HC Zalău participă la ediţia a IX-a a Memorialului „Constantin Tită”

Handbal Club Zalău încheie anul 2017 cu două turnee de verificare, primul urmând să se desfăşoare în aceste zile, la Râmnicu Vâlcea. Asociaţia Handbalului Vâlcean „Constantin Tită”, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, cu HCM Râmnicu Vâlcea şi Asociaţia Judeţeană de Handbal Vâlcea organizează în perioada 21 – 22 decembrie ediţia a IX-a a Memorialului „Constantin Tită”. Evenimentul va avea loc în Sala Sporturilor Traian, urmând să participe patru echipe. „Luna decembrie este una de pregătire, având în vedere că Liga Naţională a fost întreruptă pentru…

Mai mult...

Peste 60 de sportivi şi antrenori, premiaţi în cadrul Galei „Laureaţii anului sportiv 2017 în Sălaj”

Prezenţă numeroasă la ediţia din acest an a Galei „Laureaţii anului sportiv 2017 în Sălaj”, eveniment organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj. Peste 60 de sportivi şi antrenori de la cluburile sportive din judeţ au fost premiate în cadrul festivităţii desfăşurate marţi după-amiaza, în sala de spectacole a clădirii „Transilvania”. La fel ca în ultimii trei ani, DJST Sălaj a alcătuit şi în acest an trei clasamente. Atleta Paula Todoran a fost desemnată sportiva anului în probele olimpice, karateka Iulia Cliţan, în probele neolimpice, iar campioana Volei…

Mai mult...

O fostă tenismenă zălăuană predă educaţie fizică şi sport copiilor din Shanghai

Tenisul de masă din muncipiu se mândreşte cu o serie de rezultate foarte bune atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Ludovic Gomboş, Mălin Plotuna, Andrada Vincze, Dan Fărcaş, Alexandru Labo, Alin Ciupe, Demeter Boglarka, Weisz Eniko şi Anca Tătar sunt o parte dintre tenismenii care au scris istorie în acest sport atât în perioada cât au reprezentat Clubul Sportiv Şcolar, cât şi la Clubul Sportiv Municipal. O parte dintre aceştia lucrează acum în alte domenii, alţii şi-au continuat activitatea în sportul pe care l-au practicat încă din vremea copilăriei.…

Mai mult...

Rareş Bălean, între cei mai buni voleibalişti din România în 2017

Federaţia Română de Volei a făcut public şi la finalul acestui an un clasament al celor mai buni voleibalişti din România, iar în „Top 10” se află şi zălăuanul Rareş Bălean, devenit campion al României în vara acestui an cu Volei Municipal Zalău. Pentru al doilea an consecutiv, primul loc în clasament este ocupat de Laurenţiu Lică, universalul transferat în vara acestui an de la Universitatea Craiova la Tricolorul Ploieşti. Poziţia secundă este ocupată de Nneka Onyejekwe, originară din Sălaj, voleibalistă ce a devenit campioana României în acest an cu…

Mai mult...

Atleta Sarkany Rachel, sportiva anului la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău

Conducerea Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău a întocmit şi în acest an un clasament al celor mai buni sportivi din cadrul acestei instituţii. La fel ca în 2016, în topul celor mai buni sportivi au fost incluşi doar atleţi, iar prima poziţie este ocupată în acest an de Sarkani Rachel, sportivă pregătită de Lucian Bîrlogeanu. Aceasta a obţinut medalia de bronz în acest an la Campionatul Naţional rezervat juniorilor I atât în proba de 100 de metri, cât şi în cursa de 200 de metri plat. Poziţia secundă…

Mai mult...

Peste 60.000 de lei pentru cei mai buni sportivi şi antrenori ai judeţului

După ce, în 2016 au alocat aproximativ 44.000 de lei pentru cei mai buni sportivi şi antrenori ai judeţului, autorităţile locale au promis în acest an o sumă mai mare pentru evenimentul intitulat „Laureaţii anului sportiv 2017 în judeţul Sălaj”. Primăria a promis în acest an peste 50.000 de lei, bani cu care vor fi premiaţi cei mai buni sportivi şi antrenori ai judeţului. Evenimentul este organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj care a alcătuit, la fel ca în ultimii trei ani, trei clasamente, unul pentru sporturile…

Mai mult...

Moşul a împărţit daruri şi în acest an pentru copiii de la Viitorul

Începând cu anul 2004, Moşul a adus, la fiecare final de an, cadouri pentru copiii şi juniorii de la Viitorul Zalău. „Vine Moşul la Viitorul” a devenit un eveniment tradiţional, fiind invitate nume sonore din fotbalul românesc în cei 13 ani. Helmuth Duckadam – „Eroul de la Sevilla”, Ioan Andone, Eugen Trică, Alin Minteuan, Cristian Coroian şi Vasile Jula sunt o parte dintre cei care au fost de-a lungul anilor alături de copiii de la Viitorul. În ultimii ani, conducerea clubului zălăuan a decis să invite la evenimentul de la…

Mai mult...

