Oricât ne rupem şi ne zbatem în declaraţii, anunţând investiţii şi alocări de fonduri, sistemul sanitar românesc rămâne unul din cele mai triste care pluteşte în cârca românilor. Zic în cârcă, întrucât la câte hibe, găuri şi goluri are, Sănătatea se aseamănă cu un şvaiţer greu, uriaş, în stare de descompunere şi emanând un miros persistent, pe care românii trebuie să îl poarte zi de zi în spinare. Nefiind sustenabil, acest sistem nu este unul pe care să se poată conta atunci când populaţia are nevoie, ci dimpotrivă, un sistem care devine subit o piatră de moară în casă. De fapt, hiba porneşte de la bani.
Ca de obicei, găurile financiare au iscat alte şi alte cratere, din ce în ce mai multe şi mai largi, fiind în final toate la fel de greu de acoperit. Nu avem condiţii în spitale dar avem aparatură modernă, care este uitată prin colţuri de clădire şi nu este pusă în funcţiune. Din puţinii bani alocaţi spitalelor, se cumpără două mături şi trei sticle de detergenţi, iar apoi ne mirăm că apar probleme de igienă precară, de infecţii intraspitaliceşti cu duiumul şi bolnavi care vin să se interneze cu o boală, ca să plece acasă cu alte trei. În plus, nu avem asistente şi doctori suficienţi, pentru că toţi iau drumul străinătăţii. După un şablon care a fost pus în practică acum câţiva ani, medicii se specializează în România, apoi o părăsesc cu mâna la chipiu, căutând condiţii de lucru şi salarii mai bune. Ţările vestice par soluţia pentru căutările lor, iar bolnavii români sunt cei care au cel mai mult de pierdut. Când sunt întrebaţi de jurământul lui Hipocrate, de menirea lor de a ajuta suferinzii chiar şi în condiţii vitrege, medicii români răspund simplu: sunt şi ei oameni, cu facturi de plătit, cu case de întreţinut, cu copii de trimis la şcoală.
Între timp, surdă la realitatea cruntă din teritoriu, conducerea Ministerului Sănătăţii încearcă să dreagă ciorba cu infuzii de sume destinate dotării spitalelor. Dotări şi ajustări care, de voie, de nevoie, se fac, dar care ajung să stea neutilizate tocmai din cauză că nu e cine să le folosească. Nu avem medici şi asistenţi, iar organizarea unui concurs pentru ocuparea posturilor vacante a fost o încercare eşuată ca balena la mal. Şi aşa pare să şi rămână, atâta vreme căt salariile din Sănătatea românească vor rămâne mici şi foarte mici, comparativ cu cele din alte ţări UE. Trăgând linie şi adunând, obţinem găuri, hibe, cratere, bube şi mucegaiuri într-un sistem pe care nici Arghezi nu l-ar putea picta frumos şi curat, oricât ar întinde estetica urâtului în cele patru zări. De fapt, ar obţine acelaşi caşcaval cu miros dubios, greu ca o piatră de moară atârnată de gâtul milioanelor de suferinzi.