Oficiul Fitosanitar Sălaj: Tratamente la usturoi

Pentru prevenirea și combaterea organismului dăunător: SUILLIA LURIDA (musca usturoiului).
SUILLIA LURIDA (muscă usturoiului) – are o singură generație pe an. Iernează în stadiul de adult în resturile vegetale, sau în bulgarii de pământ, iar primăvară devreme părăsesc locurile de iernare, căutând plantele de usturoi pentru a depune ponta.
Ouăle sunt grupate și depuse pe sol în jurul plantelor sau chiar pe frunze. După eclozare, larvele pătrund în tulpinile de usturoi, fixându-se la baza frunzei centrale, hrănindu-se cu țesutul vegetal, apoi pătrund în bulbi. Plantele stagnează în creștere și prezintă frunze ofilite și îngălbenite. Frunză centrală este răsucită în formă de spirală. Bulbii atacați se înmoaie și putrezesc.
Se recomandă efectuarea tratamentelor fitosanitare Tr.1, Tr.2 la cultură de usturoi înființată toamna, cu:
BENEVIA – 0,75 l/ha sau
MOSPILAN 20 SP – 0,2 kg/ha.
Tr.2 se repetă la 10 zile folosind:
MOVENTO 100 SC – 0,75 l/ha
sau alte produse pentru protecția plantelor omologate pentru a fi utilizate pe teritoriul României.
Tratamentul se face prin îmbăierea plantelor, astfel încât soluția să ajungă în zona coletului, zona afectată de dăunător.
Pe parcelele pe care s-a făcut tratament nu se vor consumă plantele decât dupa14 zile.
Pentru aderența se va adaugă obligatoriu un adjuvant.
Măsuri alternative de combatere: rotația culturilor, strângerea și distrugerea resturilor vegetale rămase în câmp după recoltare, arături adânci de toamna.
Măsuri durabile: biologice, fizice, mecanice și alte metode nechimice trebuie preferate metodelor chimice, dacă acestea asigura un control corespunzător al organismelor dăunătoare.
PERIOADA OPTIMĂ DE TRATAMENT: stadiul de 2-3 frunzulițe a culturii
Alte recomandări:
Verificați, cu mare atenție, recomandările cu privire la compatibilitatea produselor atunci când intenționați să aplicați amestecuri de produse de protecție a plantelor!
Luați măsurile ce se impun pentru protecția mediului înconjurător!
Respectați cu strictețe normele de lucru cu produsele de protecție a plantelor, normele de protecție și securitate a muncii, de protecție a albinelor și a animalelor în conformitate cu: Legea nr. 383/2013 a apiculturii, cu modificările și completările ulterioare și ordinul nr. 127/1991 al ACA din România, ordinul comun nr. 45/1991 al Ministerului Agriculturii și Alimentației, 15b/3404/1991 al Departamentului pentru Administrație locală și 1786/TB/al Ministerului Transporturilor, precum și cu Protocolul de colaborare nr. 328423/2015, încheiat cu ROMAPIS (privind implementarea legislației, în vederea protecției familiilor de albine, împotriva intoxicațiilor cu produse pentru protecția plantelor ) ; ordinul nr. 185/10.05.2023 privind aprobarea Codului de conduită al utilizatorului profesionist de produse de protecție a plantelor și al apicultorului.
Respectați prevederile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 297/2017 privind aprobarea Codului de bune practici pentru utilizarea în siguranță a produselor de protecție a plantelor.
Respectați obligațiile ce va revin conform Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranță Alimentelor nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecoconditionalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările ulterioare.

Responsabil Prognoza şi Avertizare,
Stana Marius

One Thought to “Oficiul Fitosanitar Sălaj: Tratamente la usturoi”

  1. […] în bulbi. Plantele stagnează în creștere și prezintă… Articolul Oficiul Fitosanitar Sălaj: Tratamente la usturoi apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment