Sălăjeanca Szentmihaly Elisabeta, din Boghiş, a fost felicitată, miercuri, pentru împlinirea a 100 de ani. Bătrâna se află din 2001 în Centrul de Asistenţă Socială din localitate, iar miercuri a primit flori, un tort cu un mesaj de felicitare, dar şi o diplomă pentru marcarea zilei de naştere (19 decembrie 1912) de la personalul Centrului şi de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj. “Este singurul caz în care unul din vârstnicii pe care i-am avut în Centru a împlinit această frumoasă vârstă”, a declarat directorul…
Mai mult...Autor: daniel.muresan
Elevii Liceului „Avram Iancu” au organizat un Târg caritabil de Crăciun
„Dăruind, vei dobândi” – este genericul sub care elevii Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” din Zalău au organizat, marţi, în spiritul sărbătorilor de iarnă, un Târg de Crăciun. În cadrul evenimentului, adolescenţii au scos la vânzare obiecte specifice sărbătorilor, dar au donat şi bani, astfel încât sumele încasate să fie donate elevilor din unitatea şcolară cu posibilităţi financiare reduse. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Marcel Lucaciu, a declarat că prin această activitate elevii s-au gândit să confere cuvântului sărbătoare noi înţelesuri: bucurie, surpriză şi altruism. „Astfel,…
Mai mult...Colindători sibieni la Stîrciu
Momentul naşterii Domnului şi al sărbătorii de Crăciun a fost anunţat localnicilor din Stîrciu, duminică, de un grup de colindători sosţi în Sălaj tocmai de pe plaiuri sibiene. Este vorba de Corul Bisericii Ortodoxe din localitatea Valea Viilor, judeţul Sibiu, care a onorat invitaţia de a colinda în Biserica Ortodoxă din Stârciu, lansată de preotul de aici, Florian Onica, şi de înv. Lucreţia Pop. Momentul dedicat sălăjenilor din Stîrciu a fost conceput sub forma unei surprize, grupul de colindători intrând în biserică îmbrăcat în frumosul port popular. “Naşterea Mântuitorului…
Mai mult...25.000 de porci sacrificaţi în Sălaj
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj estimează că, în această iarnă, vor fi sacrificaţi circa 25.000 de porci, în întreg judeţul, estimările fiind făcute în baza statisticilor din anii precedenţi. „La nivelul judeţului, estimările făcute pe baza staticilor din anii trecuţi arată că vor fi sacrificaţi pentru Crăciun circa 25.000 de porci. Recomandăm tuturor acelor care sacrifică porcine să efectueze examenul trichineloscopic al cărnii, abaterea de la acesta putând aduce probleme de sănătate populaţiei”, a declarat directorul DSVSA Sălaj, Mircea Martin. Totuşi, în ciuda recomandărilor anuale făcute…
Mai mult...Aleşii din Crişeni îşi motivează votul
În timp ce întreg judeţul aşteaptă reacţia companiei Michelin referitor la terenul din Crişeni, pentru vânzarea căruia consilierii locali au stabilit preţul de pornire a licitaţiei la 7,9 euro/mp, aleşii locali susţin că decizia lor a fost una absolut motivată. Mai exact, aceştia au declarat că a fost greu încă din start să convingă populaţia să vândă terenul, iar acum că s-a reuşit acest lucru, este imposibil să îi faci pe oameni să vândă parcela de 20 de hectare la un preţ mai mic decât cel cu care abia fuseseră…
Mai mult...Medicii rezidenţi vor să lucreze în spitalele din Zalău şi Şimleu Silvaniei
Spitalele din Sălaj vor avea medici noi, după ce 16 absolvenţi de medicină care au trecut concursul de rezidenţiat de la începutul acestei luni au ales să lucreze în judeţul nostru. Cei mai mulţi dintre ei au optat pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, iar trei pentru Spitalul Orăşenesc Şimleu Silvaniei, însă nimeni nu a ales Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Spitalul Orăşenesc Jibou. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Ligia Marincaş, a declarat că 12 rezidenţi au optat pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, specializările fiind Anestezie…
Mai mult...Comercianţi sălăjeni, prinşi că vând ilegal anvelope de iarnă
Comercializarea cauciurilor de iarnă reprezintă o afacere de succes pentru comercianţi, mai ales în condiţiile în care dotarea maşinilor cu anvelope adecvate sezonului rece a devenit obligatorie. Prin urmare, nu au întârziat să apară şi micile tertipuri prin care câştigul să fie ceva mai ridicat, chiar dacă nu se înscriu prevederilor legale în vigoare. Pentru a proteja consumatorii, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au iniţiat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea anvelopelor noi fabricate după 1 iulie 2012. Neregulile nu au întâziat să iasă la lumină:…
