Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: Uncinula necător (făinarea), Tetranycus urticae (păianjenul roșu), Eriophyes vitis (erinoza).
Uncinula necator (făinarea) – ciuperca se transmite de la un an la altul, prin miceliu de rezistență situat în interiorul mugurilor, sub solzi, în ochii de iarnă formați în timpul verii, Primăvara miceliul crește odată cu pornirea în vegetație a mugurilor, sub forma unor firișoare subțiri, dând miceliul obișnuit, pe care se formează conidiile. Boala se manifestă pe toate organele verzi ale viței: frunze, lăstari erbacei, inflorescențe, ciorchini și boabe, începând din primăvară și până toamna. Pe frunze, atacul se manifestă prin apariția pe ambele fețe ale limbului a unui miceliu albicios, cu aspect pulverulent.
Tetranycus urticae (păianjenul roșu) – este un dăunător polifag, care atacă numeroase specii de plante cultivate și spontane din familii diferite, simptomele atacului diferă în funcție de planta gazdă. La vița de vie, în urma înțepării și sugerii sevei, apar pe frunze decolorări sub forma unor pete mari, la început galbene, apoi devin roșii sau brune. Decolorarea începe de la baza limbului și se extinde apoi pe toată suprafața acestuia. Treptat frunzele atacate se usucă apoi cad. Are 6-10 generații pe an. Iernează în stadiul de adult, sub scoarța uscată a butucilor, a coardelor, pe sub frunzele de viță. Femelele hibernante apar primăvara, o dată cu pornirea în vegetație a viței de vie.
Se recomandă efectuarea tratamentului fitosanitar la vița de vie cu:
Flosul – 4 l/ha sau
Microthiol special- 0,2-0,3% sau
Thiovit jet 80 WG – 3 kg/ha sau
Kumulus DF – 0,3% sau
Sulphur 80 WG – 3,0 kg/ha sau
Sulbari – 12,5 kg/ha.
Pentru combaterea dăunătorilor, pe parcelele unde P.E.D. este 15 acarieni/lăstăraș la dezmugurit până la degajarea primelor 3 frunze, în soluția de stropit se adaugă un acaricid:
1. ORTUS 5 SC – 0,5 l/ha sau
2. NISSORUN 10 WP – 0,5 kg/ha sau
3. DIABLO SC – 0,10 – 0,20 l/ha.
sau alte produse pentru protecția plantelor omologate pentru a fi utilizate pe teritoriul României.
Măsuri alternative de combatere: lucrări agrotehnice corespunzătoare.
Măsuri durabile: biologice, fizice, mecanice și alte metode nechimice trebuie preferate metodelor chimice, dacă acestea asigură un control corespunzător al organismelor dăunătoare.
Perioada optimă de tratament: faza fenologică : dezmugurit-lăstari de 5-10 cm
Responsabil Prognoză şi Avertizare, Oficiul Fitosanitar Sălaj – Stana Marius
Stropiri la viţa de vie