineri, între orele 10-12, vor primi mesaje de avertizare utilizatorilor de telefonie mobilă din Nuşfalău, Şimleu Silvaniei, Cehu Silvaniei şi Jibou, iar între 17 şi 19, o parte…

Mai mult...

Incendiu în cimitirul maghiar din Zalău

Pompierii zălăuani au intervenit, miercuri la orele serii, la un incendiu ce a izbucnit în cimitirul maghiar din Zalău, în jurul orei 20. Pompierii au fost sesizați de cei care locuiesc în zonă. Pompierii au localizat și stins incendiul care risca să se extindă. Din primele cercetări a rezultat faptul că incendiul a pornit de la un foc lăsat nesupravegheat, o persoană dând foc unor resturi vegetale uscate. Intervenția rapidă a pompierilor a făcut ca incendiul să se manifeste pe o suprafață mică, de aproximativ zece metri pătrați. 

Mai mult...

Tractor distrus de un incendiu în Sălățig

Garda de pompieri din Cehu Silvaniei a fost solicitată să intervină, miercuri la orele amiezii, la un incendiu izbucnit la un tractor aflat în curtea unei gospodării din localitatea Sălăţig. Potrivit ISU SMURD Sălaj, cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică (scurtcircuit). Utilajul a ars în proporţie de 60 la sută. Pompierii au lichidat incendiul înainte ca acesta să se extindă la anexele gospodăriei.  

Mai mult...

Se trage la sorţi preşedintele BEJ pentru Referendum

Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Sălaj privind desfăşurarea referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei României va fi desemnat joi, 20 septembrie, prin tragere la sorţi, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Sălaj, într-un comunicat de presă. Conform sursei citate, şedinţa în care se va efectua tragerea la sorţi va avea loc la ora 15, la sediul Tribunalului Sălaj. Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, a fost adoptată pe 11 septembrie de Senat. Referendumul pentru redefinirea familiei…

Mai mult...

Un vârstnic a murit în plină stradă

Un bărbat de 77 de ani a murit miercuri, 19 septembrie, în zona Astralis din Zalău, în timp ce se afla pe stradă. Vârstnicului i s-a făcut rău şi a căzut pe asfalt, la faţa locului fiind solicitată intervenţia ambulanţei. După cum ne-a declarat dr. Ioan Cordea, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj, bărbatul era cunoscut drept cardiac, fiind, de altfel, purtător de stimulator cardiac. „Cel mai probabil, a fost vorba despre o tulburarea de ritm şi a intrat în stop cardiorespirator. Echipajul medical a efectuat manevrele…

Mai mult...

Alertă! Atenţie la apelurile telefonice primite de la numere din afara țării!

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO atenţionează asupra apelurilor primite pe telefon de la numere din afara României. Poate fi vorba despre o tentativă de scam şi vishing. “Tentativă de scam prin intermediul apelurilor pierdute. Atenție la apelurile primite primite pe telefon, de la numere de telefon din exteriorul României! Acestea pot fi tentative de vishing”, scrie CERT-RO. Potrivit sursei citate, vishing-ul este o metodă de phishing prin intermediul apelurilor telefonice (voice + phishing = vishing). Tehnicile utilizate sunt inspirate din tehnici de inginerie socială.…

Mai mult...

Descoperire istorică: Arheologii au scos la lumină sala tezaurului oraşului roman Porolissum

Alexandru Moldovan O încăpere apreciată ca fiind sala tezaurului fostului oraş roman Porolissum, situată sub basilica civilă a urbei, a fost descoperită recent în urma săpăturilor arheologice realizate în acest an de o echipă coordonată de specialistul în arheologie romană Coriolan Opreanu. Descoperirea vine în contextul unor săpături arheologice de mai mare amploare, demarate în 2015, în zona fostului municipiu din perioada Daciei romane, săpături ce au dus la identificarea unei clădiri de dimensiuni impresionante, probabil o basilică romană situată în vecinătatea pieţei forului municipiului. „În 2018, am continuat un…

Mai mult...

Vești bune pentru sălăjeni: peste câteva zile, vom circula pe autostradă de la Nădășelu

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură anunţă că, în această săptămână, va fi făcută pre-recepţia segmentului de şosea de la Gilău, care va conecta „autostrada-muzeu” Gilău-Nădăşelu cu restul Autostrăzii Transilvania (A3). „Începem săptămâna cu o mică veste bună: aşa cum vedeţi din cadrele aeriene surprinse vineri, 14.09.2018, intrăm în linie dreaptă la Gilău, acolo unde constructorul (Tirrena Scavi) este foarte aproape de finalizarea celor 766 de metri care vor conecta autostrada-muzeu Gilău-Nădăşelu (gata din noiembrie 2017) de restul Autostrăzii Transilvania (A3). Mâine va fi ultima zi în care se va aşterne stratul…

Mai mult...

Emoţii pentru aspiranţii la uniforma de poliţist: încep evaluările psihologice

Cei aproape 120 de candidaţi înscrişi la concursul de încadrarea directă pentru cele patru posturi de ofiţer în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj vor susţine la finele acestei săptămâni evaluările psihologice. Potrivit unui anunţ postat pe site-ul Inspectoratului, evaluarea se va desfăşura în Oradea, pe parcursul a două zile; astfel, sâmbătă, 22 septembrie, la ora 8.30, la sediul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, vor fi testaţi aspiranţii la uniforma de poliţist cu numele de familie de la litera A, la litera L. Duminică,…

Mai mult...

„Salvatorul anului”, felicitat de prefectul Sălajului

Pompierul sălăjean Vasile Gorgan, desemnat „Salvatorul anului” de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a fost felicitat luni, 17 septembrie, de către prefectul de Sălaj, Florin Florin. Cu acest prilej, plt. adj. Gorgan a primit din parte oficialului o diplomă de recunoaştere pentru devotamentul său ca paramedic. „Aţi fost omul potrivit, la locul potrivit. Ce facem noi astăzi este doar un gest simbolic de recunoaştere a devotamentului pe care îl aveţi pentru meseria dificilă pe care o practicaţi, calitate care v-a şi adus titlul de Salvatorul anului”, a precizat…

Mai mult...

Centenar, în respect și drag de Fizeș

Tia Sîrca Locurile dragi în care am crescut, prietenii alături de care am copilărit, întâmplările din care am învățat să devenim oameni mari, toate le-am avut fiecare dintre noi. Vine o vreme când putem să dăm înapoi din dragostea ce ne-a înconjurat. Iar acel timp, la Fizeș, s-a împlinit cu sprijinul preotului din sat, părintele Sorin Neaga. La chemarea sa de a cinsti eroii din Fizeș, căzuți și dispăruți în timpul primului război și celui de-al doilea război mondial, prin ridicarea unui monument, a răspuns fiecare după puterile lui. Astfel,…

Mai mult...