De multe ori, când românul nu are ce lucra şi trebuie neapărat să îşi caute, se apucă să îşi dea sănătos cu stângul în dreptul şi să facă totul de-a-ndoaselea, după nişte reguli numai de el ştiute. În acest tipar se înscrie acţiunea de ridicare a autovehiculelor practicată în Zalău cu scopul bine definit de a elibera domeniul public de maşinile parcate necorespunzător. Intenţia este bună, nobilă şi frumoasă, nimic de zis, mai ales acum, când traficul din municipiul sălăjean suferă de încâlceală, îmbulzeală şi supraaglomerare de maşini pe suta de metri pătraţi. Mai puţin ortodox este modul de realizare a acestui serviciu, care, deşi a fost gândit în folosul cetăţeanului, ajunge să-i dea tocmai lui dureri de cap.
Totul începe cu zona centrală, unde cei autorizaţi să ridice autovehiculele lăsate pe marginea carosabilului sau urcate pe trotuare aplică legea selectiv. Mai un zâmbet, mai o cunoştinţă, şi unele maşini beneficiază de un tratament aparte: sunt trecute imediat cu vederea şi lăsate să se odihnească în pace, ochiul lui Big Brother depistându-le pe cele de condiţie mai modestă.
Un alt paradox local care stă ca un spin în coastele zălăuanilor proprietari de autoturisme şi care merge mână în mână cu serviciul de ridicare a autovehiculelor este dat de locurile insuficiente de parcare amenajate în oraş. Asta se simte mai ales în cartiere, pentru că, de bine, de râu, în centrul Zalăului mai dă omul peste o parcare cu plată, la care poate apela. Ajuns cu maşina acasă, însă, se trezeşte că nu are unde să o lase decât pe trotuar, pe un spaţiu verde sau pe marginea drumului, numai bine cât să se trezească cu ea ridicată.
Mişto, nu? Sigur că da, dacă eşti de la firma cu ridicata şi ţi-ai bifat încă de azi planul pentru următorul cincinal.
Cel de-al treilea paradox peste care am dat zilele trecute are legătură tot cu maşinile şi şofatul. După ce bulevardul a devenit şantier, şoferii s-au obişnuit să folosească ruta alternativă de a ajunge în zona Primăriei care trece prin fosta Piaţa Agroalimentară. O vreme după ce noua stradă a fost inaugurată, lucrurile au mers binişor, în ciuda maşinilor parcate pe margine şi care inoportunau traficul. Pe când s-au obişnuit cu drumul şi pe când aveau mai mare nevie de el, zălăuanii s-au trezit că sunt blocaţi. Blocaţi de o bandă lipită frumos de-a latul străzii, care interzice trecerea din cauză că, vezi, Doamne, „se mută piaţa”. Problema nu este că se mută, ci cum. Apar doi muncitori ce cară o masă, un scan etc. Tot la 15 minute, în rest oamenii stau cu braţele încrucişate şi trag din ţigară. Aşa, ca să nu se spetească prea tare. Şi de, poate sunt plătiţi cu ziua, ceea ce ar explica lentoarea de melc cu care e mişcă. Pe cât pariem că dacă am fi într-un stat mai vestic, munca s-ar face rapid, iar şoferii nu şi-ar prinde nervii în pioneze încercând să întoarcă maşina într-un spaţiu strâmt şi să găsească alte variante de a tranzita oraşul?