Sincer, am rămas surprins de declaraţia pe care le-a oferit-o Gică Popescu unor colegi din presa locală. „Despre o impicare a mea aici în fotbal… niciodată să nu spui niciodată”, spune Baciul. Trec cu vederea anumite greşeli gramaticale şi mă gândesc strict la ceea ce înseamnă implicare, adică un fel de a investi. Nu ştiu dacă Popescu cunoaşte faptul că Zalăul nu mai are echipă de fotbal nici măcar la nivelul Ligii a III-a sau că ne amăgim acum cu o echipă care evoluează la cel mai slab nivel din…
Mai mult...Autor: Morar Marius
Voleibaliştii zălăuani, dintr-o deplasare într-alta
Voleibaliştii zălăuani încep anul cu două deplasări. Primul meci din acest an pe teren străin s-a desfăşurat sâmbătă, la Timişoara, în faţa Universităţii de Vest, partidă câştigată în trei seturi de campionii României. La finalul acestei săptămâni, formaţia de la poalele Meseşului va evolua pe terenul Unirii Dej, echipă situată pe locul şapte în clasamentul Diviziei A1. „După cum ştiţi, întotdeauna am întâmpinat probleme la Dej. Anul trecut am pierdut punct acolo. Sperăm să facem un joc cât se poate de bun şi să ne întoarcem cu trei puncte, care…
Mai mult...Federaţia a amendat clubul de handbal cu 1.500 de lei
Spectacol inedit făcut de „Galeria Ultra Boys Zalău” în cadrul partidei de duminică, din grupele Cupei EHF, dintre HC Zalău şi formaţia cehă, H 65 Hoors. Ultraşii zălăuani au afişat un steag imens cu tricolorul României, dar şi un banner, pe care era scris: „Înălţăm tricolorul cu multă mândrie pentru echipă, oraş şi întreaga Românie”. Gheorghe Tadici a ţinut să le mulţumească la finalul partidei membrilor galeriei pentru spectacolul oferit, dar şi celorlalţi sălăjeni care au umplut până la refuz Sala Sporturilor. „Cu porţile închise” s-a jucat şi partida din…
Mai mult...Handbalistele zălăuane, blocate o noapte în trafic
Handbalistele de la HC Zalău au trecut prin momente dificile în noaptea de miercuri spre joi, acestea fiind nevoite să-şi petreacă în autocar toată noaptea. Echipa zălăuană a susţinut miercuri după-amiaza meciul din cadrul penultimei etape a turului, evoluând pe terenul echipei Danubius Galaţi, iar la întoarcere, microbuzul în care se afla formaţia zălăuană a fost blocat în trafic la Timişul de Sus. „Ne-am petrecut toată noaptea în microbuz, fiindcă am rămas înzăpeziţi la Timişul de Sus, unde s-a format o coloană kilometrică. Au fost şi două tiruri răsturnate. Noroc…
Mai mult...HC Zalău s-a întors cu trei puncte din ultima deplasare a turului
HC Zalău s-a întors cu trei puncte din ultima deplasare a turului Handbal Club Zalău a câştigat cu scorul de 23 – 18 meciul susţinut ieri după-amiază, pe terenul formaţiei Danubius Galaţi, partidă contând din cadrul penultimei etape a turului Ligii Naţionale. La pauză, echipa lui Tadici a condus cu 16 – 8. După patru minute de joc, echipa zălăuană conducea cu 3 – 0, prin golurile înscrise de Rob, Panici şi Dragut, dar gazdele au restabilit egalitatea la patru în minutul 10. Tabela a arătat egalitate doar câteva minute,…
Mai mult...Un nou record de echipe participante la „Cupa AJF”
„Cupa AJF” este şi în acest an prima competiţie organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Sălaj, evenimentul fiind unul prin care se doreşte menţinerea echipelor participante în campionatele judeţene într-o formă bună pentru partea a doua a sezonului. Competiţia a ajuns în acest an la ediţia cu numărul XIX, echipele care doresc să participe la acest eveniment având posibilitatea să se înscrie până luni, 22 ianuarie. 26 de echipe au fost înscrise la ediţia anterioară, fiind cel mai mare număr de echipe participante din istoria competiţiei. În acest an,…
Mai mult...Zalăul va fi gazda primei etape a Campionatului Naţional de Lupte Libere
Secţia de lupte libere din cadrul Clubului Sportiv Şcolar Zalău a obţinut rezultate notabile în 2017, cea mai bună performanţă fiind medalia de bronz obţinută de echipa de cadeţi la finala Campionatului Naţional desfăşurat la Zalău, în luna noiembrie. Evenimentul a avut loc în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău, fiind prezenţi sportivi de la cinci cluburi din România. Campioana naţională a devenit CS Orodheiu Secuiesc, iar medalia de argint a fost câştigată de CSS Târgu Mureş. Conducerea CSS Zalău şi antrenorii secţiei de lupte…
Mai mult...Programul „Campioni în şcoală, liceu şi universitate” a ajuns şi la Grupul Şcolar din Sîg
