A trecut grabnic 1 Aprilie, luând cu el glumele, farsele şi păcălelile pe care unii dintre români le-au făcut celor din jurul lor. În ultimii ani, am observat că obiceiul păcăliciului e practicat mai mult de tineri şi copii, iar asta nu din cauză că tradiţia ar fi una specifică vârstei infantile sau juvenile, ci pur şi simplu pentru că multor români adulţi nu le prea arde de glume. Viaţa nu ţine seama, însă, de vrerile lor şi îi păcăleşte non stop, îi joacă pe degete şi îi fentează trăgându-le preşul de sub tălpi când le este lumea mai dragă. Aşa se păcălesc românii constant la fiecare tur de scrutin, descoperind ulterior că alesul nu este defel pe placul lor şi că nu le apără şi susţine interesele, aşa cum crezuseră ei.
Când au cazuri de corupţie în faţă, numeroşi români îşi pun speranţele că, în sfârşit, nemernicul X sau Y va fi băgat la răcoare, să se liniştească, dar iar sunt fentaţi, iar X şi Y rămân liberi ca pasărea cerului, graţie sistemului public zgrunţuros şi bolnav. Românii sunt luaţi la mişto la orice capitol, de soarta în sine, iar ca reacţie, ei o dau şi mai mult în glumă, pierduţi în tranziţie, în degringoladă, în greutăţile cotidiene, în spaţiu. Driblaje au fost înregistrate inclusiv de 1 Prier, când puterea jongla cu afirmaţii duioase şi mişcătoare – ca nisipurile mişcătoare – cum că recesiunea şi criza vor zbura pe deasupra cuibului de cuci şi se vor pierde în zare. Milioanelor de români le-a stat inima în loc de fericire, aşteptând să le vadă pe cele două – recesiunea şi criza – dispărând înlănţuite, dar păcăliciul şi-a făcut simţit încă o dată efectul de măciucă, trosnind în moalele capului: preţurile mari au rămas, taxele şi impozitele nu s-au redus peste noapte, la fel cum nu au apărut din valurile mării locuri de muncă pentru amărâţii care se zbat în mocirla şomajului.
În plus, nici pensiile nu au dospit peste noapte, şi nici salariile nu s-au umflat precum cozonacii bunicii. Rezultatul: români cu buze umflate, cu ochi măriţi şi uimiţi că încă o dată au luat ţeapă. Nici dacă ar fi vândut fân în farmacie, pe reţete compensate, şi ar fi primit vizita inopinată a inspectorilor sanitari nu ar fi rămas mai şocaţi. Şi este trist, cumplit de trist că păcăliciul ne amărăşte vieţile, în loc să ne pună zâmbete pe chip. Este trist că păcăleala la români se întâmplă mereu, cu sau fără motiv, de parcă suntem angrenaţi într-un perpetuum mobile sinistru. Nici nu are rost să te întrebi care a fost cel păcălit, pentru că îl ai mereu aproape: este românul de rând, în milioane de exemplare, ţepuite la fel, driblate cu dibăcie, fentate cu orice preţ de soartă, de timp, de semeni, de Alfa şi Omega.