Denumirea de târg are mai multe sensuri: în primul sens este denumirea unei așezări umane (oppidum) mai mică decât orașul (civitas), dar mai mare decât satul. În epocile anterioare celei contemporane, târgurile primeau drepturi în plus față de localitățile obișnuite; în primul rând aici aveau loc piețe după un program statornic. La date fixe în târguri se desfășurau schimburile comerciale din zona respectivă, activitățile de vânzare-cumpărare a mărfurilor necesare gospodăriilor individuale și atelierelor meșteșugărești. Sensurile acestei denumiri sunt multiple, dar acesta este cel care a definit așezarea de la răscruce…
Mai mult...Categorie: Cultura
Spectacolul „Rătăcirea”, reprezentație suplimentară la cererea publicului
În Clădirea Transilvania, în data de 17 august, a avut loc premiera mult așteptatului spectacol „Rătăcirea” de Doru Vatavului, în regia lui Irisz Kovacs. Evenimentul a fost un succes, toate biletele fiind vândute înainte de premieră, spectacolul jucându-se cu casa închisă. Scenografia, realizată de Oláh Réka și coloana sonoră originală semnată de Alexandra Chira și Adrian Piciorea, au contribuit la crearea unei atmosfere unice care a captivat publicul. Distribuția, formată din actorii Pamela Iobaji, Ana Maria Marin, Cabiria Morgenstern, Nicoleta Moscalenco, Teona Stavarachi și Visarion Udatu, a reușit să transmită…
Mai mult...Criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu n-a fost uitat! (II)
Motto: “Noi nu avem nici timp, nici loc,/ ȘI NU CUNOAȘTEM MOARTE.” (Mihai Eminescu, Luceafărul) Nu am ales întâmplător acest motto la textul meu de azi. Avem aici o definiție poetică a omului de geniu. Oamenii de geniu sunt acele personalități care prin virtuțile lor moral-spirituale, prin ce-au creat nu vor fi uitați de urmași. Ei vor fi mereu pomeniți, citați, urmați de generații succesoare. Eu consider că și regretatul Nicolae Manolescu este o valoare pe care timpul, marele judecător al nostru, nu-l va da uitării. O dovadă concretă sunt…
Mai mult...Cafeneaua amintirilor și căutările eului: o călătorie în „Arizona de Cluj” a lui Cristian Contraș
„Arizona de Cluj, Arizona cafine” de Cristian Contraș este o carte care iese din tiparele tradiționale ale literaturii române contemporane prin stilul său amuzant și plin de observații critice asupra societății și realităților de zi cu zi. Cartea este un exemplu de satiră socială, dar și de explorare a psihologiei umane, prin intermediul unor personaje bine conturate și al unor situații aparent banale sau amuzante, dar care dezvăluie aspect profunde ale existenței. Personajul principal din carte se numește, de fapt, Cristi Contraș. La începutul cărții aflăm, după cum declară autorul,…
Mai mult...A murit celebrul actor Alain Delon
Renumitul actor francez Alain Delon a murit, au anunțat duminică dimineață cei trei copii ai săi pentru AFP, potrivit europe1.f. „Alain Fabien, Anouchka și Anthony, împreună cu (câinele său) Loubo, sunt profund întristați să anunțe moartea tatălui lor. El s-a stins din viață în liniște în casa sa din Douchy, înconjurat de cei trei copii ai săi și de familia sa. (…) Familia sa vă roagă să îi respectați intimitatea în această perioadă de doliu extrem de dureroasă”, se preecizează în comunicatul transmis de familie. S-a născut la 8 noiembrie…
Mai mult...La Hida se deschide „Galeria cu 13 Ferestre”
În data de 31 august, „Galeria cu 13 Ferestre” din comuna Hida își va deschide porțile pentru publicul larg în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate”. Situată pe str. Piața Sfatului nr. 13, această galerie inovatoare este dedicată promovării artei contemporane și de avangardă în mediul rural. „Galeria cu 13 Ferestre” se poziționează ca un spațiu unic de expunere și interacțiune artistică, având ca scop principal reunirea artiștilor locali, naționali și internaționali, dar și a vizitatorilor din diverse regiuni. Prin acest proiect, dorim să creăm un loc de întâlnire pentru…
Mai mult...WTF Rock Festival 2024: trei zile de muzică, pasiune și distracție la Aerodrom Bistrița. MR BIG, Plini, Infected Rain, Subcarpați și mulți alții cântă la Bistrița!
