Amendă de până la 10.000 de lei dacă tai acest pom fără autorizație

Nucul este o specie de pom protejată de lege în prezent. Astfel, persoanele fizice sau juridice care au nuci pe proprietate şi vor să-i taie sunt obligate să ceară o autorizaţie, pentru obţinerea căreia trebuie îndeplinite anumite condiţii. Cei care taie un nuc fără a avea autorizație, indiferent dacă pomul se află în curte sau în afara acesteia, riscă să fie sancţionaţi cu o amendă de până la 10.000 de lei. Cultura nucului din categoria pomi răzleţi (adică situaţi la distanţă unii de alţii) este reglementată în mod special de Legea pomiculturii nr. 348/2003. Cererea trebuie depusă cu cel puţin o lună înainte de tăierea efectivă, iar aprobarea solicitării se face de către specialiştii direcţiilor teritoriale pentru agricultură, în urma unei verificări prealabile. Aprobarea cererii de tăiere a nucilor se face în funcţie de trei criterii prevăzute de lege, după cum urmează: pomii sunt îmbătrâniţi şi au ramuri uscate în proporţie de 60 la sută din coroană; pomii se află într-un loc unde urmează să se construiască obiective de interes naţional sau local; pomii sunt amplasaţi pe marginea drumurilor naţionale şi pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere. Indiferent de sistemul de cultură despre care este vorba (extensiv, intensiv, superintensiv sau pomi răzleţi), actul normativ stabileşte că tăierea nucilor în lipsa autorizaţiei poate fi sancţionată de autorităţi cu amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei. De constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se ocupă organele de control abilitate ale Ministerului Agriculturii, Ministerului Economiei şi Ministerului Internelor. În baza legii, autorităţile sunt obligate să inventarieze nucii răzleţi şi cei din plantaţii, cu consemnarea proprietarilor şi a parcelelor cadastrale în care se găsesc. Regula autorizării tăierii în prealabil este valabilă, în egală măsură, şi pentru castanii comestibili. La solicitarea Magazin Sălăjean, reprezentanții Direcției Agricole Sălaj au răspuns cu privire la situația din Sălaj privind aplicarea Legii Nucului. “Pentru cultura nucilor, din categoria pomi răzleți, tăierea, indiferent de proprietar, se face doar în baza unei autorizații eliberate de Direcția Agricolă. În anul în curs, până la această dată, au fost eliberate 237 autorizații de tăiere a nucilor, anul trecut find emise de 373 autorizatii. Direcția Agricolă nu fost sesizată cu privire la tăierea de nuci fără autorizație”, se arată în răspunsul oficial al instituției remis redacției Magazin Sălăjean.

 

 

 

 

Leave a Comment