Am ajuns sa vedem si BAC-ul de anul acesta, impodobit si impestritat ca pomul de Craciun cu galcevi salariale si patimi electorale. Examenele par oricand binevenite pentru o incaierare intre Guvern si sindicatele din Invatamant, in care ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, nu pare altceva decat fata mare, urcata pe butoiul cu pulbere si urland ca vin tatarii. Ea niciodata nu stie cate prune are in straita si pare atat de nehotarata si pierduta in tranzitie, incat dascalii nu cred ca se pot baza pe un sprijin real din partea ei. Sigur, ea se vrea un liant in negocierile nesfarsite, vrea sa impace si capra si varza, vrea sa aiba si bani pentru colegii de la catedra, dar este si intelegatoare cand vine vorba de visteria tarii. Ea este si incaltata si desculta, cand pe cai mari, ca doar e sefa de minister, cand in caruta, respingand cu manutele amandoua teoriile si criticile lui Traian Basescu.
De fapt, eterna problema a salariior dascalilor nu este singulara in spatiul carpato-danubiano-pontic. Nici medicii aflati la inceput de drum nu castiga mai mult de 8-9 milioane, dar nu i-am vazut iesind in strada si amenintand ca nu mai consulta pacientii. Sigur, remuneratiile mici sunt o problema pentru dascali, am auzit de atatia ani fraza, ca toti am inteles ca reflecta o realitate. Fortand lucrurile, in an electoral 2008, dascalii au si obtinut prin lege majorarea salariilor. Numai ca era greu de crezut ca acest lucru se va pune si in practica, in conditiile in care parlamentarii nostri rareori isi respecta promisiunile din campanie (fie ele si scrise negru pe alb) si, mai ales, criza economica ne arunca in groapa cu lei a recesiunii. Nu sunt bani, nu e de unde si, cu toate protestele si amenintarile ca nu se tine ba BAC-ul, ba admiterea, ba mai stiu eu ce