Bistrița se pregătește să devină epicentrul muzicii rock din Nordul României, în perioada 23-25 august 2024, când va găzdui cea de-a șasea ediție a festivalului WTF Rock Festival. Evenimentul promite o experiență de neuitat, cu un line-up eclectic care îmbină cele mai tari nume din rock-ul internațional și autohton, precum și artiști emergenți și activități pentru toate gusturile. Festivalul din acest an aduce pe scenă trupe renumite care vor electriza publicul pe parcursul celor trei zile. Headlinerii ediției sunt: MR BIG, cunoscuți pentru hituri precum „To Be with You” și…
Mai mult...Zalăul în 1945. Primul plan de reconstrucție după război
Despre istoria orașului Zalău s-a scris mult. Câteva încercări monografice, mai vechi sau mai recente1, ori articole, în reviste de specialitate sau în presa locală, i-au fost dedicate. Revista de cultură a Sălajului, „Caiete Silvane”, a găzduit numeroase studii, de înaltă ținută științifică, referitoare la trecutul lui. De fapt, un număr special al revistei este dedicat, în fiecare an, reședinței județului Sălaj. Pomenită în cronica maghiară „Gesta Hungarorum”, de către Anonymus, așezarea exista la venirea ungurilor aici, pe la anul 900. Cu o primă atestare documentară certă, la 1220, Zalăul…
Mai mult...Ajutor de stat pentru publicaţiile culturale
Presa culturală a primit o „injecţie” revigorantă din partea autorităţilor. Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, o schemă de ajutor pentru editarea revistelor şi publicaţiilor culturale, altele decât cele propuse de uniunile de creatori. Potrivit Guvernului, schema de ajutor are o valoare totală de 3,37 milioane lei, credite de angajament şi credite bugetare, cu durata de valabilitate până la data de 31 decembrie 2026: „Astfel, defalcat, bugetul ajutorului este de 1,12 milioane lei pe an, iar plăţile se vor efectua începând cu data solicitării avansului de către beneficiari, în baza contractelor…
Mai mult...Dileme şi nedumeriri (III)
MOTTO: “Dilemele și nedumiririle sunt două forme de a personaliza lumea în care trăim.” (Octavian Guțu) • Am câteva nedumeriri dureroase contemporane. De ce uităm că un popor care-și uită tradițiile, se uită pe sine. De ce? Tadițiile sunt componentă esențială a specificului national, unul din factorii ce dau identitate unui popor. Sunt unele obiceiuri vechi de-o mare frumusețe, dar și foarte sugestive. Voi enumera doar câteva dintre ele: obiceiul de a saluta concetățenii, adică de a le spune binețe în lumea satului, chiar dacă nu-l cunoști pe cel căruia…
Mai mult...Dileme şi nedumeriri cotidiene (II)
• Au trecut atâția ani din decembrie 1989. Încă nu a fost supusă unei analize/anchete complexe și obiective atât a actului din acele zile, cât și așa-zisei „Epoci de Aur”, adică a celei comuniste. Nici măcar procesul celor vinovați de morții din acele zile nu s-a finalizat încă, desi în această perioadă a fost reluat cu anchetarea lui Ion Iliescu a ajuns la vârsta de 95 de ani. Cu toate aceste neelucidări/limpeziri istorice necesare pe care timpul le impune spre a le așeza la locul cuvenit în istorie, noi continuăm,…
Mai mult...Concert Grigore Leșe la Zalău – O seară de neuitat cu muzică tradițională românească
Iubitorii de muzică tradițională sunt invitați să participe la un eveniment excepțional: un concert live susținut de renumitul artist Grigore Leșe. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 august, ora 21, la Curtea Artiștilor situată pe Strada Morii 1/A, Zalău. Grigore Leșe, cunoscut pentru pasiunea și dedicația sa pentru păstrarea și promovarea cântecului popular autentic românesc, promite o seară plină de emoție și nostalgie, reînviind spiritul și tradițiile străbune printr-o interpretare maestră. Evenimentul, organizat la Curtea Artiștilor, este deschis pentru toate categoriile de vârstă, având un accent special pe accesibilitatea pentru…
Mai mult...Dileme sau nedumeriri cotidiene (I)
Motto: „Un om care are dileme sau nedumeriri, nu se plictisește niciodată.” (Octav Dângeanu) Preludiu sau text de escortă Când am început să scriu, am inventariat gândurile nebotezate, adică pe care încă nu mi le-a validat viața. Apoi, având o experiență oarecare de viață, am adunat în volum gânduri botezate. Peste ani, mi-am adunat gândurile prețuitoare pentru cei pe care i-am cunoscut în viață și ale căror realizări erau demne de a fi cunoscute le-am trimis în lume sub forma unor dedicații prețuitore, pentru ca aceștia să le cunoască. Acum,…
Mai mult...Navetismul în Sălaj
După reînființarea din 1968, județul Sălaj a cunoscut o dezvoltare economică fără precedent. Ritmul mediu anual de dezvoltare a fost, în anii 1971-1974, de 24,8%. Au apărut noi ramuri industriale, au fost construite mari întreprinderi, ridicate obiective culturale importante. În structura populației județului s-au produs importante schimbări. Numeroși locuitori ai satelor sălăjene au fost atrași în sfera activităților industriale. Aveau, astfel, acces la venituri salariale mai mari, cu efecte pozitive asupra bunăstării familiilor lor. Tot mai mulți devin muncitori, dar încă desfășoară și activități agricole în localitățile în care au…
Mai mult...