Mai mult...Ghişeele de la Taxe şi Impozite se redeschid în 10 ianuarie
Activitatea de încasare a impozitelor şi taxelor locale, la Primăria Municipiului Zalău, va fi reluată, anul viitor, abia din data de 10 ianuarie, când contribuabilii, persoane fizice şi juridice îşi vor putea achita dările către bugetul local. Potrivit unui comunicat de presă remis, marţi, de administraţia municipală, tot din 10 ianuarie va fi posibilă plata online a impozitelor şi taxelor. Din 3 ianuarie, la ghişeele Serviciului Impozite şi Taxe Locale se pot plăti amenzile, taxele pentru eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate şi taxele de înscriere auto. În 2013…
Mai mult...Pompierii sălăjeni au intervenit cu cadouri la bătrânii săraci
Aproape 50 de pachete cu alimente au fost înmânate, luni, bătrânilor de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Vârstnice din Boghiş. Cadourile au venit din partea pompierilor militari, în sprijinul acestor persoane ca să se bucure de sărbătorile de iarnă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, cadrele unităţii le-au transmis urări de bine şi au oferit cadouri celor 47 de asistaţi sociali din centru. La rândul lor, bătrânii şi conducerea instituţiei a mulţumit pompierilor pentru cadouri şi pentru…
Mai mult...Viteza şi poleiul l-a băgat în şanţ
Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Chieşd, s-a autoaccidentat luni după-amiază, după ce a pierdut controlul maşinii şi a ajuns în şanţ. Se pare că acesta a apăsat prea tare pedala de acceleraţie, fără să ţină seama la condiţiile de drum. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că accidentul s-a petrecut la ora 17.28, pe DN1H, între localităţile Hereclean şi Vârşolţ. „Conducătorul auto Marius J., de 34 de ani, din Chieşd, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Anglia, proprietatea…
Mai mult...Şoferi „premiaţi” cu dosare penale
Trei conducători auto s-au ales cu dosare de cercetare penală după ce au fost prinşi, luni, în trafic de către poliţiştii sălăjeni ba fără permis, ba fără plăcuţe de înmatriculare. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, unul dintre şoferi, Marius T., de 40 de ani, din Predeal, judeţul Braşov, a fost prins pe DN 1C, în localitatea Bîrsău Mare, conducând un autoturism înmatriculat în judeţul Maramureş, deşi permisul de conducere îi fusese reţinut în vederea anulării. Pe numele acestuia au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi…
Mai mult...Primăria Zalău face angajări
Opt locuri de muncă sunt vacante la nivelul Primăriei Zalău şi a SC Citadin SRL, firmă aflată în subordinea Consiliului Local. Consilierii au aprobat, în şedinţa ordinară de luni, 17 decembrie, două proiecte de hotărâre privind organigrama şi statutul de funcţii din cele două structuri. Cele mai multe locuri sunt disponibile la SC Citadin SRL Zalău. „Organigrama şi statutul de funcţii supuse spre aprobare modifică numărul total de posturi, modificări determinate de necesităţi de ordin practic, semnalate în ultima perioadă, în special în modul de organizare al diferitelor compartimente, dar…
Mai mult...S-a împlântat cu maşina într-un branşament de gaz
Un accident rutier produs marţi dimineaţa pe strada 22 Decembrie din municipiul Zalău a pus în alertă echipajele de poliţie şi pompieri, precum şi o echipă din cadrul E.On Gaz. Un şofer a derapat cu maşina pe drumul acoperit cu zăpadă şi a intrat în branşamentul de gaz al unei locuinţe de pe strada respectivă. „Luni dimineaţă, în jurul orei 8, Vasile E., de 60 de ani, din Zalău, conducea autoturismul proprietate personală pe strada 22 Decembrie din municipiul Zalău, când, din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, a…
Mai mult...Incendiu la o hală de dezmembrări auto
Un incendiu de proporţii a izbucnit, luni seara, în jurul orei 21, la o hală din localitatea Crişeni. În incinta halei se aflau mai multe componente de maşini, imobilul aparţinând unei firme de dezmembrări auto. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat că pompierii au intervenit prompt la faţa locului, reuşind să stingă flăcările. „Detaşamentul de pompieri Zalău a fost solicitat luni să intervină pentru a stinge un incendiu izbucnit la un operator economic din localitatea Crişeni. Pompierii militari ajunşi…
Mai mult...