Campioana încheie anul la două puncte de podium

Victorie aşteptată obţinută sâmbătă seara de Volei Municipal Zalău, pe teren propriu, în faţa Universităţii Cluj. Campioana s-a impus cu 3 – 0 la capătul unui meci ce a durat o oră şi 13 minute. În actul de debut, Zalăul a intrat cu 8 – 6 la prima întrerupere tehnică, apoi s-a desprins la 18 – 12. Jocul nu a mai arătat la fel de bine spre final, iar oaspeţii au revenit surprinzător şi au restabilit egalitatea la 20. Campioana şi-a dat seama la timp că Universitatea Cluj nu a…

Mai mult...

Volei Municipal Zalău a fost desemnată cea mai bună echipă din Sălaj în 2017

Având în vedere că la fiecare final de an s-au iscat discuţii cu privire la modul în care este alcătuit clasamentul celor mai buni sportivi ai judeţului, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj a decis în urmă cu patru ani să întocmească două clasamente, unul pentru sporturile oplimpice, iar altul pentru cele neolimpice. Începând cu anul 2015, conducerea DJST Sălaj a decis să întocmească şi un clasament al celor mai bune cluburi din judeţ în sporturile de echipă. În primul an au fost incluse cinci cluburi: Volei Municipal,…

Mai mult...

Primul român care a ajuns la Academia Ajax va împărţi cadouri pentru copiii de la Viitorul Zalău

Clubul Sportiv Viitorul Zalău va organiza şi în acest an tradiţionalul eveniment „Vine Moşul la Viitorul”, momentul festiv urmând să se desfăşoare sâmbătă, începând cu ora 11, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău. Conducerea CS Viitorul Zalău vine şi în acest an cu o surpriză pentru juniorii din cadrul clubului, la evenimentul de sâmbătă urmând să fie prezent Richardo Farcaş, un fotbalist de 17 ani ce a devenit în vara acestui an campion al Olandei cu echipa de juniori a clubului Ajax Amsterdam. Farcaş a fost transferat la…

Mai mult...

Paula Todoran şi Iulia Cliţan, sportivii anului 2017 în Sălaj

Direcţia Judeţeană pentru Pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj a făcut public clasamentele celor mai buni sportivi ai judeţului în anul 2017. La fel ca în ultimii ani, instituţia condusă de Adrian Fărcaş a întocmit şi de această dată trei clasamente, unul pentru cei care practică sporturi olimpice, altul pentru cei de la sporturile neolimpice, iar al treilea este un clasament cu cele mai bune trei cluburi din judeţ. În clasamentul sporturilor olimpice, nu a avut loc nicio modificare la vârf faţă de anii anteriori, alteta Paula Todoran fiind desemnată…

Mai mult...

Ultima reprezentaţie pe teren propriu din acest an

La trei zile de la calificarea în semifinalele Cupei României, Volei Municipal Zalău va susţine ultimul meci oficial din acest an. Campioana României va primi vizita echipei Universitatea Cluj, formaţie clasată pe locul zece în Divizia A1. În tur, zălăuanii s-au impus cu scorul de 3 – 0, iar jucătorii antrenaţi de Marian Constantin nu concep ca rezultatul final să fie altul la sfârşitul partidei de sâmbătă. Zalăul se află pe locul patru în acest moment, la cinci puncte în spatele ocupentei locului trei, Arcada Galaţi, care va evolua sâmbătă…

Mai mult...

Peste 300 de sportivi de la CSS Zalău, premiaţi la final de an

Clubul Sportiv Şcolar Zalău a organizat miercuri seara festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi din cadrul clubului în anul 2017. Peste 300 de copii din cadrul clubului, împreună cu părinţii şi antrenorii s-au adunat la Pensiunea „La Vasile” pentru a fi prezenţi la unu dintre cele mai importante evenimente organizate anuale de această instituţie. Toţii sportivii, începând de la cei clasaţi pe locul zece, până la cel de pe primul loc, au fost premiaţi cu trofee, medalii, displome, premii în bani, dar şi câte un cadou din partea…

Mai mult...

Volei Municipal Zalău, în semifinalele Cupei României alături de Galaţi, Craiova şi Ploieşti

Volei Municipal Zalău s-a calificat în careul de aşi al Cupei României, câştigând cu scorul de 3 – 1 şi partida retur cu Unirea Dej, din cadrul sferturilor de finală. Campioana s-a impus în tur tot cu scorul de 3 – 1, dar zălăuanii erau precauţi înaintea returului de la Dej, mai ales că, în campionat, Volei Municipal s-a impus cu 3 – 2, pe teren propriu, în faţa formaţiei de pe malul Someşului. Zalăul a început bine jocul, având 8 – 4 şi 16 – 13 la cele două…

Mai mult...