Ministerul Tineretului şi Sportului a lansat la finalul săptămânii trecute programul „Campionii în şcoală, liceu şi universitate”, unul prin care se doreşte atragerea unui număr cât mai mare de elevi şi studenţi spre activităţile sportive. Programul se derulează în parteneriat cu Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret, iar prima acţiune de acest gen desfăşurată în Sălaj a avut loc în luna noiembrie a anului trecut, la Şcoala Gimnazială din Cuzăplac, unde este profesor de educaţie fizică şi sport Călin Marincaş, multiplul campion mondial la karate tradiţional. A doua acţiune derulată…
Mai mult...Voleibaliştii din Divizia A2, fără set câştigat la Bacău
Volei Club Zalău 2015 a susţinut la finalul săptămânii trecute primele două jocuri din acest an. Echipa condusă de Gabriel Terheş a susţinut sâmbătă restanţa cu Ştiinţa Bacău, din cadrul etapei a V-a a sezonului, iar duminică, zălăuanii au evoluat tot împotriva băcăuanilor. Al doilea meci a fost programat iniţial pentru data de 17 februarie, dar conducerile celor două cluburi au stabilit de comun acord să joace în weekend-ul care a trecut şi partida retur din cadrul primei faze. Cu o echipă în componenţa căreia s-au regăsit şi foşti jucători…
Mai mult...Sportivii de la CS Omega Şimleu Silvaniei au început anul cu un stagiu de pregătire
Sportivii Clubului Omega Şimleu Silvaniei au început anul 2018 cu un stagiu de pregătire ce a avut loc în perioada 11 – 14 ianuarie, la Margihta, un loc în care s-au mai desfăşurat cantonamente organizate de Asociaţia Nord Amical Karate (ANAK). Antrenamentele au fost conduse de Viorel Duţă, preşedintele ANAK. Au fost predate şi cursuri de arbitraj, acestea fiind conduse de Gheorghe Pop, preşedintele CS Omega Şimleu Silvaniei şi Tokacs Mihaly, din Marghita. Alături de acesta, la evenimentul de săptămâna trecută au mai fost prezenţi doi sălăjeni: Călin Coste –…
Mai mult...Paula Todoran, invitată la „Gala Atletismului Românesc”
Paula Todoran, una dintre cele mai valoroase maratoniste din atletismul românesc, a fost invitată la „Gala Atletismului Românesc”, eveniment programat joi, la ora 19, la Hotelul Crowne Plaza din Bucureşti. Federaţia Română de Atletism ar fi trebuit să organizeze această gală la finalul săptămânii trecute, dar, din diverse motive, evenimentul a fost amânat. „Am fost invitată la „Gala Atletismului Românesc”, unde voi fi premiată alături de alţi atleţi de valoare din România pentru rezultatele obţinute în 2017. Sunt onorată şi le mulţumesc celor din Federaţia Română de Atletism pentru faptul…
Mai mult...Ultima deplasare a turului pentru HC Zalău
Handbal Club Zalău susţine miercuri după-amiaza al patrulea meci în decurs de zece zile. Partida din 7 ianuarie, de la Larvik, a fost prima din 2018, urmată de jocul de pe teren propriu cu CSM Bucureşti. Duminică, 14 ianuarie, zălăuancele au primit vizita campioanei Suediei, H 65 Hoors, de care au dispus cu scorul de 24 – 21, obţinând astfel primul succes din noul an, dar şi prima victorie în grupele Cupei EHF. Miercuri, formaţia condusă de Gheorghe Tadici va evolua pe terenul echipei Danubius Galaţi, echipă situată pe locul…
Mai mult...Spectacol inedit făcut în tribune de Galeria „Ultra Boys Zalău”
La câteva zile după partida dintre HC Zalău şi CSM Bucureşti, care s-a jucat „cu porţile închise”, sălăjenii au umplut din nou până la refuz Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”. Duminică, la ora 14, au fost puse în vânzare biletele rămase, iar după aproximativ o jumătate de oră, au fost epuizate toate tichetele, meciul dintre HC Zalău şi campioana Suediei, H 65 Hoors, jucându-se cu casa închisă. Cei prezenţi au avut parte de un adevărat spectacol atât pe teren, cât şi în tribune. „Galeria Ultra Boys” Zalău a prezentat un spectacol…
Mai mult...După o pauză de zece ani, Zalăul are un nou vicecampion naţional la tenis
Rezultat foarte bun obţinut de zălăuanul Eric Verdeş la Campionatul Naţional de Tenis, desfăşurat la Centrul Naţional de Tenis de la Bucureşti. Sportivul legitimat la Clubul Sportiv Municipal Zalău a devenit vicecampion naţional la categoria 14 ani în proba de dublu, alături de Alexandru Giurea, de la CSS Petroşani. Cei doi au trecut în primul tur în două seturi, 6 – 4, 6 – 4 de cuplul format din George Cosma (Asociaţia Clubul Sportiv Bucureşti) şi Robert Guna (CSM Craiova). Verdeş şi Giurea au învins cu 6 – 3, 7…
Mai mult...